Ucraina, licitata la ruleta războiului

Deşi diplomaţia Uniunii Europene evită să spună tranşant lucrurilor pe nume în realitate s-a trecut la faza a doua în ceea ce priveşte relaţiile încordate dintre Moscova şi Kiev. Dacă în prima fază am avut de a face mai mult cu un fel de război civil mocnit, ce s-a finalizat cu pierderea definitivă a Crimeei, aceasta fiind irevocabil incorporată teritoriului rusesc, acum avem de a face cu un adevărat război dintre Rusia şi Ucraina, marea miză a conflictului fiind regiunea din nord-estul ucrainean, foarte bogată în zăcăminte de cărbune, motiv pentru care Moscova nu vrea să renunţe la această regiune.
Vineri, 7 noiembrie, Kievul, bazându-se necondiţionat pe promisiunile făcute de Washington şi Bruxelles, a denunţat intrarea pe teritoriul său a 32 de tancuri, inclusiv a unor piese mobile de artilerie şi a soldaţilor ruşi. Motivul de data aceasta nu a mia fost îmbrăcat de Moscova sub scuze complezente. Armata rusească pur şi simplu a intrat fără niciun fel de avertisment, pe teritoriul ucrainean pentru a-i ajuta pe separatiştii pro-ruşi care, în urma referendumului organizat duminică, 2 noiembrie, în urma numărării buletinelor au decretat că populaţia pro-rusă vrea să se separe de Ucraina, să se alipească teritoriului rusesc, ceea ce Kievul nu a acceptat. Interesant este că această desfăşurare de forţe armate nu a fost nici confirmată, nici comentată de către separatiştii ruşi care au găsit normal ca armata trimisă de Moscova să ocupe respectivul teritoriu, pentru a le apăra interesele. Partea proastă este că în 24 de ore după invazie, 5 soldaţi au fost ucişi, iar 31 de persoane (16 militari şi 15 civili) rănite. A început apoi cea mai mare bătălie a comunicatelor între Moscova şi Kiev. într-un final, cele două guverne au căzut de acord asupra unui singur aspect: în materie de răniţi şi morţi oficiali, în 24 de ore, a fost cel mai greu bilanţ înregistrat, de când s-a semnat pe 5 septembrie, anul acesta, încetarea oficială a ostilităţilor, încetare pe care de altfel n-a respectat-o niciuna dintre tabere.
Este greu să afli totuşi care este adevărul. Joi seara, separatiştii ucraineni au început să urle că sunt atacaţi de către armata ucraineană. Văzând că nu-i bagă nimeni în seamă, separatiştii au apăsat pe acceleraţie spunând că vinovat pentru deteriorarea situaţiei este guvernul de la Kiev, pro-occidental, care este sprijinit pe ascuns de către Bruxelles. Lucrurile au luat foarte repede o turnură extrem de violentă. în urma faptului că Moscova a recunoscut oficial rezultatul scrutinului organizat duminică, 2 noiembrie, în urma Deşi diplomaţia Uniunii Europene evită să spună tranşant lucrurilor pe nume în realitate s-a trecut la faza a doua în ceea ce priveşte relaţiile încordate dintre Moscova şi Kiev. Dacă în prima fază am avut de a face mai mult cu un fel de război civil mocnit, ce s-a finalizat cu pierderea definitivă a Crimeei, aceasta fiind irevocabil incorporată teritoriului rusesc, acum avem de a face cu un adevărat război dintre Rusia şi Ucraina, marea miză a conflictului fiind regiunea din nord-estul ucrainean, foarte bogată în zăcăminte de cărbune, motiv pentru care Moscova nu vrea să renunţe la această regiune.
Vineri, 7 noiembrie, Kievul, bazându-se necondiţionat pe promisiunile făcute de Washington şi Bruxelles, a denunţat intrarea pe teritoriul său a 32 de tancuri, inclusiv a unor piese mobile de artilerie şi a soldaţilor ruşi. Motivul de data aceasta nu a mia fost îmbrăcat de Moscova sub scuze complezente. Armata rusească pur şi simplu a intrat fără niciun fel de avertisment, pe teritoriul ucrainean pentru a-i ajuta pe separatiştii pro-ruşi care, în urma referendumului organizat duminică, 2 noiembrie, în urma numărării buletinelor au decretat că populaţia pro-rusă vrea să se separe de Ucraina, să se alipească teritoriului rusesc, ceea ce Kievul nu a acceptat. Interesant este că această desfăşurare de forţe armate nu a fost nici confirmată, nici comentată de către separatiştii ruşi care au găsit normal ca armata trimisă de Moscova să ocupe respectivul teritoriu, pentru a le apăra interesele. Partea proastă este că în 24 de ore după invazie, 5 soldaţi au fost ucişi, iar 31 de persoane (16 militari şi 15 civili) rănite. A început apoi cea mai mare bătălie a comunicatelor între Moscova şi Kiev. într-un final, cele două guverne au căzut de acord asupra unui singur aspect: în materie de răniţi şi morţi oficiali, în 24 de ore, a fost cel mai greu bilanţ înregistrat, de când s-a semnat pe 5 septembrie, anul acesta, încetarea oficială a ostilităţilor, încetare pe care de altfel n-a respectat-o niciuna dintre tabere.
