Potrivit OM. nr. 724/2013, emis de Ministerul Agriculturii, producătorii de produse tradiţionale mai au timp până în septembrie pentru a parcurge procedurile de reatestare a acestora. Ordinul are girul Ministerului Sănătăţii şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi stabileşte condiţii şi criterii clare pentru atestarea produselor. Pentru reatestare, care se face la solicitarea operatorului economic, este necesară verificarea caietului de sarcini şi spaţiului destinat producţiei. Noile prevederi legale protejează producătorii de concurenţa neloială, inclusiv prin prisma faptului că permite şi controlul ulterior a modului de fabricare a produselor înregistrate.