Pisica elveţiană, o problemă politică

Omenirea se confruntă cu tot felul de probleme de supravieţuire. Unele sunt de natură ecologică, altele, demografică. Cele din urmă se pot dovedi chiar mai grave deoarece suprapopularea unui teritoriu, numit convenţional stat, duce, până la urmă la declanşarea de conflicte sociale. Uneori, aceste confruntări provocate de suprapopulare ajung să capete forme rasiale extreme de dure.
De fapt, suprapopularea teritoriului unui stat produce nu numai probleme de natură socială, dar şi economică. Excesul de populaţie, de cele mai multe ori, se rezolvă prin emigrarea surplusului de locuitori, fapt care, de multe ori, bruiază ritmul vieţii economice al statului gazdă. China, în secolul trecut, a rezolvat problema suprapopulării într-un mod, putem spune, original: prin lege, a introdus obligativitatea fiecărei familii de a avea un singur copil. Cine nu respecta prevederile legii, ajungea să fie trimis la răcoare. In primii ani de după adoptarea acestei legi, China a ajuns să se confrunte cu o serie de drame de familie ce le depăşeau cu mult pe cele sentimentale ale europeenilor.
Densitatea demografică excesivă afectează chiar şi echilibrul biosistemelor locale, specifice unui teritoriu, putând afecta lanţul trofic. In ultima instanţă, nu atât sistemul economic este dat peste cap, cât capacitatea unui teritoriu de a asigura resursele naturale de hrană. Urmările devin tot mai complexe. Diminuarea capacităţii unui teritoriu de a asigura hrana necesară populaţiei produce dependenţa de importuri, ceea ce atrage după sine, pentru un stat, diminuarea independenţei economice şi politice.
Păstrarea nealterată a puterii unui areal de a-şi regenera resursele natural de asigurare a supavieţuirii este vitală pentru omenire. Brahmanii din India au intuit acest lucru, motiv pentru care, printer altele, propovăduiau să nu fie ucisă, de fapt distrusă nicio entitate, fie ea vertebrată sau nu. La un nivel simplificat de gândire, concluziv: fiecare fiinţă îşi are rostul ei pe pământ, chiar şi o aparent nesemnificativă insectă.
Dar ce te faci când echilibrul ecosistemului este pus în pericol de animalele domestic sau de către cele cunoscute sub denumirea general de animale de companie? Cazul Australiei, de la începutul secolului al XX-lea, când înmulţirea excesivă a iepurilor a pus în pericol viaţa oilor, punând sub semnul întrebării existenţa unei importante resurse de hrană, este deja clasic.
Recent, Elveţia s-a confruntat cu problema suprapopulării teritoriului său nu cu emigranţi, ci cu pisici. Astfel, s-a constatat că numărul de pisici este mai mare decât poate suporta biosistemul elveţian. Conform datelor Societăţii pentru Protecţia Animalelor, pisicile sunt prea numeroase pe teritoriul helvet: 1, 48 de milioane în comparaţie cu cei 8,1 milioane de oameni, adică 430 de pisici pe kilometru pătrat. Biologul Claudia Kistler, coautoarea studiului, a atras atenţia că excesul de pisici, în comparaţie cu numărul vulpilor, aceste din urmă fiind doar în număr de 10 – 15 pe kilometru pătrat, pune în pericol existenţa faunei. Explozia demografică a pisicilor a depăşit cu mult capacitatea economică a elveţienilor de a le hrăni. Lăsate pe cont propriu, la capitolul hrană, multe pisici sau descurcat cum au putut, adaptându-şi meniul zilnic. Kistler a demonstrat că pisicile sunt responsabile de dispariţia definitivă, din zona urbană Bas-Valais şi Geneva, a şopârlei verzi. În plus, pisicile au diminuat foarte grav populaţiile de păsări, de chiţcani de pădure, de şerpi orbi, de broaşte şi de… libelule. De asemenea, François Turrian, directorul romand al ASPO/BirdLife Suisse, încriminează pisicile de puternicul regres al numărului de păsări. De altfel, în zona francofonă a cantonului Valais, s-a ajuns până acolo încât Partidul burghez democrat a trecut în programul său politic lupta împotriva exploziei demografice a pisicilor.
Dar pisicile au şi ele apărătorii lor. Cercetătorul britanic Dennis C. Turner, profesor la Universiatea din Zurich, specialist în pisici, este de părere că ideea de a reduce populaţia de pisici, în Elveţia, nu are o bază reală. Turner a afirman că, într-adevăr, Elveţia este ţara ce are cele mai multe pisici deoarece populaţia sa este majoritat urbană, câinele nefiind tolerat în apartament, dar, a menţionat Turner, ce rău pot face 430 de pisici, pe kilometru pătrat, în comparaţie cu 2.000 de pisici pe kilometru pătrat, câte sunt în Roma sau 2.350 de pisici, câte sunt într-un sat japonez de pescari?
Oricum, pisica a ajuns o mare problem pentru elveţieni, mai mare decât cea a emigrării. Dacă lucrurile nu se vor rezolva amiabil, între om şi pisică, n-ar trebui să ne mire că pisicile, simţindu-se discriminate, să emigreze toate, în semn de protest, în Germania, Franţa sau Italia, iar Elveţia să rămână fără nicio pisică. Problema este: cum vor fi primite de pisicile din statele vecine?