În conferinţa care a avut loc odată cu fuziunea dintre FC Viitorul şi Farul Constanţa, Gică Hagi a anunţat că a reuşit să facă şi primele transferuri. Adrian Petre, fost la UTA, va semna cu noua formaţie din Constanţa, iar un alt nume supriză propus de „rege” este Marian Aioani, despre care a avut numai cuvinte de laudă.
Totuşi, pentru echipa din Târgovişte există şi veşti bune, iar în schimbul portarului cei de la Farul vor trimite mai mulţi fotbalişti la Târgovişte, anunţă PRO Sport. Marco Dulca, Tiberiu Căpuşă, Paul lacob şi Cătălin Căbuz vor semna cel mai târziu joi cu gruparea de lângă Turnul Chindiei, primii trei evoluând aici sub formă de împrumut în sezonul recent încheiat. Căbuz a prins o jumătate de campionat la Târgovişte, în partea a doua a ediţiei 2016-2017 a Ligii a 2-a.
A ajuns apoi la FC Hermannstadt, cu care a promovat în Liga 1, de unde s-a întors la Viitorul, în vara lui 2019. Dulca şi Căpuşă, ambii cu evoluţii excelente în tricoul Chindiei, au ajuns la loturile naţionale, primul la naţionala olimpică, celălalt la echipa de seniori, convocat în premieră la amicalul cu Georgia. în afara celor amintiţi, la Târgovişte vor ajunge şi Răzvan Matiş şi Florian Haită, ambii U21, cel mai probabil sub formă de împrumut.
„Miercuri sau cel târziu vom semna hârtiile, seniorii vor veni definitiv, sub contracte pe minimum doi ani. Nu se aştepta nimeni la aceste mutări, toată lumea spunea că echipa se va destrăma. Cred că vom arăta mai bine decât în sezonul trecut, când am terminat pe locul 7”, a vorbit pe subiect preşedintele clubului târgoviştean, Marcel Ghergu.
6 JUCĂTORI NOI ÎN LOTUL CHINDIEI TÂRGOVIŞTE
Date: