Un meci pe muchie de cuţit

Date:

meciDin motive şi istorice, şi de orgoliu naţional, meciurile dintre naţionalele României şi Ungariei au fost întotdeauna nişte confruntări sportive de multe ori aflate pe muchie de cuţit, la limitele decenţei comportamentului public. Sâmbătă va avea loc o nouă confruntare între cele două ţări vecine. Deşi integrarea în Uniunea Europeană presupune un anumit grad de toleranţă, totuşi sentimentele naţionaliste îşi pun amprenta asupra competiţiilor sportive. Selecţionata României riscă să fie dur penalizată de către UEFA din cauza ultimului imn al echipei, compus de trupa Iris. Imnul conţine printre altele un vers, „Pe ei, pe mama lor!”, care este obiectul unor critici dure, toate referindu-se la faptul că au prea multă încărcătură naţionalistă ce riscă să aducă până în pragul exploziei nervoase pe suporterii unguri. Nu este prima dată când imnul echipei naţionale a României este obiectul unei critici. De multe ori s-a considerat că versurile sale transmit mesaje fasciste. Interesantă este reacţia trupei Iris. Solistul trupei, Rafael, nu a văzut nimic rău în versul încriminat. El este de părere că respectivul vers este o frumoasă metaforă ce-şi găseşte originea în mişcarea rock mondială „flower power”. Se pare că solistul are foarte multă imaginaţie din moment ce consideră că „Make love, not war”, în traducere „faceţi dragoste, nu război” este sursa de bază care a inspirat versul, totuşi aşa de vulgar „Hai pe ei, pe mama lor”.
Trupa Iris este de părere că versul nu conţine cuvinte obscene, iar UEFA nu ar avea de ce să se lege de naţionala României. Ca să ne dăm seama cât de profund a fost chinuitorul act al creaţiei, solistul a adăugat că trupa s-a gândit îndelung până a compus acest vers, respectiva minicreaţie fiind o muncă colectivă. Adevărul este că această muncă colectivă… în colectiv denotă un anumit teribilism, chiar infantilism de gândire, în ciuda vârstei pe care o au membrii trupei. Pe de altă parte reacţia trupei Iris mai scoate un aspect în evidenţă: faptul că totuşi, mulţi suporteri ai sportului rege habar n-au pe ce lume trăiesc. în contrareplică, Ladislau Boloni a declarat că respectivul vers nu exprimă punctul de vedere al românilor normali, cu educaţie, culţi. Boloni este de părere că românii care judecă la rece nu pot accepta un astfel de imn al unei echipe naţionale, un imn ce conţine strofe care cu tot eufemismul sunt în realitate de o vulgaritate ce poate duce la reacţii prin care unii să-şi exprime sentimentul de profundă jignire. Retoric, Boloni se întreabă: „Cine a comandat un astfel de vers?”. Boloni remarcă că folosirea cuvintelor trebuie să denote nu numai bun simţ, dar şi preocuparea de a nu incita la ură. Fostul internaţional afirmă tranşant că acceptarea unor versuri care incită la ură este un fapt înjositor şi pentru cei care acceptă să fie cântate asemenea strofe. De fapt, isteriile naţionaliste sunt anacronice cu Uniunea Europeană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

A fost panică mare la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște 

Pompierii au fost solicitați să intervină la Spitalul Județean...

Ard câmpurile în tot județul Dâmbovița 

Incendiu puternic de vegetație uscată în orașul Răcari, sat...

Accident rutier produs în localitatea Teiș

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu...