Suntem martorii unei premiere, deoarece, începând din acest an, România are o zi naţională dedicată adopţiei. Prin Legea nr. 21/2014, ziua de 2 iunie a fost instituită ca „Ziua Naţională pentru Adopţie”. Această zi trebuie să vizeze celebrarea venirii copiilor în familii prin adopţie indiferent de vârstă, etnie sau stare de sănătate. „Dacă tot am amintit de această zi, trebuie să menţionăm că în judeţul Dâmboviţa, în anul 2012 s-au realizat 42 încuviinţări adopţie, în anul 2013 au fost 21 încuviinţări adopţie, iar de la începutul anului 2014 au fost atestate 12 familii potenţial adoptive, sau realizat 15 deschideri procedură adopţie şi 15 încuviinţări adopţie, din care 4 adopţii internaţionale. În momentul în care un copil ajunge să fie adoptat de o familie, urmează o perioadă de monitorizare de doi ani. În acest timp copiii sunt verificaţi, se oferă sprijin şi consultanţă, astfel încât întregul proces de adopţie să se încheie cu succes. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) este responsabilă de protecţia copiilor care nu pot fi îngrijiţi în propriile familii şi astfel, beneficiază de o măsură de protecţie specială. Adopţia reprezintă avantajul de a oferi o familie permanentă copilului pentru care nu poate fi găsit un mediu corespunzător în familia sa de origine şi pentru care o astfel de alternativă răspunde nevoilor identificate în urma procesului de evaluare realizat de către profesioniştii din domeniu. La mulţi ani tuturor celor care au fost adoptaţi, aşteaptă să fie adoptaţi, celor ce au adoptat sau adoptă”, a declarat ing. Cristiana Bucur, director DGASPC Dâmboviţa.