Oamenii beau azi din „ape tulburi”

Preot loan ŞTEFĂNESCU
Mântuitorul Hristos stă lângă fântâna lui lacov. La fântână vine să ia apă semarinean-ca, iar Domnul îi propune apa cea vie, care potoleşte setea pentru totdeauna. Apoi, la fântână apar ucenicii, se adună poporul şi Dătătorul vieţii le dă tuturor din belşug „apa vieţii”.
Această imagine alegorică ne ajută să descoperim izvorul vieţii (fântâna). Oamenii îşi susţin viaţa bând din diferite izvoare. Însă o singură fântână veche, conţine izvorul nesecat al vieţii. Această fântână este Biserica!
Desigur, există şi alte fântâni. Oamenii care nu ştiu sau nu acceptă Biserica, se duc la alte izvoare care nu au însă, apa cea vie care potoleşte setea pentru totdeuna. Din contră, apa din astfel de izvoare s-a dovedit a fi „contaminată” şi dăunătoare vieţii. Oare noi, cei de azi, mergem să luăm apă de la singurul izvor al vieţii sau alergăm la alte fântâni?
Oamenii iau apă din fântâna distracţiilor, plăcerilor, a slavei deşarte, mândriei, înşelării de sine, a datoriei faţă de familie, slujbă, serciu etc. Unii iau apă din fântâna care hrăneşte mintea, a setei de cunoaştere sau din fântâna care hrăneşte simţurile cu plăceri de tot felul. Uneori se silesc să bea din fântâna dragostei, prieteniei… Există multe fântâni în viaţă, mai adânci sau mai puţin adânci. Dar, apa lor este diferită – de la murdară şi neagră până la dăunătoare şi otrăvitoare.
Oamenii de azi aleargă de la o fântână la alta, căutând apa neînşelătoare. Bea dintr-una, bea dintr-alta, dar viaţă nu are şi puterile nu sporesc. Ba mai mult: se dezlănţuie setea şi trupul extenuat slăbeşte. lar ochii caută un alt izvor de apă, aleargă de la o fântână la alta.
Tu, cititorule, de la care fântână iei apă? lei de la izvorul adevăratei Vieţi? Eşti lângă fântâna vieţii?
Dacă nu eşti lângă „fântâna vieţii”, atunci e rău! Dacă eşti lângă ea, atunci ai grijă că ai nişte responsabilităţi de îndeplinit pentru a-ţi putea potoli setea. Întâi să fii responsabil de prezenţa ta lângă fântâna unde este adevărul şi viaţa; să n-o desconsideri şi să n-o neglijezi.
În al doilea rând, să fii responsabil faţă de semenii noştri care încă nu s-au întărit în credinţă. Aceştia sunt oameni care petrec în Biserică, însă sunt puţini pătrunşi de cunoaşterea şi măreţia credinţei. Gândiţi-vă la responsabilitatea pe care o avem pentru ei!
Avem apoi responsabilitate faţă de „samarineni”, faţă de cei care se află în afara Bisericii. Ei sunt însetaţi să bea din apa vieţii despre care noi ştim. Ce le răspundem? Unii vor vrea să-i ducem către şuvoaiele de apă dătătoare de viaţă pentru că ei nu au putere şi nu mai vor să scoată din ape tulburi. Alţii vor veni să cerceteze. Ei recunosc că au umblat după miraje, dar căutările lor nu au dat roade. Însă vor vrea să se convingă că noi într-adevăr le vom da viaţă Ei vor nu doar să audă cuvintele noastre despre viaţă şi fântână, ci vor să vadă cu ochii lor în noi, viaţa care duce la veşnicie. Ce le arătăm?
Răspunsul poate fi dat doar în cazul când noi înşine neam săturat de apa din fântâna vieţii şi Hristos petrece în noi. Doar atunci vom putea spune cuvintele spuse de Hristos femeii samarinence: „Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi; noi ne închinăm Căruia ştim” (loan 4,22).
Aşadar, apa vieţii este doar în fântâna lui lacov (Biserica). Scoateţi din ea şi veţi fi vii şi veţi uita de fântânile fără apă. Nu staţi la fântână istoviţi de sete, lipsiţi de apă. Fântâna e adâncă, într-adevăr, şi trebuie să ştiţi să ajungeţi la apă, iar pentru asta e nevoie de „găleată”, dar şi de Hristos, să te ajute să scoţi apa vie.
Biserica nu este un automat care te slavează. Se cuvine ca fiecare să întâlnească în biserică (la fântână) pe Mântuitorul Hristos, care, după cuvintele lui, este totdeauna prezent în Biserica Sa. Însă, pe Hristos trebuie să-l întâlneşti, să-L simţi, să-L rogi, iar pentru aceasta e necesar să te îndrepţi spre Biserică, spre Hristos Însuşi, prezent în chip nevăzut în el. Căci îndreptarea către biserică a devenit azi ca o formalitate, fără sulfet. Omul crede că, dacă a venit la biserică, s-a botezat şi se închină, atunci a făcut deja totul şi Dumnezeu este obligat să-l audă şi să facă tot cei cere el. Asta e o mare greşeală a zilelor noastre!
„Nu oricine îmi zice Doamne, Doamne, va intra în Împărăţia cerurilor” (Matei 7,21). E posibil să fii în Biserică şi să rămâi fără Hristos. Se poate să te rogi şi să-ţi faci cruci, dar să nu ai credinţă. Poţi să primeşti taina şi să-ţi atragi asupra ta o vină mai mare. Doar când îi vei sluji lui Dumnezeu cu un suflet viu, vei fi auzit şi te vei atinge de lzvorul Vieţii, vei fi auzit şi ţi se va da puteri binecuvântate. E nevoie să aşezi în slujba lui Hristos suletul viu. Doar aşa vei reuşi prin El să scoţi apa vieţii. Hristos este „găleata” cu care se scoate apa vieţii! Altă găleată nu există. lzvorul apei vii este însuşi Dumnezeu, iar Biserica doar împarte darurile Lui (apa cea vie).
Fraţilor! Acum ştiţi cum să scoateţi apa cea vie! Aşadar, beţi-o! Hristos stă mereu la fântână (Biserică) şi cheamă: „Cel care eşti însetat, vino la Mine şi bea!” Nu staţi lângă fântâni fără apă, cu setea nepotolită. Mergeţi la El şi vă va da „apa vieţii”. Apropiaţi-vă de El şi va scânteia viaţa în ochii voştri, vi se vor deschide buzele şi întristarea va fi schimbată în bucurie. Atunci vom zice cu toţii: „Doamne! Satură sufletul meu însetat cu apele evlaviei!”