F.C. Municipal Târgoviste Prima întâlnire cu balonul

Date:

fcm TargovisteCuprinşi de bucuria jocului şi întâlnirea cu mingea, „tunarii” târgovişteni s-au confruntat între ei, miercuri, 13 februarie, pe stadionul din Şotânga. Argumentele lor din iarbă au fost multiple. Au avut poftă de joc. Nu se mai întâlniseră cu balonul de mult timp.
Antrenorul Gigi Manea a făcut diferite formule de echipe, care s-au confruntat în două reprize de câte 50 de minute.
Portarii au fost soiicitafi
Toţi jucătorii au fost în gardă, pregătiţi să lupte. S-a jucat rapid şi energic. Cei doi portari, Zegheru şi A. Tudose, au fost foarte solicitaţi. Atacanţii şi-au jucat bine partitura. Mijlocaşii s-au pus din start pe desenat trasee. Noii veniţi au evoluat fără menajamente sau reţineri. Au vrut să se remarce ca să câştige încrederea antrenorului Gigi Manea. Acesta şi-a notat toate amănuntele. Au fost şi minusuri, dar mai multe plusuri.
Om de bază
în apărare Gabriei „Mela” Coman (venit de la Urban Titu) a fost gata mereu să apere tranşeele din faţa porţii echipei la care a fost utilizat. A dat siguranţă apărării prin marcaj, dublaj, joc la intercepţie. A pus mingea jos şi asta i-a încurcat serios pe adversari. A devenit om de bază în gruparea lui Ghiorghi Zotic.
I-a făcut repede uitaţi pe foştii fundaşi centrali George Marinescu şi Gheorghe Trică. Aceştia s-au despărţit de Municipal. Primul, în timpul campionatului (după meciul cu Civitas Făgăraş), cel de al doilea, după teminarea turului. Tot atunci au părăsit Municipalul Cristi Negotei şi Alexandru Bărboiu. Ultimul a plecat la Sepsi Sfântu Gheorghe (locul 2 în Liga a 4-a Covasna).
Un stil combinativ
Tehnicianul Gigi Manea, încă de pe acum, imprimă echipei un ritm rapid şi un stil combinativ. îi învaţă pe mijlocaşii de construcţie, Grigore, Dogaru, Enescu, să
distrugă axa adversă cu pasa perpendiculară pe atacant. Dragnea, Fagarasi, I. Cosmin,
după caz, să răspundă prin devieri ori preluare decisivă spre poartă.
De asemenea, se mizează pe un-doi-uri care să despice apărarea adversă. După perioada de acumulări fizice se va lucra mult cu mingea, cu precădere la ceea ce înseamnă jocul în profunzime. Pentru asta îţi trebuie curaj, forţă şi tonus fizic.
Ca să se energizeze jocul, trebuie ca toţi jucătorii să aibă atitudini războinice. în acest fel se va riposta cu furie, iar atacurile vor muşca din plin. Goluri primite aiurea
De multe ori, în turul de campionat (cu Unirea Câmpina, SCM Argesul Piteşti, Civitas Făgăraş, F.C. Zagon), roş-albaştrii au părut derutaţi, dezorientaţi, scoşi din ritm. în aceste confruntări târgoviştenii au ratat fără jenă. I-au făcut respectaţi pe portarii adverşi la Şotânga. Gafele din apărare le-au pus pe tavă adversarilor golurile cu care rivalele au câştigat meciurile. în aceste confruntări, Constantin, Timofte, Penescu, Trică au fost rudimentari şi timoraţi.
Se consideră că în sezonul de primăvară apărătorii trebuie să-şi regăsească spiritul defensiv pierdut în negura vremurilor din toamnă. Atunci Municipal a primit nouă goluri. A fost un autogol al lui Constantin (cu SCM Argeşul Piteşti) şi două penalty-uri (cu Avântul Reghin şi Civitas Făgăraş) făcute de Penescu (acum la Urban Titu).
Flerul antrenorului
Se vrea ca, în primăvară, Municipal să-şi facă o echipă harnică şi bine închegată. Să îmbine rigoarea marcajului cu severitatea presingului şi fineţea ţeşăturilor de pase. Să joace iute şi comprimat. Pentru asta e nevoie de pregătire, de ambiţie şi flerul antrenorului.
Gigi Manea îi poate înrola la Municipal pe: Rusu (Chindia – juniori), Făşie (A.S. Doiceşti), Dogaru (Utchim Găeşti), Stoica (Urban Titu), Fagarasi (Corona Braşov), Irinel Cosmin (F.C. Olt) şi alţii. în probe sunt în jur de 20 de jucători şi toţi sunt monitorizaţi cu atenţie de tehnicianul Gigi Manea.
Singurele certitudini sunt Coman (Urban Titu) şi A. Tudose (din pepiniera proprie).
Manea caută jucător de gura porţii
Municipal a suferit de lipsa unui servant de clasă. Fazele de poartă (multe) n-au fost finalizate. Dragnea, Timofte, Popa, Mândru, Tudorache au răvăşit careul advers, dar n-au trimis balonul în poartă. Apoi, Negotei, Enescu, Banu, Penescu au uitat lecţia la jumătatea drumului spre poarta „duşmanilor”.
Inimosul antrenor Gigi Manea va căuta să lucreze mult la aceste deficienţe constatate. Nu va lucra cu jucători care se tânguie până la marginea careului advers. Caută jucători de gura porţii, insistenţi, care să fie soluţii câştigătoare. Caută un „prinţ” al golului.
Suflu şi ştiinţa golului
„O să vedeţi la primăvară o altă echipă care are soluţii şi resurse. Totodată, va avea moralul întărit. Nu va gâfâi. Va fi în permanentă mişcare, cu presing constant, cu eficienţă. Va impune ritmul şi va avea rezultate”, ne-a declarat antrenorul Gigi Manea. Pentru asta îţi trebuie suflu şi ştiinţa jocului. Roş-albaştrii trebuie să fie lucizi, harnici şi precişi, al căror joc să nu fie temător şi lisit de consistenţă.
Un amical pentru selecţie
Pentru testarea jucătorilor veniţi în probe, Gigi Manea vrea să ia un meci amical (astăzi sau mâine) cu o echipă din campionatul judeţean. E posibil ca acesta să fie cu Voinţa Valea Voievozilor (antrenor Dinu „Piciu” lonaşcu), care activează în Promoţie Nord. Acest meci poate arăta care sunt limitele unor jucători, dar şi calităţile altora care pot face parte din distribuţia Municipalului pentru returul de campionat.
Sâmbătă, 16 februarie 2013, băieţii lui Ghiorghi Zotic se vor confrunta cu elevii lui Adrian Matei de la Metaloglobus. Meciul este programat să se dispute pe stadionul Granitul din Bucureşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Un nou contingent de pompieri dâmbovițeni acționează în zonele afectate de inundații din județul Galați 

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului...

Un bărbat a fost reținut pentru 30 de zile  pentru că a încalcă ordinul de protecție

În  urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Secției...

Un incendiu a izbucnit la un autoturism  iar pompierii dâmbovițeni au intervenit prompt

Flăcările au cuprins un autoturism  iar pompierii dâmbovițeni au...