Mai sunt 5 săptămâni până la începerea noului campionat din Liga a 2-a şi a 3-a, ediţia 2014-2015. Aşa cu ne-am obişnuit cu atâtea „bâlbâieli”, cu atâtea amânări, până când se va lua o decizie, o hotărâre finală care să stabilească, care va fi noul sistem com-petiţional în cele două ligi naţionale.
COMITETUL EXECUTIV al F.R.F. de câte ori s-a întrunit, nu a putut lua o decizie în acest sens de care să se ţină, să o respecte. Am înţeles că aceeaşi incertitudine este şi în Liga I. Mă surprinde posibila dispariţie a VIITORULUI VASLUI din arena naţională. Nu este de copetenţa mea să discut situaţia celor din VASLUI, dar un mare semn de întrebare se pune. Dacă
„VIITORUL” VASLUI era alcătuită
numai din jucători români, cred că nu s-ar fi desfiinţat.
Au mai fost cluburi care au dispărut, dar treptat, din Liga I în a 2-a, a 3-a, apoi s-au lăsat. Ori acum, patronul PORUMBOIU nu mai doreşte nici în Liga a 2-a, acolo unde se pare că i-a trimis DURU…
în acest context, Liga a 2-a va fi alcătuită din două serii a câte 13
echipe, deoarece VIITORUL VASLUI şi
MINERUL MOTRU, nu doresc să evolueze în Liga a 2-a. Minerii nu mai au bani pentru Liga a 2-a şi vor evolua în Liga a 3-a, lăsând locurile libere, neocupate de alte echipe. Nu mi-am propus să analizez componenţa celor două serii din Liga a 2-a deoarece nu sunt sigur că va ramâne aşa…
în schimb, cu tot efortul F.R.F. de la face rost de 84 de echipe pentru Liga a 3-a, nu au reuşit să adune decât 72, ceea ce ne forţează să jucăm tot ca în ediţia trecută, adică 6 serii ori 12 echipe, în total 72. Din câte ştiu eu nu se va mai juca cu play-off sau play-out, deci va rămâne ca fiecare echipă să joace 22 de meciuri, 11 tur şi 11 retur.
Regulamentul permite un minim 22 de etape, cu condiţia ca acestea să se dispute efectiv. R.O.A.F.-ul spune ca o echipă să promoveze, îi trebuie minim 22 de jocuri într-un campionat, ceea ce nu s-a întâmplat în urmă cu doi ani când UNIREA TĂRLUNGENI a promovat cu 19 meciuri în loc de 22. Dar sunt obişnuit cu asemenea „uitări” a celor care conduc F.R.F., de aceea cred că şi în acest campionat care vine, care va începe când va începe… va fi la fel cu 6×12. Vor fi din nou echipe care se vor retrage înainte de încheierea competiţiei (tur sau retur).
Probabil că nu va retrograda niciuna, doar cele care se retrag şi la anul viitor vor fi primite din nou (vezi
cazul CIVITAS FĂGĂRAŞ). Evident că nu se ştie componenţa celor 6 serii, care vor fi echipele care le compun, vor fi în mod sigur surprize multe, vor fi echipe noi şi cele de la baraj, vreo 21. însă până nu vom vedea „ţintarul” făcut, nu suntem siguri de componenţa seriilor. F.C.M. TÂRGOVIŞTE are o singură dorinţă, să nu mai fie în aceeaşi serie cu echipe
din COVASNA, MUREŞ sau BRAŞOV,
deoarece distanţele, deplasările au fost foarte mari, peste 300 km. Un singur lucru este cert, Liga a 3-a se va disputa în zilele de sâmbătă la aceleaşi ore, în loc de vineri. Sunt discuţii că se va umbla şi la baremuri, la modul de plată. în rest rămân tot jucători sub 21 ani, adică născuţi în anul 1993 şi mai mici.
Campionatul este prevăzut să înceapă pe 30 august, dar mă tem că se va mai amâna cu o etapă (6 septembrie).
DE LA F.R.F… LIGA A 3-A ÎN DIFERITE VARIANTE?
Date: