Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa şi procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Dâmboviţa, cu sprijinul jandarmilor, efectuează patru percheziţii, respectiv trei în judeţul Prahova şi una pe raza municipiului Bucureşti, la locuinţele membrilor unei grupări infracţionale specializate în furturi de conducte petroliere. De asemenea, sunt puse în executare 13 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Dâmboviţa, pentru audieri. Din cercetări a reieşit că, în perioada 2010 – 2012, 13 persoane, constituite într-un grup infracţional organizat, ar fi sustras conducte de transport al produsului petrolier, aflate în conservare. Aceştia sunt bănuiţi că ar fi obţinut date despre traseul reţelelor de magistrale şi ar fi creat aparenţa unor lucrări legitime de dezasamblare, organizând echipe care acţionau pe teren. Membrii grupării ar fi dezvoltat o reţea pentru valorificarea bunurilor sustrase, astfel încât circuitul acestora să nu poată fi descoperit. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este estimat la 250.000 de lei. Cei în cauză sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi furt calificat.