Cresc salariile primarilor şi viceprimarilor Preşedintele Asociaţiei Comunelor din România, primarul Emil Drăghici, spunea cu ceva vreme în urmă că „Amendamentul votat de parlamentari la Ordonanţa 103/2013 privind salarizarea primarilor şi a viceprimarilor nu reprezintă o creştere a salariilor”

Date:

Sedinta prefectura cu primariDe la 1 iulie 2014, salariile celor mai mulţi aleşi locali din România vor creşte, cu procente cuprinse între 5,5% şi 50,1%. Majorarea va costa bugetul de stat, doar în 2014, peste 43 milioane lei. Creşterea salariilor primarilor a fost realizată legislativ prin introducerea unui amendament, la propunerea vicepremierului Liviu Dragnea (PSD), în legea de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 103/2013, lege promulgată de preşedinte, după ce a fost adoptată de cele două Camere ale Parlamentului. Ironia este că ordonanţa amendată se referă la îngheţarea în 2014 a salariilor de bază, a soldelor şi indemnizaţiilor de încadrare ale bugetarilor, la nivelul din decembrie 2013. Excepţii, în ordonanţa emisă de Guvernul Ponta, erau profesorii din învăţământul preuniversitar şi universitar, cu o vechime de până în şase ani (cărora li se acorda o majorare „cu până 10%”), şi medicii şi farmaciştii rezidenţi (li se stabilea o bursă de 670 lei pe lună). În comisii s-au mai găsit bani, se vede însă treaba, şi pentru alte excepţii, mult mai importante în an electoral: primarii.
Cu cât cresc salariile edililor
Potrivit calculelor Guvernului, de majorarea salariilor vor beneficia 6.339 de aleşi locali (doar 261 din numărul total nu sunt vizaţi de lege, deoarece au deja salariile peste limitele prevăzute de Legea cadru nr. 284/2010). De cea mai mare creştere de salarii se vor bucura primarii şi viceprimarii de comună: între 44,4% şi 50,1%. Urmează primarii şi viceprimarii de oraş (între 8,7% şi 16,6%) şi viceprimarii de municipiu categoria II şi primarii de municipiu categoria I şi II (1,4% şi 7,2%). De remarcat că, deocamdată, nu au fost prinşi în schema de majorare preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene, dar nici consilierii locali şi judeţeni. În plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea amendamentului propus chiar de el, vicepremierul-deputat Liviu Dragnea a arătat că „fiecare ales local din România are dreptul la o salarizare decentă”, fiind vorba de „responsabilitatea” mare pe care o are. Potrivit calculelor Guvernului, pentru cele cinci luni rămase din 2014, statul va scoate din buget pentru a creşte salariile edililor 43,721 milioane lei (câte 8,744 milioane lei lunar). Amendamentul votat de parlamentari la Ordonanţa 103/2013 privind salarizarea primarilor şi a viceprimarilor nu reprezintă o creştere a salariilor acestora. Acest lucru îl spune chiar preşedintele Asociaţiei Comunelor din România, primarul comunei Vulcana Băi, Emil Drăghici. Mai mult, acesta susţine că nu este vorba decât de o diminuare a decalajului dintre salarizarea primarilor de comune şi cea a celor de oraşe sau municipii: „În momentul de faţă nu au crescut salariile primarilor şi viceprimarilor. Ordonanţa 103/2013, pe fond, dacă ne uităm pe textul ei şi comparând cu nivelurile actuale ale indemnizaţiilor primarilor, nu putem vorbi de o creştere, ci despre o micşorare a decalajului dintre indemnizaţiile primarilor de comune şi cele ale primarilor de oraşe şi municipii. Încă de dinainte de 1989, aceste indemnizaţii aveau valori diferite, chiar dacă era acelaşi număr de locuitori. Este nevoie să ajungem la o valoare egală a acestei indemnizaţii. În cadrul întâlnirilor pe care le-am avut cu vicepremierul Liviu Dragnea, din septembrie până acum, el a promovat această soluţie, care nu înseamnă o majorare, ci o micşorare a decalajului dintre comune şi oraşe. După ce această lege va fi promulgată, primarii şi viceprimarii vor primi de la 1 iulie o indemnizaţie mai mare, dar care va fi egală cu cea primită de primarii şi viceprimarii de oraşe. Din 1989, calculul indemnizaţiei se face în raport cu numărul de locuitori şi categoria unităţii administrativ-teritoriale (comună, oraş, municipiu). Legea prevede aceleaşi atribuţii şi pentru comune, şi pentru oraşe sau municipii. În condiţiile în care sunt comune mult mai dezvoltate decât unele oraşe, de ce există această diferenţiere în privinţa indemnizaţiilor şi a numărului de personal? Ceea ce ne dorim este să se ia în considerare ca bază de calcul a indemnizaţiilor şi numărul de locuitori. La nivelul judeţului, suprafaţa este împărţită 92,69% comune, 5,08% oraşe şi 2,23% municipii, iar în privinţa populaţiei vorbim de 71,08% în comune, 9,98% oraşe şi 18,95% în municipii. Diferenţele sunt foarte mari şi nu este normal să existe şi în ceea ce priveşte indemnizaţiile primarilor şi ale viceprimarilor”, a declarat Emil Drăghici. Totodată, Emil Drăghici susţine că diferenţierea dintre salariile primarilor din mediul rural şi din cel urban ar trebui dată doar de numărul de locuitori şi nu de forma unităţii administrative, atât timp cât există comune cu populaţie mai mare decât a unor oraşe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...

Recomandările Salvamont Dâmbovița pentru turiștii din Munții Bucegi

Salvamont Dâmbovița atrage atenția tuturor celor care doresc să...

Controale  în unitățile de turism din Dâmbovița,  19 sancțiuni aplicate 

Controale de prevenire în unitățile de turism din Dâmbovița.Pentru...