Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, s-a deplasat, la sfârşitul săptămânii trecute, în mai multe localităţi ale judeţului pentru a urmări stadiul lucrărilor de alimentare cu apă, canalizare, cele ce ţin de infrastructura rutieră, precum şi alte investiţii importante începute în judeţ, dar care nu au fost finalizate. Prima oprire a preşedintelui CJ Dâmbo-viţa a fost la Dragomireşti, unde a vizitat obiectivele asfaltare prin asociere (3,2 km) şi extindere reţea de gaze. Alte investiţii ale căror stadii de derulare preşedintele CJ a dorit să le cunoască au fost în comuna Tătărani -amenajare târg săptămânal (34 de locuri ), iar pentru 2014: baza sportivă, căminul cultural şi asfaltarea prin asociere la Căprioru şi Priboiu.
Apărare mal şi alimentare cu apă -Pucheni
În localitatea Pucheni, zonă afectată de alunecările de teren, s-a derulat o lucrare de apărare de mal, în valoare de 29 miliarde lei vechi. Investiţia cuprinde drumul de legătură între această localitate şi comuna Runcu. Vizita de lucru a mai cuprins şi verificarea lucrărilor în vederea realizării asfaltării unui drum comunal prin asociere (2,7 km). De asemenea, tot în Pucheni se execută lucrări de alimentare cu apă din fonduri asigurate de Consiliul Judeţean pentru o lucrare de alimentare cu apă. În comuna Malu cu Flori se lucrează la mai multe obiective.
La Voineşti, investiţiile se derulează pe bandă rulantă
Un alt şantier inspectat de preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu, a fost cel de reabilitare a Grupului Şcolar Agricol Voineşti, sală de sport, grădiniţă, regularizarea râului Dâmboviţa şi, un proiect de suflet, restaurarea şi valorificarea turistică a bisericii din lemn „Duminica tuturor sfinţilor”. Anul viitor, la 200 de ani (!!!) de la ridicarea acestui lăcaş – monument istoric, va fi proiectul finalizat.
VIDEO. Preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu, în vizită de lucru pe şantierele de lucrări la infrastructura din Dâmboviţa
Date: