Bomba nu e chiar bombă

Cum era de aşteptat, toată presa arabă s-a luat de Reghecampf. Nimeni nu a uitat că i s-au dat bani, casă, maşină, mai puţin femei, conform obiceiului arab de-a răsplăti cum trebuie pe cei ce contribuie din plin la faima şeicului, căci, în Arabia Saudită încă persistă relaţiile sociale şi mentalitatea de tip medieval. Pierzând cupa Ligii Campionilor Asiei în faţa australienilor, ofensa a fost resimţită şi mai tare, pentru unii arabi respectivul fiind aproape o problemă de viaţă şi de moarte, deoarece arabii încă împart lumea în credincioşii lui Allah şi necredincioşi. Victoria australiană a fost o jignire, pentru unii, la adrsa lui Allah. În alte vremuri, lui Reghecampf i s-ar fi tăiat capul, iar nevasta sa ar fi fost dată soldaţilor pentru nevoile lor cotidiene. Din fericire, aceste vremuri au apus. Acum, aşa cum am mai scris, Reghecampf riscă să fie dat afară de la clubul de fotbal. Într-o oarecare măsură este şi vina sa deoarece a plecat din România cu un bagaj de cunoştinţe despre forbalul asiatic, în mod sigur superficial. Pentru români, Australia, în materie de sport înseamnă doar rugby şi, mai exotic, organizarea de partide de box între canguri. Reghecampf a procedat tipic româneşte. În cazul unei asemenea competiţii fotbalistice, extrem de importantă pentru asiatici, el nu a studiat, cel puţin la modul general, performanţele echipelor concurente. A pornit din start cu prejudecata românească că fotbalul asiatic, în comparaţie cu cel european, este de doi bani, motiv pentru care nu a dat mare atenţie pregătirii fizice a fotbaliştilor arabi, mai mult chiar, le-a dat unsprezece zile libere. Practic, a privit competiţia cu ochii de român, nu cu cel de arab, nu a fost capabil să se pună, cum se spune, în locul arabilor. Nu a fost în stare nici cel puţin să-nţeleagă mentalitatea lor. Tipic româneşte, Reghecampf a văzut în arabi doar un imens sac de bani, nu a văzut oamenii cu felul lor propriu de a gândi, capabili să aibă propriile lor sentimente. Venit dintr-o ţară unde prestigiul este dat de câţi bani ai, Reghecampf nu a priceput că pentru arabi, prestigiul nu înseamnă doar bani, înseamnă şi faimă, nu înseamnă, ca în România lui Băsescu, să te ştie toţi de frică, înseamnă şi respect. Pentru arab este esenţial. Pentru el, să ai bani nu este mare lucru, dar faima este. Aici a lovit, desigur fără să vrea, Reghecampf. Tehnicianul român a fost, într-un fel, victima propriului său mod comod de gândi. „Antrenorul Reghecampf a fost fricos, a adoptat o tactică defensivă, în meciul retur. Din ultimele patru meciuri, trei le-am pierdut şi unul a fost egal. Reghecampf este antrenorul cel mai puţin criticat din istoria lui Al-Hilal, deşi nu are rezultate. Ţi-am dat maşini, ţi-am dat casă, ţi-am dat cadouri… Şi tu? Tu n-ai reuşit nimic!”, se va scrie în toată presa arabă. Reacţia lor este firească. Se aşteptau la rezultate pe măsura efortului financiar făcut. A făcut totul pentru ca românul şi familia sa să se simtă bine, dar românul tot român a rămas, obişnuit cu lucrul făcut în plesneală. De fapt, Reghecampf este un produs românesc tipic de după 1989. Este adevărat că Arabia Saudută nu este prima sa experienţă. A mai fost, dat în calitate de fotbalist, în Germania, unde a şi jucat, câştigând bani frumoşi, fiind un element valoros dintr-un sistem sportive unde competiţia fotbalistică se desfăşoară cu mult mai corect decât în România. Din păcate, pe Reghecampf l-a poluat mental contactul cu Becali şi este posibil că a trăit şi pe teren arab cu această confuzie de gândire. Oricum, după eşecul suferit, soarta românului depinde foarte mult de următorul meci unde va da cu ochii de un alt stil, tot al unui technician român, la fel de celebru, Victor Piţurcă. Nu este exclus ca, în caz de înfrângere, şeicul să rupă în bucăţele contractual cu Reghecampf.
Desigur, este exagerat şi modul cum titrează mass-media veste despre supărarea omologilor arabi, folosind ieftina expresie, „bombă…”. Nu este de mirare, deoarece mass-media românească umblă cu limba scoasă după senzaţionalul ieftin, nemaipunându-şi analic creierul la contribuţie. A fost o perioadă când în toată mass-media de după 1989 erau la modă expresiile „inginerie” şi „tun”, expresii cu impact, dar golite de conţinut. Acum nu mai este la modă tunul, este la modă bomba, specific pentru jurnaliştii a căror cultură nu o depăşeşte pe cea a fotbaliştilor, fără a lua în calcul excepţiile de tipul Cornel Dinu. Oricum, s-ar putea ca arabii să-i mai dea o şansă târgovişteanului plecat după bani adevăraţi pe melegurile mirajului îmbogăţirii rapide. Dar să nu uităm: Reghecampf este, înainte de a fi român, dâmboviţean.