Se menţine în continuare durata studiilor de 4 ani, atât pentru ciclul gimnazial, cât şi pentru cel liceal. Durata învăţământului obligatoriu creşte de la 10 la 11 ani, prin introducerea clasei pregătitoare şi prin menţinerea duratei de 4 ani a liceului. Prin urmare, învăţământul obligatoriu va fi format din clasa pregătitoare, clasele I – VIII, clasele IX – X, pentru cei care aleg traseul liceal, respectiv primii doi ani ai şcolii profesionale, pentru cei care aleg traseul învăţământului profesional şi tehnic. Absolvenţii învăţământului profesional vor avea dreptul să continue studiile liceale la forma de învăţământ cu frecvenţă. S-a luat această decizie, avându-se în vedere că absolvenţii învăţământului profesional sunt în majoritate minori şi se află într-un parcurs normal al educaţiei lor (fără să fi părăsit sistemul de educaţie), manifestând interes pentru creşterea nivelului de educaţie şi formare profesională, prin adoptarea OUG li se acordă posibilitatea de a-şi completa educaţia şi pregătirea profesională, inclusiv prin forma de învăţământ cu frecvenţă.