Năpasta – iubirea se naşte din pământ şi tot acolo piere

La sfârşitul săptămânii trecute, în Sala mică a Teatrului Municipal Târgovişte, s-a jucat „Năpasta”.
Singura dramă a lui I.L. Caragiale, istoria unei răzbunări feminine, Năpasta în viziunea lui Cătălin Chirilă declanşează emoţie şi suspans, într-un spectacol puternic, instinctual, expresiv. Actorii creează o lume efervescentă, căreia muzica – nu foarte complicată, doar nişte ritmuri de toacă – îi aduce un fior straniu. Un decor în care predomină negrul, încărcat cu detalii telurice, prelungit într-o paradă a costumelor simple dar grăitoare, întregesc atmosfera obsedantă a spectacolului.
„Năpasta” lui Cătălin Chirilă este un spectacol eveniment al vieţii teatrale, răscolitor, impecabil conceput, lipsit de artificii teatrale inutile, profund în transmiterea novatoare, actuală a mesajului piesei, cu real efect emoţional.
Piesa, montată într-o viziune modernă, are în distribuţie patru tineri actori deja cunoscuţi de către publicul târgoviştean: Delia Lazăr, Sebastian Bălăşoiu, Bogdan Farcaş şi Liviu Cheloiu.
Nebunul Ion (un foarte bun Sebastian Bălăşoiu) e singurul dincolo de acest joc al seducţiei care ucide – el e imaginea primară, telurică a purităţii iniţiale, condamnate să poarte vina uciderii lui Dumitru de către Dragomir. Drumul către nebunie al Ancăi trece prin liniştea interioară a nebunului, iremediabil tulburată de păcatul ei. Ion îţi rămâne în minte. E ludic şi bun şi nebun şi copil, şi inocent şi pur şi deloc patetic.
Gheorghe, interpretat de Bogdan Farcaş, trăieşte doar potenţial soarta lui Dragomir, împins de iubirea pentru Anca spre un destin de complice al răzbunării şi de criminal plătit cu iluzia că ar fi iubit. Iubirea e ca o boală ce maculează şi ucide. Rolul lui Dragomir interpretat de Liviu Cheloiu e jucat magistral de acesta, aproape că te lasă fără respiraţie şi trăieşti alături de el fiecare moment al dramei sale existenţiale – simţi cu el odată muşcătura de pe mână pe care i-a lăsat-o Dumitru înainte să moară, simţi dragostea neîmpărtăşită de Anca. Aproape că-l crezi când spune că nu el l-a omorât pe rival dar se va trăda din pricina calcului cu privire la prescrierea crimei, căci nu există iertare.
Am lăsat-o la urmă pe Anca, interpretată de Delia Lazăr, pentru că rolul făcut de acesta nu se înscrie aproape în nici un tipar. Ai crede că I.L.Caragiale a avut-o în faţa sa pe Delia atunci când a scris Năpasta. Atâta naturaleţe şi trăire, mai rar se poate vedea. Am descoperit o Ancă ce adună parcă toate cazurile psihanalizei eternului feminin.