Oamenii postesc, animalele nu!

Preot loan ŞTEFANESCU_
Unii oameni îmi recomandă să încetez a mai mustra, pentru că societatea nu suportă biciul lui Dumnezeu. Însă, am socotit că prieten adevărat îţi este cel care îţi spune unde şi când greşeşti, nu cel care te mângâie tot timpul. Şi plus de asta „cel ce te iubeşte, te şi ceartă”.
Încerc să nu vă cert astăzi şi vă spun doar că mâine începe postul. Şi că toţi, fără excepţie, mici şi mari, toţi, în afară de cei bolnavi, suntem datori să postim, aşa cum a postit Domnul nostru lisus Hristos, cum a postit Maica Domnului, cum au postit toţi sfinţii şi toţi cei care au vrut să fie „oameni” şi nu „animale”.
De când Lucifer şi îngerii lui, din pricina mândriei lor, au căzut din lumină în întuneric, o luptă de mare duşmănie se duce între aceşti iscoditori ai minciunii şi Creatorul tuturor, Dumnezeu! Şi pentru că direct cu Dumnezeu, diavolul nu poate nici măcar încerca să ducă lupta, el duce această luptă împotriva omului. Multe necazuri a izbutit să-i facă omului, începând chiar din rai. Şi până în zilele noastre diavolul „răcneşte ca un leu căutând pe cine să mai înghită” (l Petru 5,8) şi face o mulţime de victime printre oameni, învăţându-i la rău şi ducându-i în ispită.
De aceea, văzând că suntem în primejdie, trebuie să declarăm război diavolului, folosindu-ne de armele duhovniceşti. Odată, când Domnul a întâlnit un lunatic, pe care duhul cel rău îl arunca în foc şi în apă, a zis: „Acest soi de diavoli nu iese decât cu rugăciune şi post” (Matei 17,2). Deci, toată lucrarea diavolului din lume, poate fi biruită prin rugăciune şi post.
Mărturisirea ortodoxă ne învaţă că: postul este înfrânarea de la toate mâncărurile, sau în caz de boală numai de la unele, de la băuturi şi de la lucrurile lumeşti, de la dorinţele cele rele, pentru ca omul să omoare poftele trupeşti şi să câştige harul lui Dumnezeu.
Mergând la o sfeştanie, când am intrat în casa respectivă, ei tocmai luau masa. Era miros de friptură şi, repede, gazda închide uşa la bucătărie. Puţin tulburată, gazda începe să se explice: „Ştiu, părinte, suntem în post; ne iertaţi…dar… fasolea e prea scumpă”. O întreb: „Dar a fost vreodată mai ieftină?” „Da!” -răspunde ea repede şi bucuroasă. O întreb din nou: „Şi, atunci posteaţi?” Privirea îndreptată spre pământ şi roşeala feţei ei mi-au arătat nu că postul e prea scump, ci că lăcomia de îmbuibare e prea mare.
Unii spun că postul e prea lung, deşi nici măcar miercurea şi vinerea nu postesc. lar alţii spun că postul îi slăbeşte şi le ameninţă sănătatea.
Ştiinţa medicală ne spune că postul tocmai reface sănătatea îmbolnăvită de îmbuibare. Vechii maeştrii în ştiinţa medi-cinei, Heraclit şi Hypocrat, prescriau în toate bolile care aveau la bază îmbuibarea de mâncare, şapte zile de post. lstoria romană ne vorbeşte despre un anume Pomponius Atticus care, chinuit rău de boală ce o avea, s-a hotărât să moară de foame, dar, în loc de asta, după 14 zile de post, s-a simţit vindecat complet.
Dr. V. Pauchet, cel mai popular medic al Franţei, recomandă 1-2 zile de post în fievare săptămână. Prof. von Nordeen, care a fost şi medicul Regelui Carol l, s-a făcut vestit în Europa prin regimul său numit „zig-zag”, adică după două zile de hrănire obişnuită, o zi de post.
