China şi India, marile candidate ale catastrofei ecologice

Date:

pamantDupă cum se ştie, la sfârşitul lunii trecute, conform surselor de informare externe occidentale, în ultima noaptea de vineri spre sâmbătă a lui martie, a avut loc la Paris întâlnirea dintre prim-ministrul Rusiei şi secretarul de stat al guvernului american. Nimeni nu a observat un lucru importnant: la discuţii nu au fost prezenţi tocmai cei ce erau cel mai mult interesaţi, reprezentanţii Ucrainei. Din acest fapt reiese foarte clar că aşa-zisa integritate teritorială a Ucrainei nu este decât un pretext pentru Statele Unite, pentru occidentali. Adevăratul pretext, adevărata miză este cea de natură economică, comercială, militară, inclusiv extinderea sferei de influenţă şi reducerea cât mai mult posibil a puterii externe a Rusiei. Nici pe occidentali, nici pe americani, dar nici pe ruşi nu-i doare sufletul de soarta ucrainenilor. După cum s-a anunţat, în urma discuţiilor doar dintre americani şi ruşi, aceştia din urmă ar fi acceptat să-şi retragă diviziile de blindate de la graniţa cu Ucraina. Ce nu a spus majoritatea reprezentanţilor mass-media din Europa, deoarece acum interesul este să te dai cât mai bine cu Statele Unite, NATO şi alte instituţii internaţionale controlate din umbră de către americani, deci ceea ce nu a spus nimeni este adevăratul motiv pentru care ruşii au comasat diviziile de blindate la graniţa cu Ucraina. Se pare că preşedintelui SUA i s-a urcat puţin la cap nivelul superior al tehnologiei militare pe care o posedă ţara sa şi, având precedentul Iugoslavia, se pare c-a sugerat ca trupe de desant americane, în colaborare cu cele europene, să fie paraşutate pe teritoriul Crimeei pentru a reface integritatea teritorială ucraineană. Ruşii s-au deovedit foarte buni cunoscători şi psihologi ai mentalităţii americane şi vest-europene. în consecinţă, ruşii s-au răzgândit şi nu şi-au mai retras diviziile de blindate de la graniţa cu Ucraina.
Adevărul este că, indiferent dacă Ucraina va fi sau nu pretextul pentru declanşarea unui nou război mondial, până la urmă omenirea, de fapt din propria sa indiferenţă pentru soarta ecosistemului, este ameninţată cu dispariţia treptată, dacă nu se va interveni în ultimul moment, pentru a reface echilibrul ecologic afectat de încălzirea necontrolată a climei.
Marele pericol
Aceasta va avea drept efect apariţia şi extinderea penuriei de alimente, ce va duce treptat la înfometarea pe scară masivă a populaţiei planetei şi, în final, la dispariţai speciei umane, oricât de deşteaptă şi de superioară se crede în comparaţie cu alte specii de pe suprafaţa pământului. Conform unui raport, prezentat anul acesta de către experţii Grupului interguvernamental de studiere a evoluţiei climei (Giec), încălzirea climei va avea ca efect distrugerea a ceea ce este foarte important pentru menţinerea civilizaţiei umane: agricultura. Conform raportului pe 2014 al Giec se pare că doar încălzirea cu un grad Celsiul a climei va ameninţa în mod catastrofal culturile de grâu, porumb şi orez care, indiferent ce s-ar zice, sunt baza alimentară a tuturor populaţiilor Pământului.
Tot Giec a atras atenţia că încălzirea climei, combinată cu creşterea demografică necontrolată şi mărirea cererii de alimente, va contribui la apariţia unor probleme, unele finalizate prin moarte prin înfometare sau prin izbucnirea de revolte sociale, tot mai violente şi mai sângeroase, ce nu vor mai avea ca scop stabilirea şi menţinerea democraţiei, ci pur şi simplu procurarea de hrană. Tot Grupul avertizează că cei trei factori menţionaţi s-ar putea să ducă, într-un deceniu, la o scădere cu 2% a producţiei alimentare în timp ce, din cauza creşterii demografice, cerere de alimente va creşte cu 14%.
La orizont, sărăcia
Primele state care vor cunoşte la modul dureros şi catastrofal efectele încălzirii climei vor fi China şi India. După cum precizează Giec presiunea demografică se va intensifica, sub aspect nutriţional, asupra culturilor de bază, ceea ce va dezechilibra definitiv securitatea alimentară a întreg continentului asiatic. China şi India se bazează pe culturi care au nevoie de o cantitate foarte mare de precipitaţii. încălzirea climei va duce la scăderea precipitaţiilor, ceea ce va atrage după sine reducerea debitului râurilor şi fluviilor şi extinderea zonelor deşertice. Indirect, aceste fenomene climaterice vor declanşa, în timp, apariţia de conflicte sociale violente între diferite categorii socio-profesionale. Deci, indiferent că va fi sau nu război, posibila declanşare a acestuia având ca pretext Ucraina, ar trebui ca toate guvernele să acorde cea mai mare atenţie raportului Giec. Din păcate, constatăm ceea ce s-a mai constatat: Planeta este controlată în grade diferite de două mari tipuri de guverne: guverne care se gudură pe lângă cele puternice şi guverne care vor cu orice preţ să-şi extindă aria de stăpânire economică a tuturor popoarelor ce trăiesc, încă, pe Pământ. Pentru viitorul şi destinul omenirii, cea mai mare responsabilitate nu o au guvernele statelor mici, cea mai mare responsabilitate o au guvernele ţărilor puternic dezvoltate: SUA, Rusia, Anglia, Franţa, Germania şi chiar monarhiile Emiratelor Arabe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

A fost panică mare la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște 

Pompierii au fost solicitați să intervină la Spitalul Județean...

Ard câmpurile în tot județul Dâmbovița 

Incendiu puternic de vegetație uscată în orașul Răcari, sat...

Accident rutier produs în localitatea Teiș

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu...