Oraşul unde nu se mai întâmplă chiar nimic

Până în anii ’60 ai ultimului secol, Târgoviştea a fost un oraş tipic patriarhal, un oraş unde nu se întâmpla nimic. Avea o populaţie de cel mult 30 de mii de locuitori, avea un fel de promenadă unde sâmbăta, mai ales pe timp de vară, târgoviştenii se plimbau de la un capăt la celălalt, începând din faţa fostului Tribunal până aproape de gară. Era un oraş unde aproape se cunoşteau cu toţii, se salutau, se mai opreau la o mică bârfă. Pe scurt, era un oraş de o cuminţenie aproape exemplară. Desigur, existau şi celebrităţile târgului, un fel de figuri mai mult sau mai puţin exotice, cum ar fi fotograful Simion care pe timp de vară umbla de colo colo, mai ales în zona centrală a oraşului, purtând pantaloni scurţi, o cămaşă înflorată, şi o pălărie ce semăna foarte mult cu un sombrero mexican. Mai era şi căruţaşul Trandafir ce căra de colo colo diferite obiecte, inclusiv calupurile de gheaţă. Avea o căruţă de tip platformă. Când se deplasa, stătea numai în picioare şi… interpreta arii din operete, puţin păsându-i că lumea îşi dădea coate şi făcea glume pe seama lui. Mai erau şi personalităţile, să zicem, negative ale oraşului precum Chinezu, Bulgaru sau Africanu. Ei reuşeau să dea, în felul lor, o anumită pată de culoare locală. Peste toate, Târgoviştea era un oraş extrem de liniştit, un fel de loc în care te puteai naşte şi muri, viaţa decurgând în ritmuri de o monotonie plăcută. în anii ’70 a început să se construiască platforma industrială a oraşului care l-a transformat într-unul din centrele productive importante ale României. în anii ’90, într-un avânt revoluţionar necontrolat, a început să se aleagă praful şi pulberea de această platformă industrială care, totuşi, le dădea oamenilor o anumită siguranţă a zilei de mâine. Segmentul cel mai important al platformei industriale târgoviştene a fost COS-ul. Lucrurile au început să se degradeze din ce în ce mai mult, mai ales după faimoasa mare privatizare. Au venit ruşii, sud-coreenii, chiar şi americanii. Cu toţii, exceptând poate pe asiatici, au transformat platforma industrială a Târgoviştei într-un morman de fiare vechi, sub privirile binevoitoare ale funionarilor şi politicienilor locali. Atunci au apărut ca ciupercile după ploaie tot felul de firme căpuşe care au sufocat mai încet sau mai rapid SARO, Romlux-ul şi spre final chiar COS-ul. Acum, chipurile din foarte mare dragoste de respectare a leg-islaţieie în vigoare, oţelarii târgovişteni sunt trataţi mai rău decât dacă ar fi nişte simple şi inutile nimicuri. De şase luni de zile a expirat contractul colectiv de muncă. Desigur se poartă interminabile discuţii între patronat şi reprezentanţii sindicatului. Partea proastă este atât faptul că COS-ul este în insolvenţă, cât şi faptul că, legislativ vorbind, patronatul este obligat doar să poarte negocieri. Cu alte cuvinte, sindicaliştii pot vorbi cu patronatul până dau în bâlbâială sau îi ia somnul. Insolvenţa loveşte foarte dur în interesele metalurgiştilor deoarece, tocmai prin prisma sa, administraţia din cadrul COS ia decizii unilaterale în ceea ce priveşte dreptul salarial şi o serie de alte aşa-zise avantaje băneşti. în prezent, primele sau organizarea de spectacole cu ocazia Zilei Metalurgistului au devenit o frumoasă amintire. Privind spre trecutul a ceea ce a fost un mic orăşel de provincie unde nu se întâmpla nimic, privind spre actualul prezent şi spre viitorul inexistent, începi să te întrebi cine a beneficiat financiar de mult lăudatele avantaje economice oferite pe tavă de Revoluţie. Dacă priveşti imensul platou oferit târgoviştenilor de către momentul Decembrie ’89, constaţi că din euforia începutului nu a mai rămas nimic, fiind înlocuită lent cu perversitatea unora specializaţi în promisiuni. De fapt, ce a adus Decembrie ’89 târgoviştenilor? Practic nimic. Putem spune că singurul aspect înfloritor este existenţa clientelei politice, a lichelismului de provincie. Dacă înainte, Târgoviştea era un loc unde nu se întâmpla nimic, acum este un loc unde nu numai că nu se mai întâmplă nimic de calitate, dar a devenit un loc unde se moare lent, agonizant, mai ales sub aspect financiar. Şi, să nu uităm, în Târgovişte a mai apărut o nouă clasă socio-profesională la fel de rentabilă ca cea a pooiticienilor: cerşetorii. Acum, Târgoviştea este un simpatic orăşel de provincie pe care unii l-au vândut bucăţică cu bucăţică, fără să permită majorităţii locuitorilor să participe la… licitaţie.
P.S.: acum, singura activitate rentabilă pentru târgovişteni este emigrarea sau implicarea în industria promisiunilor. Unii ar protesta, vorbind despre viaţa culturală, despre managementul cultural, dar este doar un fâs economico-financiar, rizibil uneori. Destul de greu înţeleg târgoviştenii de rând, magistral prostiţi, că politicul actual le este nociv din punct de vedere economic.