Medicii Gilbert şi Dominici, cercetând intestinele oamenilor, au constatat că la cei ce se hrănesc cu vegetale se găsesc doar 2.000 de microbi pe centimetru cub de conţinut, pe când la cei ce se hrănesc mereu cu carne, se găsesc 64.000 de microbi pe centimetru cub.
De asemenea, Socrate, numeşte „barbare” popoarele care mâncau mai mult de două ori pe zi. lar un înţelept spunea un mare adevăr: „De nimica n-a suferit oemnirea mai mult decât de stomacuri îmbuibate”. Un mare medic al Olandei, înainte de moarte a spus: „Păstrează-ţi capul limpede, picioarele tari, pântecele liber şi poţi să nu ai nevoie de medic”, iar Tolstoi a zis: „înfrânarea de la mâncare este prima treaptă spre cer”.
lată, oamenii care au învăţat lumea despre binele adus de post şi despre marea lui trebuinţă pentru viaţă şi sănătatea oamenilor. Dacă la şirul acestora adăugăm pe marii postitori, vom înţelege de ce diavolul se supără când postim.
însă, pe lângă postul tupesc este recomandat şi postul sufletesc – postul de fapte şi de purtări rele. Acest post este obligatoriu pentru toată lumea. El ne cere ca: fiecare zi pe care o trăim să ne arate ca fii ai lui Dumnezeu ascultători şi împlinitori ai legii Sale şi să nu arătăm ca „animalele”.
Despre un binecredincios mitropolit se spune că în Vinerea Patimilor a fost invitat la o masă cu toţi mai marii ţării. Ar fi vrut să nu meargă, dar pentru a fi de folos ţării, a hotărât să meargă, dar să nu calce legea postului. Însă ispititorul, care nu lipseşte din astfel de locuri, a intrat în nişte meseni de altă lege care-l pândeau pe mitropolit să-l facă de râs. Văzând ei că el nu gustă din mâncărurile ce nu erau de post, s-au apropiat de el şi, ca nişte prefăcuţi, i-au zis: „Bune bucate ni s-au dat!”. „Bune – a zis el – ca tot ceea ce ne dă Dumnezeu!”. „Dacă sunt bune, de ce nu serviţi?” – întreabă ei. „Am eu un motiv binecuvântat!”. „Toate sunt pentru oameni!” – au zis ei. „Nu numai pentru oameni” – a răspuns mitropolitul – şi luând o bucată de şuncă o aruncă unor căţei care umblau prin cameră, căţei ce au înghiţit tot. „Vedeţi, domnilor, că sunt şi pentru câini?” Apoi a luat o ridichie şi nişte salată verde şi strigând căţeii, le-a dat, dar ei nu au mâncat. „Vedeţi, domnilor, acestea sunt numai pentru oameni.” Oamenii aceia ispititori, au lăsat capul în jos şi s-au învăţat minte.
Această întâmplare sper să ne înveţe minte şi pe noi şi să începem să postim prin fapte. Iată cum: de vedeţi un sărac, aveţi milă de el; un duşman, împăcaţi-vă cu el; un prieten cu nume bun, nu-l invidiaţi… Nu numai gura şi stomacul să postească, ci şi ochiul şi urechea şi tot trupul. M-aş bucura să constat că atunci când cineva îţi va zice: au am ţinut tot postul, tu să-i răspunzi: eu m-am împăcat cu duşmanul; sau, obişnuiam să bârfesc şi m-am oprit, m-am lăsat.
Auzim din ce în ce mai des spunându-se despre unii: „mi-a mâncat sufletul!” Iată că poţi să nu mănânci carne, dar să mănânci cinstea, dreptatea şi chiar viaţa cuiva – „să-i mănânci sufletul”.
Una din rugăciunile Bisericii, spune: „Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii de rău, nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei şi al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii tale. Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd păcatele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.
Să învăţăm dar, că postul plăcut lui Dumnezeu este: înstrăinarea de răutăţi, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună şi de jurământul mincinos. Postul este pentru oameni şi nu pentru animale! Dacă eşti OM, posteşte! Dacă nu… !