Adevăruri incomode

„Într-o societate democratică, la un moment dat vine timpul când adevărul – oricât de neplăcut ar fi să-l auzi, oricât de nepolitic ar fi să-l spui – trebuie totuşi rostit”. (Al Gore, vicepreşedinte al SUA, 1993-2001). Citatul respectiv sintetizează foarte bine conţinutul revistei „Vitralii -Lumini şi umbre”, revista Veteranilor din Serviciile Române de Informaţii ajunsă la numărul 17. De asemenea, citatul respectiv este un preambul pentru editorialul noului număr al revistei, editorial care într-o anumită măsură este şi o prezentare a volumului „Adevăruri incomode” tipărit de către revista „Vitralii”. „Se conturează tot mai limpede ideea că mulţi dintre aceia care, arborând un aşa zis elan revoluţionar, urlau Jos Securitatea!, făceau aceasta nu atât pentru a se răzbuna, nu din spirit justiţiar, ci aveau ochii aţintiţi către zilele ce urmau să vină, când jefuirea avuţiei naţionale nu ar fi fost posibilă în condiţiile existenţei unor puternice servicii de apărare a acesteia. Nu puţini erau şi cei care, nu făceau altceva decât – executând ordine primite din exterior – încercau să aţâţe spiritele vizând o eventuală destructurare a României. Făcând din instituţia Securităţii vinovatul unic pentru toate erorile vechiului regim. Râmăn la adăpost activiştii de partid, cei care prezentau forţa politică conducătoare, rămân la adăpost membrii forurilor legiuitoare, cei care alcătuiau normele juridice considerate astăzi strâmbe şi limitatoare ale drepturilor omului, rămân la adăpost magistraţii care aplicau cu severitate şi nu o singură dată strâmb legile respective, rămân la adăpost propagandiştii care cântau Epoca de aur, rămân la adăpost responsabilii militari care au distribuit arme civililor şi au executat foc ucigaş în acele zile şi nopţi de spaimă şi derută. Iată cât de mulţi sunt aceeia pentru care adevărurile despre Decembrie 1989 sunt incomode şi, cu toate acestea, noi vom continua a le rosti fără teama ca nu cumva să-i deranjăm. (… ) Mai sunt şi astăzi analişticare picură în sufletele tinerilor ură şi minciună. Oamenii stăpâni pe propriile destine şi în primul rând tinerii simt însă nevoia de a căuta şi a descoperi adevărul. Lor le oferim istoria aşa cum au trăit-o participanţii la dăltuirea ei”.
Acest fragment din editorialul revistei „Vitralii” exprimă cel mai bine crezul colectivului redacţional al publicaţiei. De altfel, mai dăm un citat din editorial, edificator pentru profesionalismul de care dă dovadă cei care se ocupă de sumarul revistei: „Minciunile sunt religia sclavilor şi a stăpânilor lor. Adevărul este Dumnezeul oamenilor liberi. Aşa spunea Maxim Gorki. Şi nu putem decât să fim de acord cu el”.
Despre momentul Decembrie 1989 avem în sumarul revistei o serie de articole interesante prin modul cum este prezentat şi analizat evenimentul ce a reprezentat un moment de cotitură pentru istoria României. „21 decembrie 1989: ultima mea misiune”, de colonel (r) Ştefan Ceauşescu-Tătulescu. Prezentăm un fragment din articol: „Cunoaşterea, prevenirea şi contracararea ameninţărilor şi pericolelor îndreptate împotriva securităţii statului au fost tratate totdeauna şi peste tot cu toată responsabilitatea. La 21 decembrie 1989 m-am aflat la limita dintre viaţă şi moarte. Fizic, m-am vindecat, dar sufleteşte încă nu. Trăirile de atunci şi suferinţele ulterioare au rămas ca nişte amprente urâte şi dureroase pentru tot restul vieţii. Chiar şi după două decenii, amintirile acelor evenimente îmi sunt încă vii în memorie şi se derulează ca un film de groază, la care iniţial am fost obligat să asist, pentru ca apoi să mă obsoarbă, cu totul, în scenele lui de calvar. Atunci s-a profitat din plin de starea critică a populaţiei, care ajunsese aproape de explozia socială”.
