MODIFICĂRI ŞI COMPLETĂRI ALE R.O.A.F.

Date:

sportArticolul 15 – Neprezentarea sau întârzierea la jocuri
4. Dacă o echipă de seniori nu se prezintă, întârzie sau nu prezintă carnetele de legitimare la două jocuri în acelaşi campionat, ea va fi exclusă din competiţie, sancţionată cu penalitate sportivă şi va fi retrogradată în ultima categorie competiţională organizată de asociaţia judeţenă de fotbal pe teritoriul căreia clubul respectiv are sediul social în anul următor.
5. Echipele de juniori care nu se prezintă, întârzie sau nu prezintă carnetele de legitimare la trei jocuri în acelaşi campionat, vor fi excluse din competiţie şi sancţionate cu penalitate sportivă, iar cluburile respective vor suporta consecinţele prevăzute de prezentul regulament. Dacă în această situaţie se află cluburi cu activitate exclusivă de juniori, acestea, nu vor mai fi înscrise în ediţia următoare a campionatului de juniori A şi B.
6. Dacă o echipă de seniori a fost exclusă pentru două neprezentări în campionatul anterior, la prima neprezentare în campionatul în curs va fi exclusă din competiţie şi va fi retrogradată în ultima categorie competiţională. Articolul 19 – Retragerea sau excluderea echipelor din campionat
1. În cazul în care în cursul desfăşurării unui campionat, o echipă sau mai multe echipe se desfiinţează, se retrag, sunt retrogradate sau excluse din activitatea competiţională, se procedează astfel:
a) dacă această situaţie intervine înainte de sfârşitul turului, rezultatele jocurilor disputate se anulează şi nu vor mai apărea în clasament;
b) dacă această situaţie intervine după terminarea turului, sau în timpul desfăşurării returului, rezultatele jocurilor disputate în tur se menţin, iar toate jocurile din retur (inclusiv cele care s-au desfăşurat până la data retragerii/excluderii) jocurile rămase a se desfăşura conform programului oficial, se omologhează cu rezultatul de 3-0 în favoarea fiecărei echipe adverse. Articolul 20 – Ocuparea locurilor vacante în cazul retragerii/excluderii din competiţii (nou)
1. Dacă într-o ediţie de campionat rămân locuri vacante prin neînscrierea, excluderea, retragerea sau renunţarea unor echipe la dreptul de a participa în campionatul de seniori respectiv, ori în alte situaţii similare, se va proceda astfel:
a) dacă această situaţie a intervenit înainte de începerea campionatului, echipele în cauză vor fi retrogradate în ultima categorie competiţională organizată de asociaţia judeţeană de fotbal pe teritoriul căreia are sediul clubul în cauză. Locurile care au devenit vacante în acest mod vor fi ocupate de echipele retrogradate în campionatul precedent, cel mai bine clasate. În cazul în care numărul acestora este insuficient, Comitetul Executiv al FRF sau Biroul Executiv al AJF/AMFB vor putea decide completarea locurilor vacante cu alte echipe; b) dacă retragerea/excluderea echipelor a intervenit după începerea campionatului, echipele în cauză vor fi retrogradate în ultima categorie com-petiţională organizată de asociaţia judeţeană de fotbal pe teritoriul căreia are sediul clubul în cauză, iar locurile vacante nu se vor mai completa. În acest caz, la sfârşitul campionatului, numărul echipelor care retrogradează va fi redus în mod corespunzător. Competenţa luării deciziei privind ocuparea locurilor vacante aparţine Comitetului Executiv AJF._
5. În cazul retragerii din competiţie a cluburilor cu activitate exclusivă de juniori, acestea nu au dreptul să se înscrie şi să participe la următoarea ediţie a campionatului de juniori A şi B.
6. Cluburile care promovează din Liga a 4-a în Liga a 3-a şi nu se afiliază la FRF/nu se înscriu în competiţii vor fi retrogradate conform dispoziţiilor alin.1, lit. a) şi b) ale prezentului articol şi nu vor avea drept de promovare în Liga a 3-a pentru o durată de 3 ani competiţionali.
Articolul 34 – Campionatele de juniori
3.1. Pentru a avea drept de participare la campionatele divizionare de seniori, cluburile au următoarele obligaţii: a) cluburile din Liga I şi a 2-a: să participe la campionatele de juniori A, B, C, D şi E (minim 5 echipe), în caz contrar, Comisia de disciplină a FRF/LPF urmând să constate că echipa de seniori nu mai îndeplineşte condiţiile de participare în competiţii şi să aplice sancţiuni disciplinare, respectiv, neprogramare în competiţii/ excludere;
b) cluburile din Liga a 3-a: să participe în campionatele de juniori C, D şi E (minim 2 echipe), în caz contrar echipa de seniori urmând a fi penalizată cu 9 puncte în campionatul Ligii a 3-a;
c) cluburile din Liga a 4-a: să participe cu cel puţin o echipă în campionatele de juniori. Alin, nou Cluburile sunt obligate să participe cu echipele de juniori în campionatele organizate de AJFul competent teritorial, competenţă stabilită de localitatea în care acestea îşi au sediul social, cu respectarea prevederilor art. 1 alin. 7 şi ale art. 35 din prezentul regulament. Articolul 35 – Campionate judeţene
