Sfântul loan Botezătorul şi înaintemergătorul Domnului

Pr. Prof. Peşetz Emil
Model de înfrânare, de pocăinţă, de curăţire de patimi prin asceză şi rugăciune, iniţiator al vieţii monastice şi a celei pustniceşti, Sfântul loan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, sărbătorit astăzi în a doua zi de prăznuire Botezului Mântui-toru-lui nostru, este pentru noi, creştinii, cel care nu va înceta niciodată să fie călăuza noastră spre Hristos.
Sfântul loan Botezătorul s-a născut în familia preotului Zaharia, din ceata preoţească a lui Abia, iar soţia lui era din fiicele lui Aaron şi se numea Elisabeta. (Luca 1, 5) Naşterea Sfântului loan Botezătorul a fost vestită de către arhanghelul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. „Şi bucurie şi veselie vei avea şi, de naşterea lui, mulţi se vor bucura. Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură ameţitoare şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt. Şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor spre copii şi pe cei neascultători la înţelepciunea drepţilor, ca să gătească Domnului un popor pregătit.” (Luca 1. 14-17)
Pentru că nu a crezut cele vestite de arhanghel, Zaharia a rămas mut până la punerea numelui fiului sau, ocazie cu care va profeţi despre misiunea pe care Dumnezeu i-a încredinţat-o acestuia: „prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, ca să găteşti căile Lui, să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor.”(Luca 1, 76-77)
Prorocul Maleahi l-a numit pe Ioan Botezătorul „Îngerul Domnului” (Mal. 3, 1), care Îi va pregăti calea, denumire confirmată chiar de Mântuitorul (Matei, 11, 10), iar profetul Isaia preveste că el va fi „Glasul celui ce strigă în pustie: Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui” (Marcu 1, 3), denumire şi misiune confirmate de el însuşi „Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie” (Ioan 1, 23), prin care „toată făptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu”. (Ioan 3, 6)
Sfinţii Evanghelişti ni-l prezintă ca pe un adevărat ascet, trăitor ca un înger în trup, având „îmbrăcămintea din păr de cămilă, şi cingătoare de piele împrejurul mijlocului, iar hrana era lăcuste şi miere sălbatică.” (Matei 3, 4; Marcu 1, 6), un „om trimis de la Dumnezeu, care a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină.”
(Ioan 1. 6-7)
Sfântul Ioan Botezătorul a început să predice în al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe când Pontiu Pilat era procuratorul Iudeii, Irod, tetrarh al Galileii, în zilele arhiereilor Anna şi Caiafa, (Luca 3, 1-2). El a avut misiunea de a pregăti poporul Israel pentru primirea lui Mesia. Mesajul principal pe care el îl transmitea era: „Pocăiţi-va, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!” (Matei 3.2)
Cele două dimensiuni ale misiunii sale: propovăduirea botezului pocăinţei pentru iertarea păcatelor şi botezul propriu zis se adresau în special iudeilor din „tot ţinutul Iudeii şi toţi cei din Ierusalim” (Marcu 1, 4), dar şi soldaţilor romani, prevestind universalitatea mântuirii în Hristos.
El atrăgea atenţia că nu este de ajuns să faci parte din poporul ales de Dumnezeu pentru a primi mântuirea, descoperind astfel că toate neamurile sunt chemate la mântuire. „Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam” (Matei 3, 9; Luca 3, 8), Convertirea propovăduită de Ioan presupunea recunoaşterea stării de păcat în care se afla omenirea şi înlăturarea certitudinilor oferite de doctrina fariseilor şi a saducheilor, pe care el îi numea „pui de vipere,” care fug de mânia ce va să fie şi nu fac roadă vrednică de pocăinţă. (Matei 3, 7). Acestora le vestea despre iminenţa judecăţii divine, com-parându-i cu pomii care nu fac roade bune, sunt tăiaţi şi aruncaţi în foc. (versetul 10).
