După câteva zile cu soare, furia naturii ne loveşte din nou. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o ATENŢIONARE METEOROLOGICĂ –
COD GALBEN, valabilă şi pentru nordul judeţului Dâmboviţa, pentru intervalul 24 iunie (ora 03.00) – 24 iunie (ora 23.00), fenomenele vizate fiind instabilitate atmosferică accentuată, ploi însemnate cantitativ. Din noaptea de luni spre marţi (23/24 iunie) până în prima parte a nopţii de marţi spre miercuri (24/25 iunie) instabilitatea atmosferică va fi accentuată, la început în vestul ţării, apoi şi în celelalte zone. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, ce vor lua trecător aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp şi izolat 50…60 l/mp. În funcţie de evoluţia fenomenelor hidrom-eteorologice, se va reveni cu actualizarea prognozei hidrologice. Au fost informate comitetele locale pentru situaţii de urgenţă care au obligaţia să monitorizeze cu atenţie evoluţia fenomenelor meteorologice, pentru a se putea interveni în timp util în cazul apariţiei unor evenimente deosebite.
Dâmboviţa, în cod galben de ploi şi vijelii
Date: