Victima unui accident de circulaţie sau a unui alt act de agresiune care este internată în spital, primeşte îngrijirile medicale de specialitate (intervenţii chirurgicale, proteze, orteze, medicamente etc.), cazare şi masă. Casa de Asigurări de Sănătate decontează spitalului cheltuielile de spitalizare efectuate (într-un anumit cuantum). Spitalul, prestator al serviciilor medicale, este obligat să recupereze banii, ce reprezintă costurile spitalizării victimei, de la autorul producerii accidentului, de la asigurătorul RCA al acestuia sau de la partea responsabilă civilmente şi va vira banii (în cuantumul respectiv) în contul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate. În acest sens, spitalul se constituie parte civilă în procesele penale şi îşi primeşte banii după doi-trei-cinci ani, după ce se termină procesul penal. O problemă o reprezintă accidentele în care autorul accidentului se împacă cu victima în urma unei tranzacţii, iar victima îşi retrage plângerea penală sau nu se constituie parte civilă în procesul penal. În această situaţie, spitalul îşi va recupera cheltuielile de spitalizare chiar de la victimă chiar dacă valoarea cheltuielilor de spitalizare este mai mare decât valoarea tranzacţiei care a stat la baza împăcării. Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a analizat rezultatele auditului efectuat în perioada anterioară, ocazie cu care a descoperit o serie de deficienţe ce trebuie urgent remediate. Astfel, o primă măsură va fi recuperarea banilor pentru internarea victimelor unor infracţiuni de violenţă. Prin urmare, agresorii care şi-au „băgat” victimele în spital vor plăti cheltuielile de internare ale acestora. Vor fi luate toate cazurile de acest fel pentru care conducerea spitalului nu a făcut nimic în ultimii trei ani şi se vor trimite în instanţă în vederea recuperării prejudiciului. În caz contrar, banii vor fi opriţi de la plată de către CNAS. Spitalul Judeţean urmează a se constitui parte civilă în peste 3.000 de dosare, urmând a se recupera peste 15 miliarde de lei: „Am avut o întâlnire cu medicii şefi de secţii, cu asistentele şefe de pe fiecare secţie şi conducerea administrativă a Spitalului Judeţean. Mi-am exprimat nemulţumirea faţă de modul cum se lucrează în spital sau cum s-a lucrat ani de zile pe anumite subiecte care influenţează financiar negativ Spitalul Judeţean. Am constatat eu şi alte instituţii ale statului că nu s-au recuperat banii de la persoanele care au fost găsite vinovate prin hotărâri judecătoreşti de săvârşirea unor infracţiuni cu violenţă, părţile vătămate fiind internate în Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte. Am dispus să se ia caz cu caz şi într-o lună vom avea probabil peste 3.000 de dosare de constituire de parte civilă pe rolul instanţelor de judecată. Din păcate, din 2009 nu s-a făcut nimic pentru recuperarea acestor bani. Dacă nu-i recuperezi sau nu ai făcut demersuri legale, Casa ţi-i ia din contract, ceea ce înseamnă 15 miliarde, o sumă deloc mică, ea înseamnă serviciile spitalului pe două săptămâni”, a afirmat Adrian Ţuţuianu.
ATENŢIE:
Nu vă împăcaţi cu autorul accidentului până nu cunoaşteţi cuantumul cheltuielilor de spitalizare, este posibil ca acest cuantum să fie mai mare decât valoarea de despăgubire pe care o primiţi de la autorul accidentului. In acest caz veţi plăti dumnevoastră cheltuielile de spitalizare.
În concluzie:
Victima accidentului rutier nu are o obligaţie legală de plată a cheltuielilor de spitalizare, decât în situaţia în care a fost despăgubit de autorul accidentului şi a declarat că nu mai are nici o pretenţie prezentă sau viitoare în legătură prejudiciul suferit în urma accidentului respectiv de la autor sau de la Asigurătorul RCA al acestuia.
Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte se constituie parte civilă în peste 3.000 de dosare, urmând a se recupera peste 15 miliarde lei
Date: