După cum ştiţi, în acest an, campionatul Ligii a 3-a se dispută în două faze. După epuizarea celor 23 de etape, se alcătuiesc două serii de câte 6 echipe. Primele 6 şi ultimele 6 vor continua, separat, competiţia până la runda a 32-a, când se va stabili cine promovează şi cine retrogradează. Aşadar, cele două clasamente şi-au stabilit echipele.
Mai este vineri o etapă, după care se va alcătui BERKER-ul care stabileşte ordinea meciurilor din cele două clasamente. Este deja ştiut cum se vor disputa, şi când, cele 10 etape. Spre exemplu, în etapa întâi, programată pe 18 aprilie, se vor întâlni echipele clasate pe locurile 1-6, 2-5, 3-4. în play-off încă nu se ştie care va fi ordinea exactă, deoarece mai sunt două jocuri de disputat în ultima etapă, CHINDIA – FORTUNA şi BRADUL – PITEŞTI. De rezultatele celor două meciuri va depinde ordinea din BERKER şi implicit, împerecherea jocurilor. CHINDIA practic nu are cum să piardă primul loc din play-off, chiar dacă ar pierde meciul cu FORTUNA, dar la un scor sub 3-0?!. în prima etapă a play-off-ului, CHINDIA va juca cu ATLETIC BRADU sau F.C. ZAGON, pe teren propriu.
în cealaltă serie, a play-out-ului, ştim că AVÂNTUL REGHIN, F.C.M. TÂRGOVIŞTE, CIVITAS FĂGĂRAŞ şi URBAN TITU au încheiat prima competiţie. Trebuie doar să adăugăm cele trei puncte lui F.C.M. TÂRGOVIŞTE, de la FĂGĂRAŞ, ajungând la 18. Dar mai este de disputat jocul dintre F.C. PĂPĂUŢI – CONPET PLOIEŞTI, pentru a stabili primele două echipe, între F.C.M. TÂRGOVIŞTE 18, CONPET 19 sau 17, sau 16. Dacă câştigă, F.C. PĂPĂUŢI realizează 17 puncte şi nu poate trece de F.C.M. TÂRGOVIŞTE 18, dar ia locul doi. Singurul loc cert este al lui URBAN TITU, care s-a oprit la cele 13 puncte şi deci, locul 5. Dar trebuie să ştiţi că abia acum începe returul, mai sunt în play-off încă 8 meciuri pentru fiecare, apoi se va stabili clasamentul final. E adevărat că F.C.M. TÂRGOVIŞTE pleacă cu 18 puncte, iar URBAN TITU cu 13, ca să dăm un exemplu. La acestea se vor adăuga rezultatele din cele 8 partide, apoi se trage linie.
Cele 5 echipe din play-out vor să „scape” de locul 5 (11 final) deoarece 11 şi 12 duce la retrogradare, iar poziţia a 12-a este ocupată de cei din FĂGĂRAŞ, al doilea an consecutiv.
Putem face un scenariu privind meciurile primei etape, din 18 aprilie. Să presupunem că CONPET câştigă la PĂPĂUŢI şi păstrează primul loc (19 puncte), va juca cu echipa de pe locul 6, care nu mai este (FĂGĂRAŞ), deci stă.
Dacă face meci nul, rămâne pe doi (17 puncte) şi joacă 2-5, adică cu
URBAN TITU, la PLOIEŞTI. în acest context, F.C.M. TÂRGOVIŞTE ar ocupa locul întâi (18 puncte) şi va sta prima etapă. Dacă CONPET câştigă cele 3 puncte (19), poziţia a doua revine F.C.M.-ului şi deci 2-5, adică, pe 18 aprilie, F.C.M. – URBAN.
Orice rezultat s-ar înregistra la
PĂPĂUŢI, F.C.M. TÂRGOVIŞTE va
ocupa locul unu sau doi şi deci ori va sta, ori va juca cu URBAN. Una din cele două variante este posibilă.
Dar greul abia acum începe, vor fi 8 partide, care pe care, tur-retur, între cele 5 chipe, una urmând să retrogradeze. Sunt convins că meciurile tari de acum vor începe, între echipe de valoare aproximativ egală.
F.R.F. a făcut totuşi un favor, se anulează cartonaşele galbene la toţi jucătorii, plecându-se de la zero, ceea ce
şi pe F.C.M. TÂRGOVIŞTE îl
favorizează, având 4-5 jucători la limita de suspendare (4, 7, 9).
Singurul mare inconvenient este faptul că într-un an competiţional trebuie să facem deplasări foarte lungi, câte două la REGHIN şi PĂPĂUŢI care, în mod normal, terbuia doar câte una.
CLASAMENT PLAY-OFF | CLASAMET PLAY-OUT | ||||||||||||
1. Chindia Târgovişte | 9 | 5 | 4 | 0 | 16-2 | 19 | 1. Conpet Ploieşti | 9 | 4 | 4 | 1 | 13-6 | 16 |
2. Fortuna Poiana Câmpina | 9 | 5 | 1 | 3 | 17-8 | 16 | 2. Avântul Reghin | 10 | 4 | 4 | 2 | 8-10 | 16 |
3. Argeşul Piteşti | 9 | 3 | 4 | 2 | 8-3 | 13 | 3. F.C.M. Târgovişte | 9 | 4 | 3 | 2 | 12-10 | 15 |
4. C.S.M. Câmpina | 10 | 3 | 1 | 6 | 10-15 | 10 | 4. F.C. Păpăuţi | 9 | 4 | 2 | 3 | 16-14 | 14 |
5. F.C. Zagon | 10 | 2 | 3 | 5 | 7-16 | 9 | 5. Urban Titu | 10 | 4 | 1 | 5 | 10-12 | 13 |
6. Atletic Bradu | 9 | 2 | 3 | 4 | 11-21 | 9 | 6. Civitas Făgăraş | 9 | 0 | 2 | 7 | 5-21 | 2 |