Reducerea CAS din octombrie nu s-a transmis la angajaţi

Date:

calculatorAngajatorii au primit un balon de oxigen prin reducerea contribuţiilor sociale, dar în prima lună de aplicare au stagnat atât salariul brut, cât şi cel net. În mai multe domenii, veniturile angajaţilor au scăzut.
Companiile n-au mărit salariile în octombrie, când cota de CAS plătită de angajatori a scăzut de la 20,8% la 15,8%, ci s-au comportat ca şi cum Guvernul nu le-ar fi acordat nicio facilitate, reiese din datele privind câştigurile salariale comunicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Concret, în urma reducerii contribuţiilor sociale, salariul mediu net ar fi putut să avanseze cu cel puţin 120 de lei per angajat (aproximativ 4,5%), însă în octombrie creşterea a fost de doar 7 lei (+0,4%) faţă de septembrie. Doar în câteva domenii de activitate – cum ar fi silvicultură, bănci, asigurări sau învăţământ – salariile au crescut cu peste 4,5% în octombrie faţă de septembrie 2014, în rest con-semnându-se creşteri sensibil mai mici sau chiar scăderi.
În momentul anunţării măsurii de reducere a CAS, guvernanţii erau mai mult decât optimişti privind efectele benefice ale acestei relaxări. Scenariile creionate atunci arătau că angajatorii „vor duce banii acasă” (potrivit mai multor voci din rândurile patronatelor), dar şi că „banii vor fi reinvestiţi în producţie, în crearea de noi locuri de muncă, în creşterea salariilor sau în scoaterea la lumină a posturilor plătite la negru” (potrivit oficialilor guvernamentali).
Iată că salariile n-au crescut decât în proporţii simbolice (care nu pot fi puse pe seama reducerii CAS), în condiţiile în care economisirea totală acumulată la nivelul companiilor este semnificativă. Având în vedere că la fondurile constituite din CAS contribuie în total 4,3 milioane de salariaţi, putem spune că, în urma reducerii acestor cote, angajatorii au economisit în total 500,4 milioane de lei pe lună.
Câştigul salarial mediu net a crescut în octombrie cu 7 lei (0,4%) faţă de luna precedentă, la 1.705 lei, a anunţat INS. Salariul brut a crescut tot cu 0,4%, ajungând la 2.358 de lei. Cele mai mari valori ale salariului mediu net au fost înregistrate în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (4.500 de lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (998 de lei).
Cele mai mari creşteri au avut loc în silvicultură şi exploatare forestieră, inclusiv pescuit şi acvacultură (14,3%) şi în alte activităţi extractive, activităţi auxiliare intermedierilor financiare, inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, intermedieri financiare, cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii (între 4,5% şi 6,5%).
La polul opus, cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (-22,1%) şi în fabricarea produselor de coc-serie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, activităţi de servicii anexe extracţiei (-11,5% până la -16,5%).
Comparativ cu luna octombrie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 5,6%. Salariul real mediu net (creştere minus inflaţie) a avansat în octombrie 2014 cu 0,2% faţă de septembrie şi cu 4,1% faţă de octombrie 2013, a mai anunţat INS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Optimizarea SEO pentru bloguri. Cum să crești organic și să-ți monetizezi conținutul?

În anul 2024, pe măsură ce algoritmii motoarelor de...

Bărbat salvat de la moarte de către pompierii dâmbovițeni 

Un bărbat în vârstă de 70 de ani a...

Clipe de groază pentru un șofer 

Noaptea trecută, pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervenim...

Incendiu puternic la un lan de grâu 

Alerta s-a dat la 112 și s-a solicitat intervenția...