Proiectele CNM Curtea Domnească Târgovişte, la bilanţ

Date:

curtea domneascaÎn anul 2013, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte a venit în întâmpinarea publicului cu oferte cultural-educative, proiecte şi programe din ce în ce mai diversificate şi mai apropiate de nevoile de educare şi culturalizare ale vizitatorilor, des-chizându-le gustul pentru istoria locurilor şi, mai ales, pentru curiozitatea şi ineditul informaţiilor furnizate.
„Pornind de la aceste premise, în activitatea managerială a complexului muzeal s-au întreprins măsuri care au asigurat evoluţia instituţiei şi plasarea ei în topul celor mai vizitate şi apreciate instituţii muzeale din ţară, care se bucură de prestigiu, în aşa fel încât, de la un an la altul, numărul vizitatorilor a crescut, s-au adăugat noi colaborări cu instituţii de cultură, dar şi cu ambasade, şcoli, ONG-uri, precum şi cu alte muzee din ţară cu care am derulat proiecte comune. Principale obiective propuse şi realizate în această perioadă au fost numeroase. Menţionăm deschiderea de noi unităţi muzeale. În cursul anului 2013 au fost deschise două noi muzee: expoziţia „Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri Ferdinand I la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceau-şescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România” (deschisă în data de 3 septembrie) şi Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic (deschis în data de 20 decembrie). Înfiinţarea acestui ultim muzeu a avut la bază oferta înaintată Consi-liu-lui Judeţean Dâmboviţa de către prof. univ. dr. Marin Cîrciumaru, care a donat una dintre cele mai reprezentative şi consistente colecţii de obiecte de artă din os, corn, fildeş etc., descoperite până acum în România, datând din preistorie. Existenţa acestei secţii va contribui şi la diversificarea activităţilor de educaţie muzeală, prin înfiinţarea unor mici ateliere experimentale pentru pregătirea teoretică şi practică a tuturor celor pasionaţi de preistorie.
Un alt obiectiv a fost asigurarea conservării şi restaurării clădirilor monument istoric din patrimoniul instituţiei. S-a acordat o atenţie specială efectuării lucrărilor de reabilitare la clădiri şi la expoziţiile de bază, acestea fiind elementele de prim impact cu publicul vizitator. A fost intensificată activitate de rein-ventariere a patrimoniului. În fiecare an patrimoniul muzeului devine tot mai numeros, datorită obiectelor descoperite pe şantierele arheologice sau provenite din donaţii. În prezent, instituţia adăposteşte 64.513 de obiecte de patrimoniu.
Ne-a preocupat asigurarea unui contact permanent cu mediile de informare, fundaţii, organizaţii non-guvernamentale, unităţi de învăţământ, organisme internaţionale, naţionale şi judeţene specifice.
Prioritare au fost refacerea site-ului muzeului, www.muzee-dambovitene.ro, şi eficientizarea activităţii prin reducerea costurilor serviciilor culturale oferite concomitent cu sporirea calităţii acestor servicii.
Obiectivele principale ale strategiei manageriale pentru perioada 2014 – 2016 sunt următoarele: protejarea, conservarea, restaurarea şi valorificarea patrimoniului cultural mobil şi imobil; deschiderea spre vizitare a Ansamblului Brânco-venesc de la Potlogi; finalizarea restaurării Ansamblului Monumental „Curtea Domnească” (Biserica Sf. Vineri, pictura Bisericii Mari Domneşti, Biserica Paraclis şi baza Turnului Chindiei) prin accesarea de fonduri europene în perioada 2014 -2020; îmbogăţirea patrimoniului ştiinţific al instituţiei prin cercetări arheologice, cercetări etnografice, cercetarea documentelor de arhivă, donaţii, achiziţii; valorificarea rezultatelor cercetării ştiinţifice prin editare de publicaţii; gestionarea raţională a potenţialului creativ al colectivului existent, stimularea participării fiecărui coleg la proiectele instituţiei; asigurarea unui contact permanent cu mediile de informare, fundaţii, organizaţii non-guvernamentale, unităţi de învăţământ de toate gradele, organisme şi foruri internaţionale, naţionale şi judeţene specifice; creşterea numărului de vizitatori; dezvoltarea continuă a imaginii muzeului pe plan naţional şi internaţional, prin: dezvoltarea de produse sub marcă proprie.
Această strategie de marketing urmăreşte creşterea notorietăţii publice a muzeului şi valorificarea mărcii în vederea obţinerii unor fonduri suplimentare la bugetul instituţiei.
Definirea obiectivelor de management, a abordării manageriale şi a politicilor din următoarea perioadă ţine cont, atât de situaţia şi evoluţiile din interiorul muzeului, cât şi de mediul său extern.
Activităţile propuse pentru anul 2014 sunt, de asemenea, numeroase. Printre acestea, menţionăm realizarea Concursului de artă plastică: Bienala „Gheorghe Petraşcu”, ediţia a Xl-a; „Constantin Brâncoveanu între Bucureşti şi Târgovişte” (sesiune ştiinţifică naţională); „Şcoala de ofiţeri de cavalerie „Ferdinand I” din Târgovişte, prestigious centru de formare a militarilor, cetăţeni şi patrioţi” (proiect expoziţional); „Uniforme militare româneşti din secolul al XIX-lea” (expoziţie fotografică); „Familia regală a României în cărţi poştale illustrate” (expoziţie temporară); Reorganizarea expoziţiei de bază a Muzeului Etnografic „Prof. Dumitru Ulieru”, Pietroşiţa; Cercetări arheologice: – Şantierul arheologic „Curtea boierilor Văcăreşti”, com. Văcăreşti, jud. Dâmboviţa; Cercetări arheologice: – sistematice: Şantierul arheologic de la Poiana Cireşului -Piatra Neamţ (jud. Neamţ) – diagnostic arheologic: Şinca Nouă (jud. Braşov), Geangoeşti (jud. Dâmboviţa), Ohaba Ponor (jud. Hunedoara), Comăna de Sus (jud. Braşov); Cercetări arheologice: – Şantierul arheologic „Curtea Domnească” din Târgovişte; Cercetări arheologice: – Şantierul arheologic „Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi”; Cercetări arheologice: -Şantierul arheologic „Biserica Curţii lui Neagoe Săcuianu”, sat Săcuieni, jud. Dâmboviţa”, a precizat în conferinţa de presă susţinută, la finalul săptămânii trecute, Ovidiu Cîrstina, director CNM Curtea Domnească.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Optimizarea SEO pentru bloguri. Cum să crești organic și să-ți monetizezi conținutul?

În anul 2024, pe măsură ce algoritmii motoarelor de...

Bărbat salvat de la moarte de către pompierii dâmbovițeni 

Un bărbat în vârstă de 70 de ani a...

Clipe de groază pentru un șofer 

Noaptea trecută, pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervenim...

Incendiu puternic la un lan de grâu 

Alerta s-a dat la 112 și s-a solicitat intervenția...