Alin. nou Structurile sportive se pot afilia numai la asociaţia judeţeană de fotbal pe teritoriul căreia îşi au sediul pot participa numai în competiţiile de seniori şi de juniori organizate de AJF respectivă. Prin excepţie, echipele de juniori aparţinând unui club afiliat la asociaţia judeţeană de fotbal competentă teritorial pot participa la competiţiile organizate de o altă asociaţie judeţeană de fotbal, cu respectarea următoarelor condiţii:
a) AJF la care se află afiliat clubul în cauză nu organizează competiţii la categoria de juniori respectivă;
b) există în acest sens acordul ambelor asociaţii judeţene, cea la care clubul este afiliat şi cea la care clubul doreşte să participe în competiţii.
Articolul 39 – Înscrierea şi condiţiile
Pentru a participa în competiţiile organizate de FRF/LPF/AJF/AMFB, un club trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să completeze şi să depună la FRF/LPF/AJF/AMFB, anual până la data de 01.07, cererea oficială de înscriere în competiţie, însoţită de documentele arătate mai sus, precum şi de orice alte documente pe care forurile respective le pot solicita pentru a putea verifica îndeplinirea condiţiilor de înscriere.
5.1. Cluburile care doresc să participe în campionatele naţionale de juniori A şi B sunt obligate să solicite aceasta în scris, cu cel puţin 60 de zile înainte şi cu avizul prealabil al Serviciului competiţii juniori care verifică îndeplinirea condiţiilor de participare prevăzute de regulamentul competiţiei.
Pentru a participa în campionat cluburile respective trebuie să facă dovada că sunt afiliate la AJF competent teritorial şi că au participat în ediţia precedentă la campionatul judeţean de juniori. Cluburile de drept public pot participa la campionatele naţionale de juniori organizate de FRF dacă fac dovada că sunt afiliate la AJF/AMFB şi îndeplinesc celelalte condiţii sportive stabilite prin regulamentul competiţiilor. Articolul 40 – Omologarea stadioanelor
2. Omologarea stadioanelor pentru echipele participante în competiţiile organizate de FRF/LPF se efectuează de către o comisie formată din:
– reprezentantul FRF/LPF;
La omologarea stadioanelor cluburilor calificate în Cupele Europene participă şi reprezentantul FRF.
– reprezentantul proprietarului bazei sportive;
– reprezentantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, competent teritorial;
– reprezentantul Jandarmeriei;
– reprezentantul clubului respectiv şi responsabilul de ordine şi siguranţă al clubului.
3. Pentru cluburile din Liga I stadioanele trebuie să corespundă condiţiilor de categoria a III-a din Regulamentul UEFA privind infrastructura stadioanelor -ediţia 2010 şi normelor de ordine şi siguranţă prevăzute de Legea nr. 4/2008, completate cu prevederile Legii nr. 10/2012.
4. Toate stadioanele pe care se organizează jocuri din campionatul Ligii I trebuie să fie dotate cu instalaţie de nocturnă, sistem de încălzire a terenului de joc care să permit desfăşurarea normală a jocurilor programate în perioadele cu temperaturi negative şi minim 2.000 de locuri acoperite. Prin excepţie, cluburile nou promovate în Liga I pot beneficia de o perioadă de graţie, până la terminarea anului com-petiţional respectiv, pentru a-şi moderniza propriul stadion şi a-l aduce la standardele necesare. Perioada de graţie nu operează în privinţa măsurilor de siguranţă prevăzute de art.10 alin. 1, lit. h) şi ţ) din Legea nr.4/2008, acestea fiind obligatorii.
Articolul 41 – Condiţii de omologare
2. Jocurile oficiale se pot desfăşura numai pe stadioane omologate de forul competent, respectiv FRF/AJF/AMFB. Pentru a fi omologate, terenurile trebuie să fie gazonate, cu suprafaţa netedă şi perfect orizontală şi să îndeplinească următoarele condiţii:
a) pentru jocurile din Liga I: lungimea terenului 105 m, iar lăţimea 68 m. Dacă din motive constructive ale stadionului dimensiunile de mai sus nu pot fi respectate se pot admite următoarele dimensiuni: lungime 100 – 105 m, lăţime 64 – 68 m;
b) pentru jocurile oficiale din Liga a 2-a şi a 3-a şi a 4-a cele de fotbal feminin, lungimea terenului trebuie să fie de 100 – 105 m, iar lăţimea de 62 – 68 m;
c) pentru jocurile de juniori: lungimea 95 – 105 m, iar lăţimea 60 – 68 m
5. Stadionul şi terenul trebuie să fie dotate cu:
e) tribune cu o capacitate minimă stabilită în funcţie de categoria competiţională pentru care se omologhează stadionul, astfel:
– 4.500 de locuri pe scaune pentru Liga I;
– 1.500 de locuri pentru Liga a 2-a, între care, minim 500 de locuri pe scaune;
– 500 de locuri pentru Liga a 3-a, între care, minim 200 de locuri pe scaune;
– 300 de locuri pentru fotbal feminin şi juniori;
– bănci pentru jucătorii de rezervă şi oficiali – 13 locuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...

Recomandările Salvamont Dâmbovița pentru turiștii din Munții Bucegi

Salvamont Dâmbovița atrage atenția tuturor celor care doresc să...

Controale  în unitățile de turism din Dâmbovița,  19 sancțiuni aplicate 

Controale de prevenire în unitățile de turism din Dâmbovița.Pentru...