Să cunoaştem regulamentul CONDIŢII DE PARTICIPARE ÎN COMPETIŢII

Date:

sportArticolul 38 – Înscrierea şi condiţiile
1. Pentru a participa în competiţiile organizate de FRF/LPF/AJF/AMFB, un club trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
– să fie afiliat şi să deţină dreptul de participare în competiţia respectivă;
– să deţină un stadion omologat
de FRF/LPF/AJF/AMFB;
– să participe în competiţii cu numărul de echipe de juniori, stabilit de prezentul regulament;
– să aibă angajaţi antrenori calificaţi (care să deţină licenţa corespunzătoare nivelului competiţional şi să aibă contracte avizate şi înregistrate de Comisia tehnică a FRF);
– să aibă angajate cadre medicale pentru asigurarea asistenţei medicale a jucătorilor la antrenamente şi jocuri;
– să aibă responsabili cu ordinea şi siguranţa;
– să angajeze alte categorii de personal, prevăzute de prezentul regulament, necesare funcţionării normale a clubului;
– la cererea FRF/AJF/AMFB, să facă dovada că are asigurate sursele de finanţare care asigură participarea în competiţiile la care se înscrie;
– să fie de acord să se conformeze Statutului şi regulamentelor FRF/LPF/AJF/AMFB
şi, în special, regulilor privind asigurarea integrităţii competiţiilor;
– să nu fie sau să nu fi fost implicat în oricare activitate îndreptată în scopul aranjării sau influenţării rezultatului unui joc la nivel naţional sau internaţional;
– să încheie, pe cheltuială proprie, cu o societate de profil, o asigurare pentru toate riscurile, respectând următoarele principii:
(i) clubul gazdă va încheia o asigurare pentru riscurile legate de organizarea jocurilor pe teren propriu care va include, fără nici o limitare, asigurarea terţilor participanţi la jocuri sau care asistă la acestea, astfel încât să se garanteze despăgubiri în caz de accidentări ori vătămări ale persoanelor şi/sau distrugeri ori deteriorări ale bunurilor;
(ii) dacă clubul gazdă nu este proprietarul stadionului pe care se desfăşoară jocurile, clubul respectiv rămâne responsabil pentru a prezenta dovada încheierii de către proprietar a asigurării arătate la alin. precedent. În orice moment
FRF/LPF/AJF/AMFB pot solicita
copii legalizate ale asigurărilor încheiate de cluburile membre;
– jucătorii legitimaţi sunt obligaţi să posede asigurarea în caz de accidente în activitatea fotbalistică.
– să nu aibă debite neachitate
faţă de FRF/LPF/AJF/AMFB
şi/sau faţă de alte cluburi, jucători, antrenori sau agenţi de jucători/intermediari, cele din urmă fiind constatate prin hotărâri definitive şi irevocabile.
– să completeze şi să depună la
FRF/LPF/AJF/AMFB anual,
până la data de 20 iulie, cluburile din Liga a 2-a şi Liga a 3-a iar cluburile de juniori, de fotbal feminin, futasal şi fotbal pe plajă, până la data de 31 iulie, cererea oficială de înscriere în competiţie, însoţită de documentele arătate mai sus, precum şi de orice alte documente pe care forurile respective le pot solicita pentru a putea verifica îndeplinirea condiţiilor de înscriere.
2. Cluburile ale căror cereri de înscriere în competiţie au fost respinse vor fi informate în scris cu privire la aceasta de secretarul general al
FRF/LPF/AJF/AMFB.
3. În cazul în care există dubii cu privire la faptul că un club îndeplineşte condiţiile de participare în competiţii, secretarul general va sesiza Comisia de Disciplină şi Etică a FRF/LPF AJF/AMFB care va decide în regim de urgenţă, hotărârea acesteia putând fi atacată la Comisia de Recurs a
FRF/LPF/AJF/AMFB.
4. FRF/LPF/AJF/AMFB pot controla în orice moment sau pot efectua investigaţii, oricând după admiterea unui club în competiţie, pentru a stabili dacă mai sunt întrunite condiţiile de admitere. Dacă se descoperă că aceste condiţii nu mai sunt îndeplinite după admitere, clubul respectiv este pasibil să suporte sancţiuni disciplinare, respectiv, neprogramarea la jocurile oficiale până la încetarea motivelor, penalitate sportivă sau excludere.
