Campionatul Mondial de Fotbal – Brazilia 2014 Allah e milostiv chiar şi cu germanii

Date:

sportFranţa a reuşit până la urmă să se impună în faţa Nigeriei, calificându-se în sferturile de finală, prin cele două goluri marcate de Pogba, în minutul 80, şi de către Yobo, în minutul 90+2. Franţa a intrat pe teren cu ifose de mare campioană, tratând Nigeria de parcă jucătorii africani ar fi fost nişte nimicuri. Cu toate acestea, nigerienii au reuşit să-i ţină în şah pe reprezentanţii Cocoşului Galic, uneori creându-le emoţii foarte puternice. în fine, a fost un meci care totuşi nu a creat probleme francezilor finalizându-se aşa cum a anticipat toată lumea.
lnteresant este un alt aspect, referitor la Nigeria. Adepţii sectei Boko Haram care activează pe teritoriul statului nigerian, considerând fotbalul drept o „perversiune occidentală” a interzis nigerienilor să susţină echipa naţională. în consecinţă, pentru a le băga minţile în cap nigerienilor, adepţii sectei Boko Haram au lansat un puternic val de ameninţări la adresa tuturor Franţa a reuşit până la urmă să se impună în faţa Nigeriei, calificându-se în sferturile de finală, prin cele două goluri marcate de Pogba, în minutul 80, şi de către Yobo, în minutul 90+2. Franţa a intrat pe teren cu ifose de mare campioană, tratând Nigeria de parcă jucătorii africani ar fi fost nişte nimicuri. Cu toate acestea, nigerienii au reuşit să-i ţină în şah pe reprezentanţii Cocoşului Galic, uneori creându-le emoţii foarte puternice. în fine, a fost un meci care totuşi nu a creat probleme francezilor finalizându-se aşa cum a anticipat toată lumea.
lnteresant este un alt aspect, referitor la Nigeria. Adepţii sectei Boko Haram care activează pe teritoriul statului nigerian, considerând fotbalul drept o „perversiune occidentală” a interzis nigerienilor să susţină echipa naţională. în consecinţă, pentru a le băga minţile în cap nigerienilor, adepţii sectei Boko Haram au lansat un puternic val de ameninţări la adresa tuturor fost învinsă de Argentina, reuşind totuşi să se califice în optimi, sectanţii Boko Haram au atacat toate bisericile catolice din apropiere de Chibok, din nord-estul ţării, lăsând în urma lor foarte mulţi morţi. După cum se vede, fotbalul declanşează nu doar pasiuni politice sau economice, fotbalul declanşează şi stupide pasiuni religioase cu finalitate mortală.
în ceea ce priveşte meciul Germania-Algeria, deşi nu a ieşit din tiparele clasice, Germania reuşind până la urmă să fie învingătoare, cu un mare efort, evitând, am putea spue la mustaţă, departajarea prin loviturile de la 11 metri, acest meci a avut şi el o semnificaţie aparte. Deci, chiar dacă finalul a corespuns cu previziunile iubitorilor de fotbal, pentru algerieni acest meci s-a dorit a fi şi un fel de revanşă, chiar de răzbunare pentru modul mizerabil prin care Germania, în 1982, a eliminat Algeria. Atunci, în acel an, Germania a fost făcută zob de către alegerieni, existând riscul de a fi eliminată, dar în urma unei îneţelegeri, pe atunci secretă, Germania s-a îneţeles cu Austria să facă meci egal, ceea ce în final a provocat eliminarea Algeriei din competiţie. După cum se vede, nemţii nu sunt întotdeauna corecţi când trebuie să-şi atingă scopul. Mai mult chiar, germanii recidivează fără scrupule, folosind mijloace mai puţin ortodoxe. In 1954, Germania a câştigat finala introducând în teren jucători dopaţi, iar în 1982 a recurs la clasicul procedeu al blatului, pentru a-şi continua cursa competiţională. Dorinţa de răzbunare a alegerie-nilor i-a făcut pe aceştia să reziste timp de 90 de minute fără să primească un gol din partea Germaniei. Au fost 90 de minute finalizate cu un scor alb. Din păcate, puţini euforici din cauza scorului egal, algerienii nu s-au mai putut concentra la maxim şi, la începutul primei reprize din prelungiri, în minutul 92, Schurrle le administrează un gol care le-a zdruncinat destul de serios entuziasmul. Pentru a fi şi mai siguri de victorie, profitând de oboseala fizică a alegerienilor, profitând de fisurile după minutul 92, în structura lor psihică nemţii, prin Ozil, le mai dă un gol, în minutul 120. Ditr-o ultimă zvâcnire de orgoliu, combinat cu furia de a nu le putea plăti nemţilor pe măsura măgăriei lor din 1982, algerienii, prin Djabou, marchează un gol în minutul 120+1. în cele câteva zeci de secunde care mai rămăseseră până la terminarea prelungirilor, algerienii ar fi trebuit să aibă suficientă forţă fizică încât să se mişte ca rachetele pe teren pentru a marca golul egalizator care ar fi dus la loteria golurilor de la 11 metri. Dar, nu a fost să fie. Acest meci în care o ţară întreagă îşi pusese speranţa că va vedea împlinirea revanşei şi obţinerea satisfacţiei pentru lovitura dată pe la spate de către nemţi, în 1982, s-a terminat cu victoria câştigată de echipa care s-a dovedit capabilă să abordeze confruntarea cu luciditate şi sânge rece.
în urma celor două meciuri disputate ieri, în sferturile de finală se vor întâlni două echipe puternice, cea a Franţei şi cea a Germaniei. Pe undeva povestea se repetă, deoarece, vineri, la Rio de Janeiro, toată Franţa va sta cu sufletul la gură în dorinţa arzătoare de a obţine revanşa împotriva Germaniei, revanşă pe care francezii o aşteaptă de 28 de ani. Şi totuşi, există o dreptate imuabilă, care se face întotdeauna, neştiută, nevăzută, am putea spune de natură divină, prin care cei vinovaţi sunt până la urmă pedepsiţi. Deşi a recurs la procedee lipsite de etică, în 1982, în Spania, deşi a reuşit prin folosirea a tot felul de măgării de culise să ajungă în finala Cupei, trimiţând, în mod necinstit, Algeria la plimbare, până la urmă Germania s-a ales cu buzele umflate. în finală, în 1982, a jucat cu Italia care pur şi simplu a spulberat echipa Gemaniei. Italienii au câştigat trofeul, iar germanii sau ales doar cu premiul de consolare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...

Recomandările Salvamont Dâmbovița pentru turiștii din Munții Bucegi

Salvamont Dâmbovița atrage atenția tuturor celor care doresc să...

Controale  în unitățile de turism din Dâmbovița,  19 sancțiuni aplicate 

Controale de prevenire în unitățile de turism din Dâmbovița.Pentru...