(Editorial) AUTODENUNŢ

Date:

Subsemnatul Roşoiu Mihai-Alexandru, domiciliat, mai nou, în municipiul Târgovişte, recunosc, în faţa cititorilor, că, în ziua de sâmbătă, 2 februarie, m-am aflat, timp de 6 ore, în localitatea Craiova, unde am urmărit meciul de baschet dintre echipa locală şi CSM Târgovişte. Subliniez că deplasarea am făcut-o cu autocarul în care se aflau jucătoarele. Menţionez, totodată, că îmi este ruşine pentru fapta pe care am săvârşit-o, deoarece într-un ziar local a apărut această informaţie de interes maxim, motiv pentru care mă căiesc şi mai rău. Iată cum sună fraza în care sunt practic deconspirat de un ziarist cu o moralitate neîndoielnică: „Delegaţia târgovişteană a fost însoţită la Craiova doar de Marius Dobă şi de Mihai Roşoiu, nu şi de primarul Gabriel Boriga, Ciprian lugulescu sau Olga Masilionene.” Ştiu, domnule ziarist, că aveţi dreptate şi vă rog să mă iertaţi că am cutezat să mă urc într-un autocar al unei echipe şi să merg la un meci. Recunosc şi, dacă puteţi să mă iertaţi, o să fiu fericit, domnule ziarist! Mai recunosc că, deşi vă ştiu de foarte muţi ani, nu v-am văzut vreodată să apelaţi la antrenori, arbitri, sportivi sau patroni din sport pentru a face vreo deplasare la un meci. Ce bine de dumneavoastră, pentru că, dacă vreodată v-aţi fi urcat în autocarul vreunei echipe, duşmanii de clasă v-ar fi lovit, ar fi scris, v-ar fi prigonit, v-ar fi urmărit la ceas de noapte, v-ar fi ameninţat. Dar dumneavoastră aţi rămas la fel de falnic în faţa vicisitudinilor şi de aceea aţi ajuns adevăratul creator al demersului jurnalistic. Mai recunosc, drag cavaler al dreptăţii, că, spre ruşinea mea, NU am atentat niciodată la avuţia publică, dovadă că sunt un om cu datorii. Sunt sigur că şi tu poţi jura că nu ai semnat state de plată pe la CSM, deşi nu erai angajat! Te ştiu om de onoare, ce dracu’! Ieşi în faţă şi scrie măcar un „PS” că nu ţi-ai băgat degeţelele în banii publici niciodată şi, dacă o vei face, te voi respecta până la adoraţie.
Aş fi vrut să scriu un editorial despre mine, aşa cum obişnuieşti să faci tu, potolindu-ne astfel setea de a mai afla noutăţi din viaţa ta de zi cu zi, dar m-am gândit c-aş fi nedrept faţă de tine, Zeu al demersului jurnalistic. Aşa că, lipsit de talent, cum mă ştii, am încercat din răsputeri să mă ridic la nivelul dezvăluirilor tale, dar ştiu că nu voi putea ajunge niciodată la nivelul omului, care nu scapă niciun prilej de a ne spune cu cine a votat. Cât de frumos sună: „Vă place, domnule Icsulescu? D-asta v-am votat noi?” sau „Recunosc că am votat cu domnul Protopopescu şi mă bucur că datorită nouă a ajuns în această funcţie de răspundere”.
Vorba lui nenea Iancu, eşti mare, domnule! Eşti bun! Eşti unic! Şi nu te-ai urcat nici în autocare cu echipele din judeţ.
Jos pălăria!
PS: Ai telefoane de vânzare?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Accident rutier grav produs în afara localității Comișani

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost informați cu...

RAR și polițiștii dâmbovițeni au desfășurat ample controale 

 Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița,...

PERCHEZIȚII în municipiul Târgoviște 

Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului...

Coliziune  pe DN 71, pe raza localității Bâldana

Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că un...