5. Cluburile care doresc să participe în campionatele naţionale de juniori A şi B sunt obligate să solicite în scris, până la data de 31 iulie, înscrierea în competi.ii şi să primească avizul Serviciului competiţii juniori, care verifică îndeplinirea condiţiilor de participare prevăzute de regulamentul competiţiei.
Pentru a participa la campionatele naţionale de juniori cluburile respective trebuie să facă dovada că sunt afiliate la AJF competent teritorial şi că au participat în ediţia precedentă la campionatul judeţean de juniori.
5.1 Sub sancţiunea refuzului înscrierii/excluderii, cluburile care doresc să se înscrie în campionatele naţionale de juniori organizate de FRF (A şi B) începând cu faza seriilor sunt obligate să participe la ambele categorii.
6. Echipele se deplasează pentru disputarea jocurilor de campionat pe cont propriu, suportând cheltuielile aferente, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.
7. La toate jocurile oficiale este obligatorie prezenţa pe banca de rezerve a unui antrenor calificat corespunzător, cu excepţia cazurilor în care acesta este sancţionat disciplinar sau a situaţiilor de caz fortuit (accident, îmbolnăvire etc.). În cazul în care, în mod repetat, echipele se prezintă la joc fără antrenor calificat corespunzător vor fi sancţionate cu penalitate sportivă, după cum urmează:
a) Liga I: 10.000 de lei;
b) Liga a 2-a: 8.000 de lei;
c) Liga a 3-a: 5.000 de lei;
d) Alte categorii (juniori, futsal, feminin): 3.000 de lei.
8. La toate jocurile oficiale de juniori este obligatorie prezenţa pe banca de rezerve a unui antrenor calificat posesor al licenţei UEFA corespunzătoare categoriei echipei de juniori respective. Arbitrul este obligat să controleze licenţa şi valabilitatea acesteia înaintea începerii oricărui joc de juniori şi va consemna în raportul de arbitraj, la rubrica observaţii suplimentare, nivelul licenţei (UEFA PRO, UEFA A sau UEFA B) numărul acesteia şi termenul de valabilitate. În cazul în care, înaintea începerii jocului, antrenorul nu prezintă arbitrului licenţa sa, acesta nu va avea acces pe banca de rezerve. Arbitrul va consemna acest fapt în raportul de arbitraj, Comisia de Disciplină şi Etică urmând să aplice clubului sancţiunea prevăzută de art. 38 alin. 7, lit. d), din prezentul regulament, la sesizarea -Serviciul competiţii juniori.
9. Cluburile sunt obligate să participe la competiţiile organizate de FRF/LPF/AJF la care s-au înscris, sau la care sunt obligate să participe conform prezentului regulament şi, după caz, să participe la competiţiile organizate de UEFA la care s-au calificat.
10. Cluburile sunt obligate să se prezinte cu jucătorii şi oficialii lor la festivităţile de premiere organizate de forul competent.
11. FRF/LPF/AJF/AMFB, nu pot
fi ţinute răspunzătoare pentru accidentele, pagubele sau prejudiciile izvorâte din participarea la/ sau în legătură cu competiţiile desfăşurate sub egida lor, cauzate jucătorilor, cluburilor, oficialilor, arbitrilor, observatorilor, agenţilor de jucători/intermediarilor sau unor terţi.
Articolul 39 – Omologarea stadioanelor
1. Stadioanele pe care se dispută jocurile oficiale se omologhează de:
a) FRF/LPF pentru echipele participante la competiţiile organizate de acestea;
b) AJF/AMFB, pentru
competiţiile organizate de acestea.
2. Omologarea stadioanelor pentru echipele participante în competiţiile organizate de FRF/LPF se efectuează de către o comisie formată din: – reprezentantul FRF/LPF;
– reprezentantul proprietarului bazei sportive;
– reprezentantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, competent teritorial;
– reprezentantul Jandarmeriei;
– reprezentantul clubului respectiv şi responsabilul de ordine şi siguranţă al clubului.
