ÎN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIŞTEI, PELERINAJ LA MOAŞTELE SFÂNTULUI VOIEVOD MARTIR CONSTANTIN BRÂNCOVEANU ŞI RESFINŢIREA BISERICII DE LA POTLOGI

Date:

nifonLuni, 9 iunie 2014, în prezenţa şi sub coordonarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, în ziua prăznuirii Preasfintei Treimi, s-au desfăşurat, la Potlogi, ceremoniile liturgice legate de începutul pelerinajului naţional cu moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, ocazie cu care a fost resfinţită şi biserica Parohiei Potlogi, recent restaurată, ctitorie a Sfântului Voievod Martir, la care au participat peste 7.000 de credincioşi veniţi din sudul Eparhiei noastre, din eparhiile învecinate şi din ţară, precum şi autorităţi naţionale şi locale, ori personalităţi ale vieţii culturale naţionale. Dintre aceştia, amintim pe domnul Liviu DRAGNEA, viceprim-min-istru al Guvernului României, domnul Adrian ŢUŢUIANU, preşedintele Consiliului Judeţean, domnul Victor SANDA, Prefectul judeţului, domnul academician Constantin BĂLĂCEANUSTOLNICI, deputaţi şi senatori în Parlamentului României etc.
Evenimentul a debutat, dis-de-dimineaţă, cu venirea Înaltpreasfinţiei Sale şi a miilor de credincioşi, dar şi cu oficierea slujbei utreniei, după care a fost săvârşită slujba de resfinţire a bisericii, de către Înaltul Ierarh, alături de un mare sobor de preoţi şi diaconi.
Sfintele moaşte au fost aduse, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh DANIEL, în procesiune solemnă, de la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din Bucureşti, de către o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de Preasfinţitul
Părinte VARLAAM
Ploieşteanul, Episcop Vicar Patriarhal, care a transmis mesajul patriarhal.
După aceea, a fost săvârşită Sfânta Liturghie, pe un podium special amenajat în curtea bisericii, moment în care a început şi închinarea pelerinilor la sfintele moaşte.
În cuvântul său de învăţătură, după ce a vorbit despre semnificaţia duhovnicească a sărbătorii Preasfintei Treimi, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit NIFON a evidenţiat faptul că Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu este cel care a rămas în istoria neamului nostru drept un mare şi pilduitor voievod creştin, iubitor de spiritualitate ortodoxă şi cultură românească, protector al Bisericii noastre străbune, şi unul din cei mai importanţi ctitori de locaşuri sfinte de la noi din ţară. Intre sfinţii neamului românesc, Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu străluceşte ca un exemplu deplin de fidelitate şi ataşament faţă de Ortodoxia românească, un autentic model de om politic creştin, care a ştiut, fără şovăială, să mărturisească, cu viaţa sa, adevărul credinţei creştine şi iubirea de neam şi ţară. De aceea, el este un simbol al mărturisirii jertfelnice a credinţei, un reper mereu valabil de curaj şi de afirmare a demnităţii noastre creştine şi româneşti, un semn că oricât de mari ar fi vitregiile vremurilor, tăria credinţei, demnitatea şi curajul biruiesc întodeau-na forţele întunericului.
Cu acest prilej, pentru a cinsti exemplul spiritual şi cultural pe care Sf. Voievod Martir ni-l oferă peste timp, Înaltpreasfinţia Sa a lansat, în mod oficial, două volume, pe care Arhiepiscopia Târgoviştei le-a tipărit pentru acest eveniment, şi anume o broşură misionară, intitulată Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, şi a o carte de rugăciuni, care să însoţească şi să inspire rugăciunea şi aprofundarea duhovnicească a pelerinilor.
Înaltpreasfinţia Sa a oferit, apoi, rangul de iconom stavrofor celor doi preoţi ai Parohiei Potlogi, care s-au ostenit pentru restaurarea bisericii parohiale, P.C. Pr. Marian Şerban şi P.C. Pr. Eugen Brebenel. Iar, domnului primar al Comunei Potlogi, Nicolae Catrina, i-a fost acordată Diploma mitropolitană de recunoştinţăpentru sprijinul acordat restaurării sfântului locaă şi derulării acestui eveniment spiritual. De asemenea, domnului Prof. univ. dr. Nicolae Sava, pictor expert, ostenitor la restaurarea sfântului locaş, i-a fost acordată distincţia Crucea Valahă.
După încheierea sfintei slujbe, a continuat închinarea pelerinilor până seara, când racla cu sfintele moaşte, însoţită de către delegaţia patriarhală, s-a reîntors la Bucureşti.
Precizăm că acest eveniment duhovnicesc face parte din suita de manifestări dedicate celor trei sute de ani de la jertfa martirică a Sfinţilor Brâncoveni şi reprezintă un prilej de a ne aduce aminte de valoarea extraordinară a credinţei în viaţa înaintaşilor noştri şi a noastră, de ataşamentul faţă de Ortodoxia strămoşească şi de aportul spiritual, cultural, diplomatic, artistic şi comunitar, deosebit al Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu în istoria noastră bisericească şi naţională.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Optimizarea SEO pentru bloguri. Cum să crești organic și să-ți monetizezi conținutul?

În anul 2024, pe măsură ce algoritmii motoarelor de...

Bărbat salvat de la moarte de către pompierii dâmbovițeni 

Un bărbat în vârstă de 70 de ani a...

Clipe de groază pentru un șofer 

Noaptea trecută, pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervenim...

Incendiu puternic la un lan de grâu 

Alerta s-a dat la 112 și s-a solicitat intervenția...