Cu toate eforturile depuse de Poliţia Oraşului Găeşti şi de către zeci de găeşteni pentru a salva viaţa agentului principal de poliţie, Marian Leaţă, implicat într-un grav accident rutier, lupta cu moartea a fost pierdută. În noaptea de sâmbătă spre duminică agentul principal de poliţie Leaţă Marian a murit. Săptămâna trecută, oamenii legii au format cozi la Centrul de Transfuzie şi au donat sânge în speranţa că astfel camaradul lor are o şansă în plus. Agentul principal era internat la Spitalul Floreasca din Capitală şi a suferit mai multe operaţii. Se pare că în ultimele zile însă, starea lui de sănătate s-a înrăutăţit, iar ulterior a survenit decesul. Poliţistul s-a zbătut mai bine de o săptămână între viaţă şi moarte într-un spital din Bucureşti, după ce a fost lovit de un şofer care nu s-a asigurat. Poliţistul în vârstă de 35 de ani, agent la Poliţia Rutieră din Găeşti, în timp ce se se deplasa pe motocicleta sa, în afara orelor de program, a fost victima unui accident de circulaţie. Nefericitul eveniment a avut loc pe DN 7, în zona Spitalului Orăşenesc Găeşti. Poliţitul de pe motocicletă a fost lovit în plin de o maşina al cărei şofer a virat brusc la stânga, fără să se asigure. Poliţistul era în timpul liber, iar accidentul s-a petrecut exact în faţa spitalului din Găeşti, aşa că medicii au ajuns foarte repede la el. Cu toate acestea, a suferit mai multe fracturi la mâini şi la picioare şi a pierdut foarte mult sânge. Pentru că era în stare foarte gravă, a fost transferat la Bucureşti, cu un elicopter MAI unde a şi decedat. Colegii săi au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.
Colectivul Poliţiei Oraşului Găeşti îşi exprimă sincere condoleanţe şi profunda compasiune faţă de familia îndurerată a colegului -Formaţiunea Rutieră – agentul principal de poliţie Leaţă Marian, decedat în urma leziunilor suferite în accidentul rutier produs la data de 20 iunie 2014.
Lupta cu moartea a fost pierdută. Poliţia Oraşului Găeşti a pierdut un camarad de nădejde
Date: