Oportunităţi de dezvoltare şi de finanţare în zona de nord a judeţului Dâmboviţa, zona montană Padina-Peştera

Date:

drum munteConsiliul Judeţean Dâmboviţa, în parteneriat cu Consiliul Local şi Primăria Moroeni, Consiliul Local şi Primăria Pietroşiţa, Fundaţia Renaşterea Pietroşiţei – Ruralia şi SC Lacticabras Dacom SRL, au organizat pe parcursul a două zile, 18 – 19 iulie 2014, la Hotelul Peştera din localitatea Moroeni, seminarul internaţional intitulat „Oportunităţi de dezvoltare şi de finanţare în zona de nord a judeţului Dâmboviţa: Pietroşiţa -Moroeni, 2014 – 2020”. La eveniment, au participat: Adrian Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, cei doi vicepreşedinţi ai CJ, loan Marinescu şi Gabriel Grozavu, parlamentarii Valentin Calcan şi lonuţ Săvoiu, administratorul SC Lacticabras Dacom SRL – Daniel Comăniţă, Radu Negoescu, preşedintele Fundaţiei „Ruralia”. Dintre invitaţii din străinătate, amintim pe Carlos Sanz, preşedintele Asociaţiei Firmelor Spaniole din România (ASE-MER), Maria Dollores Guillamon, preşedinte al Camerei de Comerţ din Castellon. Totodată, seminarul a reunit reprezentanţi ai instituţiilor centrale cu rol în derularea proiectelor din fonduri europene, reprezentanţi ai administraţiei judeţene şi locale, ai mediului universitar, institutelor de cercetare, organizaţiilor care desfăşoară activităţi în zona montană, specialişti ai unor instituţii şi companii de consultanţă din Belgia şi Spania, reprezentanţi ai autorităţilor locale, regionale şi centrale spaniole, ai Ambasadei Spaniei în România, firme de consultanţă, alte entităţi. Evenimentul a fost un bun prilej de a prezenta potenţialul turistic pe care zona munţilor Bucegi îl oferă, dar şi de a identifica noi oportunităţi şi parteneri în scopul dezvoltării unor proiecte de turism, agricultură – dezvoltare rurală, mediu, cercetare – dezvoltare – inovare. În deschiderea seminarului, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a prezentat proiectele pe care administraţia judeţeană le dezvoltă în zona montană, respectiv lucrările ce ţin de reabilitarea şi modernizarea infrastructurii rutiere şi de punere în valoare a potenţialului turistic. De asemenea, domnia sa a mărturisit aşteptările pe care le are: „Mi-am propus să discutăm lucruri foarte concrete şi sper să avem şi rezultate concrete în anii care urmează. Dincolo de lucrurile frumoase care se spun la astfel de întâlniri, important e dacă rezultă ceva consistent, important, care să contribuie la dezvoltarea zonei”. tutuianuPrintre participanţii la seminar care au susţinut prezentări cu privire la proiecte de succes implementate în Spania, din fonduri structurale amintim pe Nela Gomez, Director al Departamentului Proiecte Europene şi Comerţ Exterior din cadrul Camerei de Comerţ din Castellon şi Carlos Sanz, preşedintele ASEMER. Agenda seminarului din cea de-a doua zi a abordat tematica noii linii de finanţare europeană 2014 -2020, în cadrul căreia, Gilda Niculescu, şef serviciu Strategii, Dezvoltare, Cooperare din cadrul ADR Sud Muntenia, a prezentat priorităţile de finanţare pe noul exerciţiu.
Vizită la obiectivele de investiţii derulate de CJ în zona montană
Tot vineri, 18 iulie, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu a efectuat o vizită la şantierul lucrărilor de modernizare a drumului de legătură DJ 713 Dichiu -DJ 714 Zănoaga, obiectiv de importanţă majoră pentru dezvoltarea zonei turistice din nordul judeţului. Adrian Ţuţuianu, preşedintele CJD, a declarat: „Sunt extraordinar de mulţumit pentru că este un angajament personal ca, în 2016, să ajungem cu drumul până la Cabana Piciorul Babelor, până la locul de îmbarcare în telecabină. Este prima parte, iar rezultatele se văd – sunt din ce în ce mai mulţi turişti în zona montană a judeţului Dâmboviţa. Sper ca, în două luni de zile, să finalizăm licitaţia şi pentru sectorul de 8 km, care a rămas neasfaltat, şi am să fac eforturi ca să aloc bani pentru stratul de uzură, pentru că apoi se poate circula pe el. Zona are potenţial maxim. Constructor este SC CAST SRL (…). Dacă o să avem suficienţi bani alocaţi pe Ordonanţa 28, atunci sigur că vom aloca suplimentar şi pentru lucrările de la acest drum şi contractul anterior – asocierea cu Consiliul Judeţean Prahova”. În cadrul investiţiei, până în prezent, s-a reuşit turnarea primului strat de asfalt pe un sector de 3,1 km, urmând a se realiza şi alte lucrări complexe: 3 viaducte, 10 podeţe dalate şi tubu-lare, 964 ml ziduri de sprijin, 3,3 km şanţuri şi rigole, 743 ml parapeţi de siguranţă şi 54 de table indicatoare pentru semnalizarea rutieră. Valoarea totală a proiectului este de 4.339.449,46 lei, inclusiv TVA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Ingredientele riscante care se regăsesc în loțiunile pentru bebeluși

Loțiunile pentru bebeluși sunt esențiale pentru hidratarea și protejarea...

Angajatorii dâmbovițeni au 377 de locuri de muncă vacante

Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot...

MORENARUL ANDREI IVAN S-A SĂTURAT DE CRAIOVA

Andrei Ivan are un mesaj clar pentru şefii Craiovei:...

SORANA CÎRSTEA A UITAT SĂ CÂȘTIGE

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea (34 de ani, locul...