La omologarea stadioanelor cluburilor calificate în competiţiile europene participă şi reprezentantul FRF. Omologarea celorlalte stadioane se va face de o comisie, cu o componenţă similară, mai puţin reprezentantul FRF, care este înlocuit de reprezentantul
AJF/AMFB.
3. Pentru cluburile din Liga I stadioanele trebuie să corespundă condiţiilor de categoria a III-a din Regulamentul UEFA privind infrastructura stadioanelor -ediţia 2010 şi normelor de ordine şi siguranţă prevăzute de Legea nr.4/2008, completate cu prevederile Legii nr.10/2012.
4. Toate stadioanele pe care se organizează jocuri din campionatul Ligii I trebuie să fie dotate cu instalaţie de nocturnă, sistem de încălzire a terenului de joc care să permit desfăşurarea normală a jocurilor programate în perioadele cu temperaturi negative şi minim 300 de locuri acoperite. Prin excepţie, cluburile nou promovate în Liga I pot beneficia de o perioadă de graţie, până la terminarea anului competiţional respectiv, pentru a-şi moderniza propriul stadion şi a-l aduce la standardele necesare. Perioada de graţie nu operează în privinţa măsurilor de siguranţă prevăzute de art. 10 alin. 1, lit. h) şi ţ) din Legea nr.4/2008 completată cu prevederile Legii nr. 10/2012, acestea fiind obligatorii.
5. Omologarea celorlalte stadioane se face din oficiu sau pe baza cererii clubului solicitant, ocazie cu care se încheie un proces-verbal de omologare.
6. La procesul-verbal de omologare se anexează certificatul de securitate al stadionului, eliberat de autoritatea competentă, prin care se certifică atât capacitatea stadionului, cât şi faptul că instalaţiile anexe (vestiare, tribune, căi de acces etc.) pot fi utilizate în condiţii de siguranţă de către jucători, oficiali şi, respectiv, publicul spectator, aceasta fiind o condiţie obligatorie pentru programarea jocurilor oficiale pe stadionul respectiv.
7. Sunt obligate să solicite omologarea/reomologarea, cluburile ale căror echipe au promovat într- o categorie superioară sau cele care, după omologare, au adus modificări terenului de joc sau instalaţiilor anexe.
8. Procesul-verbal de omologa-re/reomologare a stadionului se păstrează, în original, în evidenţa FRF/AJF/AMFB şi a
clubului care foloseşte stadionul.
9. Anularea omologării se poate face ori de câte ori se constată că terenul de joc, anexele şi instalaţiile nu mai corespund prevederilor regulamentare sau a expirat termenul pentru care a fost făcută omologarea, dacă aceasta a avut caracter provizoriu. Sesizarea se face de către
FRF/LPF/AJF/AMFB, care a
efectuat omologarea provizorie, prin rapoartele întocmite de arbitrii şi observatorii jocurilor sau prin contestaţie.
10. După remedierea cauzelor care au dus la anularea omologării, clubul respectiv poate solicita reomologarea stadionului, cu respectarea prevederilor prezentului regulament.
11. Cheltuielile de transport, cazare, şi indemnizaţia pentru oficialii delegaţi, ocazionate de omologarea, respectiv re-omologarea stadioanelor sau alte verificări ori constatări ale unor modificări survenite după omologarea iniţială a stadionului sunt suportate de clubul care organizează jocuri oficiale pe stadionul respectiv.
12. Înainte de începerea fiecărui sezon competiţional, stadioanele pe care se desfăşoară jocuri din Liga I şi Liga a 2-a sunt supuse unei verificări referitoare la respectarea condiţiilor de siguranţă, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 4/2008, completate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2012, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi jocurilor sportive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...

Recomandările Salvamont Dâmbovița pentru turiștii din Munții Bucegi

Salvamont Dâmbovița atrage atenția tuturor celor care doresc să...

Controale  în unitățile de turism din Dâmbovița,  19 sancțiuni aplicate 

Controale de prevenire în unitățile de turism din Dâmbovița.Pentru...