„Egalitate de şanse în contextul situaţiilor de urgenţă”

Date:

cjdConsiliul Judeţean Dâmboviţa a fost gazda seminarului „Egalitate de şanse în contextul situaţiilor de urgenţă” în cadrul proiectului „Reducerea riscurilor la nivel judeţean printr-o mai bună comunicare în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007-2013. La seminar au participat reprezentanţi ai unităţii de implementare a proiectului şi angajaţi ai Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Seminarul a avut drept scop familiarizarea participanţilor cu conceptele de egalitate şi discriminare; dezvoltarea interesului şi responsabilităţii pentru menţinerea unui mediu natural echilibrat şi propice vieţii; dezvoltarea capacităţii de comunicare şi exprimare utilizând o terminologie adecvată; analizarea dezvoltării politicilor de egalitate de şanse şi discriminare în domeniul administrării situaţiilor de urgenţă. În cadrul seminarului au fost abordate teme ce privesc egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, în vederea îndeplinirii următorilor indicatori: asigurarea participării echilibrate a femeilor şi bărbaţilor pe piaţa muncii; asigurarea egalităţii de şanse în educaţie şi formare profesională; reconcilierea vieţii profesionale cu viaţa de familie şi asigurarea participării echilibrate a femeilor şi bărbaţilor în procesul decizional. Seminarul s-a dovedit a fi o acţiune benefică, caracterizată de îndeplinirea tuturor obiectivelor propuse şi concretizată prin familiarizarea participanţilor cu principiile Egalităţii de şanse din perspectiva europeană, conceptul de dezvoltare al egalităţii de şanse în contextul situaţiilor de urgenţă, prezentarea unui studiu de caz privind aplicarea principiilor Egalităţii de şanse, urmate de discuţii libere privind implicarea acestora în procesul de colaborare. Proiectul „Reducerea riscurilor la nivel judeţean printr-o mai bună comunicare în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă”, are ca obiective instruirea funcţionarilor cu rol de decizie implicaţi în rezolvarea situaţiilor de urgenţă la nivelul judeţului privind managementul riscurilor, al comunicării eficiente în situaţii de urgenţă, precum şi implementarea unui mecanism eficient de comunicare cu cetăţenii de pe raza judeţului, în cazul situaţiilor de urgenţă. Valoarea totală eligibilă a proiectului (fără TVA) este de 1.154.205 lei, din care: 981.074,25 lei – valoare eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European, iar 23.084,10 lei – cofinanţarea eligibilă a beneficiarului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...

Recomandările Salvamont Dâmbovița pentru turiștii din Munții Bucegi

Salvamont Dâmbovița atrage atenția tuturor celor care doresc să...

Controale  în unitățile de turism din Dâmbovița,  19 sancțiuni aplicate 

Controale de prevenire în unitățile de turism din Dâmbovița.Pentru...