Fotbalul, trambulină pentru cariera politică

Se pare că politica nu mai este o vocaţie. A devenit o meserie, o meserie chiar foarte bănoasă. Dacă ajungi senator sau deputat nu înseamnă doar banii primiţi lunar pe ştatul de plată. O funcţie politică înseamnă o profitabilă reţea de relaţii prin intermediul căreia îţi poţi rezolva o serie de probleme personale, ale tale sau ale rudelor. Fostul fotbalist brazilian Romario a tras lozul câştigător. S-a băgat în politică şi după câteva driblinguri reuşite a câştigat, duminica trecută, postul de senator al oraşului Rio de Janeiro, pe listele Partidului Socialist Brazilian. în 1994, Romario a fost campion al lumii, făcând parte din naţionala Braziliei. Duminică, Romario a fost ales cu 63,39% din voturile exprimate, devansându-l pe rivalul său, Cesar Maia, care a fost votat doar de 20,5% dintre alegători. „O Baixinho”, „Micuţul” cum a fost poreclit Romario, când a văzut că fotbalul nu prea îl mai ajută, în 2009, s-a încsris în PSB. Opţiunea sa nu este cu totul întâmplătoare. în 2009, Romario se confrunta cu foarte grave probleme financiare, dar şi judiciare. în 2010, Romario este ales deputat federal. Din acel an, politicianul Romario scapă treptat, dar rapid de toate problemele sale financiare, reuşind să le rezolve în favoarea sa şi pe cele judiciare. După cum se vede, politica este mai folositoare în viaţa omului decât munca prestată mai mult sau mai puţin corect. Până în 2009, Romario era prezentat de presa braziliană ca un individ foarte bănuitor, spre paranoia, care nu avea chef să depună prea mult efort fizic şi mare iubitor de viaţă nocturnă. Din clipa în care Romario s-a băgat în politică, mai ales sub formă de deputat, acesta a reuşit să-şi îmbunătăţească imaginea publică, fiind tot mai mult prezentat ca un om… muncitor.
Desigur, Romario nu este singurul sportiv care intră în politică. Unii dintre ei, indiferent de disciplina sportivă practicată, reuşesc să ajungă procurori generali sau eurodeputaţi. Se cunosc şi cazuri de sportivi care au ajuns miniştri. Se cunosc cazuri de patroni de cluburi care au ajuns până acolo încât au reuşit performanţa de-a ocupa fotoliul de eurodeputat. Adevărul este că dacă ai ceva bani şi dacă mai eşti şi bun de gură, au şnase destul de mari să faci o carieră politică care să te albească din toate punctele de vedere. Dacă stai prost cu nervii, cariera politică îţi poate albi şi părul. Oricum, lăsând la o parte ironia, politica înseamnă nu doar putere, înseamnă şi obligativitatea de a fi destul de abil, chiar viclean, ca după încetarea mandatului politic să-ţi asiguri un trai liniştit până la adânci bătrâneţi. Interesant este faptul că, fotbalist sau fost şofer, oricine, indiferent de meseria practicată, trebuie să aibă o calitate fundamentală: să fie bun de gură, să păcălească pe toţi cei care îi ascultă, să aibă o moralitate minimă atunci când face promisiuni, deoarece în ultima instanţă politica se rezumă la o sintagmă arhicunoscută, dar niciodată declarată pulbic, cu sinceritate: important este să-mi fie mie bine, că de restul mai vedem noi.