Ursul îşi face din ce în ce mai simţită prezenţa în judeţul Dâmboviţa. Localnicii din Râul Alb, o comună situată într-o zonă de deal, spun că fiara le-a distrus zeci de meri tineri pentru a mânca fructe. Mâncare nu prea se mai găseşte în pădure, aşa că ursul dă târcoale livezilor şi gospodăriilor. De frica urşilor că le strică toată recolta, sătenii au scuturat toţi pomii, chiar dacă merele nu sunt coapte la această dată. Sute de kilograme de mere, încă necoapte, zac pe iarbă pentru că oamenii speră ca fiara să nu mai dea târcoale gospodăriilor lor, care se află la o aruncătură de băţ de livadă: „Mi-au rupt 30 de meri, în decurs de o săptămână. Am încercat, am dat cu substanţe, am crezut că fuge, am încercat cu foc, cu câini. Nimic! A rupt şi lanţul, a prăpădit şi câinii. Sunt două animale mari, doi urşi periculoşi. Aici a găsit hrană, aici a atacat. Avem pagube de zeci de milioane.”, a afirmat Petre Coman, din Râu Alb. „Stăm cu focul în mână. Am scuturat toţi meri din cauza ursului. Nouă ne e frică. A distrus merii într-o săptămână. La case sper să nu vină. Nu poţi să stai noaptea să ieşi pe afară că ţi-e frică. Suntem lângă pădure şi d-asta vine atât de des”, ne-a spus o bătrână. În urmă cu o săptămână, în comuna dâmboviţeană Buciumeni, un exemplar de aproape 200 de kg a fost prins într-un gard din spatele unei gospodării. A fost nevoie de intervenţia vânătorilor pentru a-l tranchiliza şi pentru a-l îndepărta de zona locuită. Stau la pândă noapte de noapte înarmaţi cu făclii şi furci, însă nu au reuşit să alunge urşii flămânzi care coboară în căutarea hranei. După cum ştim, săptămâna trecută un alt urs şi-a făcut simţită prezenţa în comuna dâmboviţeană Buciumeni. Şi la Voineşti câţiva cetăţeni care culegeau prune dintr-o livadă au trăit momente de groază când au văzut un urs întins pe iarbă. Neştiind dacă este mort sau doarme, oamenii au plecat speriaţi cât mai departe de animal şi au alertat pe reprezentanţii primăriei. în scurt timp, aceştia au venit la faţa locului alături de angajaţi ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi ai Asociaţiei Vânătorilor Dâmboviţa. Conform primelor cercetări, animalul ar fi murit după ce a fost împuşcat de braconieri, având o plagă vizibilă în apropierea cozii. Poliţiştii efectuează cercetări pentru identificarea braconierului despre care se crede că s-ar fi speriat când a auzit voci în livadă şi a renunţat la animal de teamă să nu fie prins. Se pare că urşii vin tot mai aproape de gospodăriile oamenilor ceea ce le provoacă acestora nelinişte.