Fereastra prin care se poate vedea cerul

Preot loan ŞTEFĂNESCU
Din păcate şi în zilele noastre mai sunt oameni care întreabă: care sunt binefacerile lui Dumnezeu? Stau şi mă întreb: oare sunt orbi? Nu văd şi ei miile de bunătăţi pe care ni le dă Dumnezeu? „În Dumnezeu trăim şi ne mişcăm şi suntem” (Fapte 17,28). Peştele trăişte în mare, iar omul trăieşte în „marea” binefacerilor lui Dumnezeu. Oriunde s-ar mişca peştele, are mare. Aşa şi omul, oriunde s-ar mişca, are bunătăţile lui Dumnezeu.
Ca un Tată bun, în fiecare zi aici, pe pământ, ne aşterne masă. Aerul pe care îl respirăm, apa pe care o bem, grâul pe care îl facem pâine, laptele, carnea, zarzavaturile, fructele pe care le mâncăm, lemnele pe care le punem în foc să ne încălzim, soarele care ne luminează şi ne încălzeşte, toate acestea şi multe altele ale cui sunt? Ale lui Dumnezeu. El ni le dă ca să ne bucurăm de ele. Aşadar, dacă beneficiem de binefacerile Lui, trebuie să-i mulţumim continuu lui Dumnezeu. Să mergem la biserică şi să spunem, nu cum a spus fariseul, cu inima plină de mândrie şi de judecată a celorlalţi, ci cu inima plină de smerenie şi recunoştinţă, cu sentimentul că nu suntem vrednici să beneficiem de bunurile lui Dumnezeu. Dimpotrivă, am merita o mare pedeapsă pentru starea în care ne găsim. De aceea, Biserica îi sensibilizează pe oameni, îndemnându-i la pocăinţă şi întoarcere la normalitate, la credinţă, la recunoaşterea binefacerilor lui Dumnezeu fără de care n-am putea trăi.
Bun! Binefacerile Lui se văd, dar binefacerile noastre se mai văd? Care sunt?
Omul de azi are doar împotriviri şi justificări. Nici post, nici rugăciune, nici spovedanie, nici priveghere, nici biserică… Aşadar, de unde binefaceri? Însă am descoperit un drum foarte uşor şi scurt pe care, dacă va merge omul de azi se vor vedea binefacerile. Nu e nevoie nici de efort, nici de bani. Numai să ne dea Dumnezeu harul Său, iar Duhul Sfânt să ne deschidă inima. Să ia un ciocan şi să spargă inima de piatră” şi din stâncă să scoată apă (lacrimi), să scoată un suspin de pocăinţă, un cuvânt!
Dacă oamenii ar putea spune: „iartă-mă”, în case şi în societate, s-ar schimba multe. Orice război şi orice revoltă socială, orice răutate s-ar stinge şi din „fiare” cum suntem, am deveni „îngeri”, vrednici să-L strigăm pe Dumnezeu: „Tată”. Cuvântul care poate face mult bine lumii de azi, cuvântul care nu costă nimic şi pe care trebuie să-l spunem, este „iert”. Asta cere Sf. Evanghelie: „Dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru Cel ceresc vă va ierta vouă” (Matei 6,14). Ierţi? Vei fi iertat. Nu ierţi? Nici tu nu vei fi iertat de Dumnezeu. Aceasta este legea lui Dumnezeu care trebuie respectată pentru că mai presus de toate este dragostea. Şi când nu avem dragoste, toate se dărâmă. E ca şi cum ai pregăti o mâncare bună şi cineva aruncă în ea câteva picături de otravă. Cine se va mai atinge de ea? Aşa şi cu noi. Ajungem ca în faptele noastre bune să cadă câteva picături de (otravă) ură şi duşmănie, ca toate să devină inutile.
Nu trăim într-o lume îngerească. Bine ar fi fost ca să trăim îngereşte. Dar, în această lume, unul îl ofensează pe altul, tatăl pe copil şi copilul pe tată, soţia pe soţ şi soţul pe soţie, vecinii între ei, la fel şi colegii, nu mai zic partidele… Ne-a dezbinat şi ne facem unii pe alţii să plângem cu o poftă sadică. Iată de ce nu se mai văd „binefacerile” noastre! Pentru că un om care trăişte într-o cameră închisă, cu aer închis şi infectat, un om care trăieşte ca într-o peşteră întunecoasă, ameţeşte, leşină, este debusolat, dar încearcă să deschidă fereastra ca să respire aer curat. Şi noi trăim într-o societate infectată de aerul otrăvitor al urii. Sufocarea e gata să ne ajungă. Sufocare acasă, sufocare în societate şi în lume, pentru că lipseşte dragostea de Dumnezeu şi de aproapele; pentru că oamenii au uitat să spună: „iartă-mă” şi „te iubesc”.
Biserica, prin glasul Sfintei Evanghelii, strigă astăzi: „Deschideţi ferestrele!” Şi fereastra prin care vom vedea Cerul este iertarea. Să deschidem această fereastră, să sufle o briză curată, o briză din cele cereşti şi de pe Golgota. Şi cu această briză a Sfântului Duh vom naviga pe marea vieţii acesteia şi ne vom dovedi folositori familiei, societăţii noastre şi lumii întregi.