Sfârşitul independenţei economice
„1989: Sfârşit de an, sfârşit de regim”, de col. (r) Gheorghe Preoteasa. „Adunarea a cât mai multor mărturii, a cât mai multor detalii despre evenimentele petrecute în ţara noastră în Decembrie 1989 reprezintă, în opinia mea, un lucru deosebit de util, mai ales atunci când observăm cu câtă asiduitate se străduiesc unii să scrie o istorie falsă a acelor zile şi nopţi tulburi”.
„Decembrie 1989: Mărturii inedite”. Prin acest material se continuă seria de mărturii inedite din colecţia istoricului Alex Mihai Stoenescu. Este publicată a doua parte a interviului realizat de respectivul istoric cu generalul-colonel (r) dr. Constantin Olteanu, fost ministru al Apărării Naţionale în perioada martie 1980-decembrie 1985. În această a doua parte a interviului este abordată problema diversiunii ce a creat panică şi dezordine în rândul populaţiei civile. Aşa cum declară fostul ministru al Apărării Naţionale, diversiunea a fost creată din interior având la bază poveşti cu apă otrăvită sau cu bombe puse pentru a arunca în aer instituţiile administrative cheie.
„Avatarurile unui revoluţionar şi strâmbătatea unor legi” de Gl. bg. (r) Vasile Mălureanu. Este un medalion portret despre Iancu Eugen Romulus, fost şef al formaţiunilor de paza al Fabricii de Pâine din Timişoara, care a fost victima unui sistem juridic care s-a conformat comenzilor politice de după 1989.
„Amintiri ce s-au vrut şterse”. În acest număr al revistei „Vitralii” sunt prezentate mărturiile lui Gelu Voican Voiculescu, personalitate-cheie a revoluţiei, consemnate de istoricul Alex Mihai Stoenescu. Prezentăm un scurt citat din ceea ce a declarat Gelu Voican Voiculescu pentru a scoate în evidenţă importanţa istorică a acestui interviu: „În momentul în care Armata ne-a protejat contra acţiunilor Securităţii, adică a percepţiei noastre că Securitatea ne vrea capul, ea a devenit salvatoarea grupului Iliescu. Putea astfel să-i pună condiţii, să cădem la pace – nu se pune întrebarea ce am făcut până la 22 decembrie, altfel nu aţi fi fost. A fost aşader un simulacru. Este o ipoteză istorică dar este convingerea mea. Dacă Securitatea voia să facă măcel, făcea măcel”.
Al doilea grupaj de materiale al revistei sunt reunite sub titulatura „Memorie profesională”. „Cazul dr. Schachter şi consecinţele sale” de gl. bg. (r) Mihai Viorel Ţibuleac. „În perioada comunistă a existat un conflic permanent între organele de conducere al Particului Comunist Român şi şefii serviciului naţional de informaţii din ţara noastră. Periodic, conducerea partidului constata, în urma unor alalize, că Securitatea a fost scăpată de sub controlşi intervenea în consecinţă cu măsuri politice, organizatorice şi legislative. Un asemenea moment l-a reprezentat şi cazul doctorului Abraham Schachter”.
„Alertă! Epidemie de holeră” de col. (r) Nicolae Zărnescu. „În activitatea mea de ofiţer de informaţii, de 31 de ani, mi-a fost dat să particip şi la soluţionarea unor evenimente cu consecinţe negative asupra stării de sănătate a populaţiei. Cred că dacă ar cunoaşte concret specificul acestora, acei militanţi de presă scrisă şi audio vizuală care sunt activi în blamarea fostei Securităţi, fără a aduce nici-un fel de date concrete în sprijinul afirmaţiilor lor, ar fi mai temperaţi. Este însă şi de datoria noastră să prezentăm fapte, de presupus fiind că respectivii mânuitori ai condeiului nu dispun de surse de informare valabile”.
