Tradiţii şi superstiţii de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, care este prăznuit în fiecare an la data de 23 aprilie, se bucură de o mare cinstire în lumea creştină.
De origine nobilă, Sfântul Gheorghe s-a născut în ţinutul Capadochiei, acolo unde au apărut primii creştini din lume.
El făcea parte dintr-o familie creştină şi înstărită, cu multe averi în acest ţinut. Aceeaşi tradiţie creştină aminteşte că tânărul Gheoghe a trăit în vremea împăratului Diocleţian, cel care a pornit o prigoană aprigă împotriva creştinilor. Din copilărie, Sfântul Gheorghe a rămas orfan de tată, un martir al credinţei în Hristos.
După acest trist eveniment de familie, mama lui a hotărât să se mute împreună cu fiul său în Palestina.
Tânărul Gheorghe a urmat o carieră militară în armata romană şi a reuşit să urce treptele ierarhiei în acest domeniu, până la demnitatea de comandant în armata împăratului Diocleţian.
Pentru creştini, anul 303 a fost o etapă de răscruce, pentru că atunci împăratul Diocleţian a emis un decret care înăsprea represaliile împotriva creştinilor.
Urmând exemplul tatălui său, comandantul Gheorghe a ales să-şi mărturisească public credinţa în Hristos.
Ca urmare, el a fost întemniţat şi a fost supus torturilor cumplite, practicate în acea vreme, cu scopul de a-l convinge să renunţe la credinţa creştină. Tânărul Gheorghe a suportat cu stoicism canoanele la care a fost supus.
După ce a fost lovit cu suliţa, după ce a fost tras pe roată, aruncat într-o groapă cu var nestins, pentru a aminti doar o parte dintre torturile din care a supravieţuit prin minuni dumnezeieşti, Gheorghe nu şi-a renegat credinţa în Hristos.
Mai mult, tânărul comandant a înfăptuit o minune în perioada cât a fost întemniţat: el a înviat trupul unui deţinut mort din celula sa.
Eroismul prea credinciosului Gheorghe a atras ca un magnet personalităţile de seamnă ale vremii, printre care un renumit magician al curţii imperiale şi pe împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, care au îmbrăţişat credinţa creştină.
Pentru că Sfântul Gheorghe a respins numeroase onoruri oferite de împăratul Diocleţian, în schimbul renunţării la credinţa creştină, suveranul a poruncit uciderea lui Gheorghe şi a soţiei sale Alexandra, prin decapitare, în ziua de 23 aprilie 303.
După moarte, Sfântul Gheorghe devine un model de demnitate, de credinţă şi de curaj.
Iconografia păstrează o imagine reprezentativă a sfântului venerat de lumea creştină: Sfântul Gheorghe, în uniformă militară, călare pe un cal alb, străpungând cu suliţa un balaur.
Icoana, atât de cunoscută de toţi creşinii, face referire la o legendă pioasă, în care Sfântul Gheorghe salvează cetatea Silena din provincia Libiei de un balaur care teroriza întreaga suflare a cetăţii. Legenda spune că lângă cetatea aceasta a apărut un balaur pe cât de uriaş, pe atât de feroce. Pentru a îmblânzi cumplita reptilă, locuitorii cetăţii Silena au hotărât s-o hrănească dându-i de mâncare propriii lor copii.
Într-o zi, un demnitar al oraşului urma să-şi jerfească unica fiică şi s-o dea ca hrană reptilei. Atunci, Sfântul Gheorghe, care călătorea pe acele meleaguri, a omorât fioroasa reptilă. Legenda spune că tânăra a legat cu o sfoară leşul reptilei şi l-a cărat în cetate, apoi i-a dat foc.
Sfântul Gheoghe nu a acceptat nici o răsplată de la părinţii fetei. Moartea balaurului pripăşit în cetatea Silena reprezintă lupta dintre bine şi rău.
Iconografia îl mai reprezintă pe Sfântul Gheorghe într-o mantie roşie, culoarea specifică martirilor, dar şi ca războinic, ca tribun militar în veşminte patriciene, purtând o platoşă sub mantie, o cruce în mâna dreaptă şi o sabie în mâna stângă.
După moarte, Sfântul a continuat să facă minuni, iar mormântul său, situat în localitatea Lod, la S-V de Tel-Aviv, în Israel, este venerat de pelerinii din lumea întreagă.
Sfântul Gheorghe este ocrotitorul Armatei Române, a cărei dată, de 23 aprilie, coincide cu prăznuirea Sfântului. De asemenea, Sf. Gheorghe a fost patronul spiritual al domnitorului Ştefan cel Mare, iar imaginea sfântului, care a ucis balaurul, era pictată pe steagul Moldovei Medievale, dăruit Mânăstirii Zografu de la Muntele Athos, ctitorie a domnitorului moldovean.
Sfântul Gheorghe este patronul mai multor ţări precum, Anglia, Georgia, Germania, Lituania, Portugalia şi Grecia.
Sub ocrotirea Sfântului Gheorghe stau mai multe oraşe cu nume celebre: Veneţia, Geneva şi Moscova.
În tradiţia populară, Sfântul Gheorghe este patronul măcelarilor, agricultorilor, călăreţilor, fermierilor şi al bolnavilor de lepră.
Praznicul Sfântului Gheorghe este asociat cu începutul verii pastorale, aşa cum Sfântul Dumitru anunţă încheierea acestui sezon.
Potrivit tradiţiei, în ziua praznicului, după slujbă, în biserici, credincioşii primesc flori de liliac, iar în unele zone din sudul ţării ei primesc crenguţe de leuştean, plante care au efecte benefice asupra sănătăţii oamenilor şi animalelor, ocrotindu-i, în acelaşi timp, de situaţii neprevăzute.
În ziua praznicului, când se serbează Moţii de Sfântul Gheorghe, este bine ca uşile şi ferestrele casei să fie împodobite cu ramuri de salcie.
De asemenea, porţile gospodăriei trebuie împodobite cu ramuri cu muguri de salcie, pentru că planta are în acestă zi puteri magice şi-i apără pe gospodari de boli şi de pagubă.
În această zi, oamenii se cântăresc; prin acest ritual, ei sunt convinşi că vor fi sprinteni până la anul, când ritualul se înnoieşte tot în ziua de Sfântul Gheorghe.
Acum, gospodarii dau foc gunoaielor şi vechiturilor, iar cenuşa rămasă, după ce totul a ars, se amestecă foarte bine cu untură, cu care se ung uşile, pentru a îndepărta spiritele rele, care vin în acestă noapte şi intră în adăpostul animalelor să fure sporul casei: laptele şi ouăle.
Fetele, care vor să fie iubite şi să se căsătorească cu sufletul pereche, trebuie să semene în acestă zi busuioc.
Când busuiocul a înflorit, ele îl poartă în păr sau îl usucă şi-l poartă în poşetă, dăruid o crenguţă persoanei pe care o iubesc.
Pentru a învinge energiile negative, în zorii zilei, gospodarii trebuie să ia apă din fântâna casei, să-şi spele faţa cu apă neîncepută şi apoi cu agheasmă.
Dacă nu există fântână în gospodărie, în locul acesteia, gospodarii trebuie să-şi spele faţa cu apă plată sau de izvor, dintr-o sticlă pe care s-o desfacă în zorii zilei.