El vestea „începutul Evangheliei lui Iisus Hristos” (Marcu 1, 1) propovăduind poporului vestea cea bună. (Luca 3, 18), îndemnând pe cei mai înstăriţi să facă acte de milostenie, pe vameşi să nu facă nimic mai mult decât le era îngăduit, iar pe ostaşi, zicând: „Să nu asupriţi pe nimeni, pe nimeni să nu-l învinuiţi pe nedrept şi să vă mulţumiţi cu lefurile voastre.” (Luca 3, 3-14).
Botezul lui Ioan, numit şi al pocăinţei, nu dăruia iertarea păcatelor, dar presupunea căinţa pentru păcatele săvârşite şi astfel, pregătea sufletul pentru primirea iertării. Misiunea principală a Sfântului Ioan Botezătorul era să pună înaintea oamenilor realitatea păcatului şi să trezească dorinţa de ispăşire, urmând ca Mântuitorul care avea să vină, să le descopere celor convertiţi calea pe care să o urmeze.
Pentru a înlătura orice ispită care făcea posibilă confuzia că Ioan este Mesia cel aşteptat, el mărturisea despre sine că: „Eu vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor” (Luca 3, 16). „Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui. Cel ce are mireasă este mire, iar prietenul mirelui, care stă şi ascultă pe mire, se bucură cu bucurie de glasul lui. Deci această bucurie a mea s-a împlinit.” (Ioan 3, 28)
Pe Mântuitorul Îl mărturisea ca fiind Cel care vine după el şi a fost înaintea lui (Ioan 1, 15), „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29), pe Care Tatăl îl iubeşte „şi toate le-a dat în mâna Lui. Cel ce crede în Fiul are viaţă veşnică, iar cel ce nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el. (Ioan 3. 35-36).
Botezul săvârşit de Sfântul Ioan Botezătorul nu era o taină cu însemnătate ontologica, ci un ritual duhovnicesc. Nu avea puterea de a ierta păcatele, chiar dacă erau mărturisite „Si erau botezaţi de către el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele” (Matei 3, 6). Acest botez era numai un semn văzut al pocăinţei, prin care fiecare îşi mărturisea dezacordul faţă de păcatele săvârşite.
Prin botezul său, Sfântul Ioan a pregătit lumea să primească pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, adică pe Iisus Hristos, prin conştientizarea stării de păcat şi pocăinţa fiecăruia pentru păcate. Dacă botezul lui Ioan arata omului că are nevoie de iertarea păcatelor, născând pocăinţa curată, botezul cu Duhul Sfânt ne oferă atât iertarea păcatelor, cât şi înfierea cea dumnezeiască, făcând-l pe om fiu al lui Dumnezeu după har.
În societatea actuală în care, omul căzut în păcat nu mai doreşte să se afirme decât pe sine, se vrea atotputernic şi suveran peste tot şi toate, Sfântul Ioan Botezătorul, cel care L-a botezat pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cel ca l-a numit cel mai mare dintre cei născuţi din femei (Matei 11, 11), afirmă despre sine: „Eu trebuie să mă micşorez, iar El trebuie să crească. Cel ce vine de sus este deasupra tuturor; cel ce este de pe pământ pământesc este şi de pe pământ grăieşte. Cel ce vine din cer este deasupra tuturor” (Ioan 3, 30-31).
Pare firesc, pentru omul căzut din har, să dorească a creşte şi a se îmbogăţi pe seama şi în dauna celorlalţi, dar iată exemplul minunat de sfântă smerenie al Sfântului Ioan Botezătorul, care doreşte să se micşoreze, cu scopul ca aproapele său să sporească. Urmând acest exemplu, creştinii trebuie să existe, pentru un om căzut în păcat, doar sa-l povăţuiască spre tot lucru bun şi sa-i slujească.
Cinstind pe Sfântul Ioan Botezătorul să facem roade vrednice de pocăinţă pentru a scăpa de mânia ce va să vină şi să-l rugăm pe cel care a mers înaintea feţei Domnului, ca să gătească căle Lui, „să dea poporului Său cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor” (Luca 1, 77), ca astfel Domnul să ne dea nouă fără frică, Să-I slujim în sfinţenie şi în dreptate, înaintea feţei Sale, în toate zilele vieţii noastre. (Luca 1. 74-75)