„Spionaj, diamanete şi valută” de prof. univ. dr. Cristian Troncotă. „Considerată una dinre cele mai rentabile afaceri ale statului român din toate timpurile, construirea, în 1974, a Fabricii de diamnante sintetice din Bucureşti, fali-mentată în 2006, reprezintă un argument incontastabil că instituţia Securităţii din România aducea venituri substanţiale la buget. Alături de IC Dunărea, Fabrica de diamante sintetice, era singura unitate cu acest profil din sud-estul Europei, reprezentând acei copii teribili ai Securităţiicu care s-ar fi putut mândri orice instituţie preocupată de securitatea statului, din orice epocă istorică”.
„Întreprinderea de Pescuit Oceanic, unicat al industriei alimentare din economia socialistă” de col. (r) Nicolae Zărnescu. „Materialul de faţă constituie un argument şi o completare la radiografia situaţiei economice a României după 1989, expusă într-un număr anterior al revistei noastre de distinsul academician domnul senator Dinu C. Giurescu (… ) În Tulcea exista o unitate economică unicat şi de mare importanţă economică – Întreprinderea de Pescuit Oceanic, IPO, cum îi spuneam nou frecvent (… ) Întreprinderea dispunea de un patrimoniu colosal, 83 de nave, dintre care 57 pescadoare, 13 nave Polar, restul nave auxiliare. Un pescador constituia o unitate economică, era deservit de 90-100 de marinari, dispunea de instrumente de pescuit, depozite frigorifice, instalaţii de îngheţat peşte, de producere a uleiului sau a făinii de peşte”. Nu trebui să mai adăugm niciun comentariu, ci doar să constatăm că IPO a fost fali-mentată, distrusă, de către generaţia de politicieni şi oameni de afaceri de după 1989, ceea ce constituie un foarte grav prejudiciu economic adus statului român, ceea ce înseamnă creşterea criminală a gradului de aservire a statului român faţă de economiile din exterior.
Următorul segment al revistei, „Istoria altfel: umbrele vitraliilor” grupează următoarele articole: „Umbre pe imaginea Securităţii” de gl. bg. (r) Vasile Mălureanu şi „Culduşii – o carte care nu laudă, nu acuză şi nu scuză pe nimeni”, de col. (r) Valeriu Ilinca. Acest din urmă material este cronica romanului apărut la editura PACO din Bucureşti. „Revenind la carte – scrie Valeriu Ilinca -aş începe cu titlul: Culduşii. Cine au fost şi de ce un asemenea titlul? Semantic vorbind, cuvântul este un regionalism care în ultimele decenii ajunsese undeva pe la periferia vocabularului. Mai mult decât uzitat în anii ’50 ai secolului trecut în satele din zona Apusenilor, parte din Banat şi aproape toată Crişana, este echivalat de dicţionarele de specialitate cu cerşetor. În accepţiunea cărţii însă, dar şi a celor care-l foloseau aproape în exces culduşul primeşte câteva sensuri şi conotaţii suplimentare. În primul rând, acela de ţăran sărac, dar sărac numai datorită lui şi delăsării sale, tarelor sale de caracter şi de comportament. Leneş prin excelenţă, beţiv şi cartofor, rispitor, răutăcios şi intrigant, răzbunător şi complexat, culduşul era, la fel de bine găinar şi mincios, iar adesea profitor şi pungaş”.
Numărul 17 al revistei „Lumini şi umbre” se constituie într-o intereantă lectură care aduce înaintea cititorului adevăruri de multe ori ocolite sau voit ignorate deoarece acestea ar putea să bruieze intenţiile actualei clase conducătoare căruia îi prieşte foarte mult falsificarea istoriei contemporane.