Maidanezii de pe străzile din Târgovişte, adoptaţi internaţional

Date:

maidaneziPeste 3.000 de mai-danezi care umblă pe străzile din Târgovişte ar putea fi adoptaţi de familii din Belgia, Anglia şi Germania. Asociatia „Sufleţel” a început un proiect de adopţii internaţionale, până în prezent 120 de patrupede găsindu-şi stăpâni în aceste ţări. Asociaţia a încheiat un parteneriat cu autorităţile locale pentru a prelungi termenul până la eutanasiere, astfel să poată găsi familii adoptive pentru toţi câinii şi să nu fie nevoie să se apeleze la această măsură extremă. Primii 30 de câini au ajuns deja la familiile adoptive din Germania, Anglia şi Belgia, urmând ca luna viitoare alţi 30 de câini să fie adoptaţi în aceste ţări. Procedura durează însă peste 20 de zile, pentru ca animalele să fie sterilizate, vaccinate antirabic şi apoi monitorizate. între timp, hingherii încearcă să prindă cât mai mulţi dintre câinii maidanezi care fac probleme prin cartierele din Târgovişte, mulţi localnici plângându-se de agresivitatea acestor animale. Potrivit estimărilor făcute de autorităţile locale dar şi de reprezentanţii asociaţiei, în prezent pe străzile din Târgovişte există 3.000 de maidanezi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...

Recomandările Salvamont Dâmbovița pentru turiștii din Munții Bucegi

Salvamont Dâmbovița atrage atenția tuturor celor care doresc să...

Controale  în unitățile de turism din Dâmbovița,  19 sancțiuni aplicate 

Controale de prevenire în unitățile de turism din Dâmbovița.Pentru...