Este greu să afli totuşi care este adevărul. Joi seara, separatiştii ucraineni au început să urle că sunt atacaţi de către armata ucraineană. Văzând că nu-i bagă nimeni în seamă, separatiştii au apăsat pe acceleraţie spunând că vinovat pentru deteriorarea situaţiei este guvernul de la Kiev, pro-occidental, care este sprijinit pe ascuns de către Bruxelles. Lucrurile au luat foarte repede o turnură extrem de violentă. în urma faptului că Moscova a recunoscut oficial rezultatul scrutinului organizat duminică, 2 noiembrie, în urma căruia Doneţkul nu recunoaşte autoritatea Kievului, plasându-se sub cea a Moscovei, fără să anunţe oficial, armata rusă a intrat pe teritoriul ucrainean în sprijinul separatiştilor care se simţeau ameninţaţi de forţele militare deplasate de Kiev pentru a le băga minţile în cap separatiştilor ce organizaseră cu de la sine putere referendumul respectiv. Un aspect pe care nimeni nu vrea să-l ia în seamă, nici să-l comenteze: la referendumul din Doneţk, de bună voie şi nesilită de nimei, a participat majoritatea populaţiei. Referendumul exprimă în realitate teama ucrinenilor pro-ruşi de a nu intra sub controlul definitiv al Occidentului, ei considerând că nu Bruxelles-ul, ci Moscova le oferă mai multă stabilitate economică şi linişte socială. Pentru Kiev, pentru Bruxelles şi Washington, după ce s-a pierdut în favoarea Rusiei, Peninsula Crimeea, acum bastionul separatiştilor pro-ruşi a devenit Doneţkul. Oraşul are cel mai important aeroport din zonă. Cine ajunge să stăpânească, să controleze aeroportul, reuşeşte fără dureri de cap să transporte pe calea aerului trupe care să potolească cel puţin jumătate din Europa de Răsărit, iar cu armamentul pe care-l posedă la ora actuală ruşii, ţinând cont că ungurii cam înclină să le cânte în strună, nu va fi greu Moscovei ca, plecând de pe aeroportul din Doneţk să cucerească şi să controleze foarte uşor oraşe importante precum, în ordinea kilometrilor distanţă, Chişinău, Bucureşti, Sofia, Varşovia. într-un scenariu conflictual mai mult sau mai puţin fantezist, dacă ruşii reuşesc să controleze aeroporturile acestor oraşe, le va fi foarte uşor cu tehnica militară pe care o posed să ia piuitul Bruxelles-ului.
Pe de altă parte există şi o puternică stare emoţională a celor din Doneţk negativă faţă de Bruxelles şi Washington. Aceasta a fost puternic accentuată de faptul că, deşi nu vrea să o recunoască, când a intervenit ca să îi potolească, armata trimisă de Kiev, în timpul luptelor date în apropierea aeroportului, a ucis în timpul unui bombardament, doi adolescenţi, ceea ce a provocat o puternică reacţie de furie a populaţiei civile pro-ruse împotriva Kievului şi Occidentului.
La sfârşitul săptămânii trecute, cotele de teamă şi de alarmă în ceea ce priveşte Kievul, au atins maximul suportabil. în ceea ce priveşte tabăra pro-occi-dentală aceasta nici la ora actuală nu ştie care sunt adevăratele intenţii ale pro-ruşilor şi ale aliatului lor nedeclarat oficial, Moscova. La prima vedere, Kievul tărieşte cu impresia că pro-ruşii vor să recucerească şi să controleze definitiv teritoriile pe care le-au pierdut în timpul verii acestui an. După cum evoluează lucrurile, 15-16 noiembrie, are de gând să profite de organizarea întâlnirii Grupului celor 20 (G20), care va avea loc în Australia. Cu această ocazie va căuta să găsească vreun partener occidental mai mult preocupat de soarta economică a ţării sale, decât de cea a Ucrianei, ceea ce ar însemna o importantă victorie în intenţia de a fisura Uniunea Europeană care sprijină Kievul. Situaţia nu este uşoară şi nici nu are perspective de a fi destul de repede rezolvată sub aspect economic. Moscova se vede pusă în situaţia de a trebui să-i ajute pe separatişti, deoarece Kievul, după referendumul din 2 noiembrie, a tăiat orice ajutor financiar pe care intenţiona să îl dea regiunii Donbas, din care face parte şi Doneţkul. Pentru a-i obliga să renunţe la ideile separatiste, Kievul a îngheţat cele 2,6 miliarde de euro reprezentând salariile pe care trebuie să le primească toţi cei care lucrează în zona Donbasului. Cu alte cuvinte, Kievul nu urmăreşte altceva decât să-i îngenuncheze pe separatişti prin înfometare. în plus, Kievul a anunţat oficial că pregăteşte noi acţiuni armate împotiva separatiştilor. Partea proastă este că la auzul acestui anunţ, neoficial desigur, Moscova a început să mărească numărul turpelor pe care le trimite pe teritoriul Donbasului. Deci, de la război civil s-a ajuns la război în toată regula, deocamdată regional, dar situaţia este într-un echilibru aşa de fragil, încât războiul se poate extinde şi pe o parte din teritoriul Uniunii Europene, dacă acesta se încăpăţânează şi pune în aplicare planul de a ajuta Kievul cu armament şi soldaţi. Duminică, Putin a anunţat oficial şi foarte serios că Rusia are suficient material militar şi tehnică de luptă aeriană, navală şi terestră ca să facă faţă oricărei agresiuni declanşată de Occident. Mai mult, a insinuat că Rusia este capabilă de data aceasta să ajungă până pe malul Atlanticului dacă este nevoie. Să nu uităm că, în secolul XIX, când Napoleon a fost învins de coaliţia dintre Prusia, Austria şi Rusia, cazacii au intrat în Paris şi, lucru uitat acuma, au intrat călare în Notre-Dame.