Solidaritatea socială belgiană şi lipsa ei la români

In urmă cu câţiva ani, Belgia cunoştea cea mai gravă criză parlamentară provocată de neînţelegerile dintre politicieni. Unii doreau ruperea Belgiei prin recunoaşterea dreptului flamanzilor de a deveni autonomi, ceilalţi, desigur, se opuneau. Acest conflict stupid din toate punctele de vedere a provocat paralizia vieţii politice. Cu toate acestea, belgienii de rând, fie că erau waloni, fie că erau flamanzi şi-au continuat activităţile fără să ţină cont de faptul că criza politică declanşată de separatişti blocase chiar şi activitatea ministerelor. A fost o lecţie reală dată de poporul belgian, indiferent de etnie, prin care a demonstrat că flamanzii şi walonii se pot descurca şi pot trăi bine merci fără să aibă nevoie de politicieni. Aceasta s-a întâmplat în urmă cu câţiva ani de zile. In toată perioada crizei politice, PIB-ul Belgiei nu a scăzut, dar nici nu a crescut, totul rămânând la nivelul constant, iar puterea de cumpărare a belgianului de rând nu a fost cu nimic afectată. Timpul a trecut, separatiştii au fost calmaţi, dar clamaţi nu cu ajutorul forţelor de ordine, ci calmaţi chiar de către popor care i-a tratat cu indiferenţă, indiferenţa fiind egal repartizată de către popor şi separatiştii lor, şi celor care se dădeau de ceasul morţii că Belgia trebuie să rămână un stat unitar. Deci au trecut anii, lucrurile au intrat în făgaşul normal, dar la sfârşitul acestui an, mai exact ieri, 15 decembrie, în Belgia a fost declanşată greva generală şi naţională, iniţiată de către cele trei mari sindicate la regatului. Concret, trenurile naţionale şi internaţionale, autobuzele, metrourile şi cvasitotali-tatea serviciilor publice au fost de zero în ceea ce priveşte activitatea. Deoarece şi controlorii traficului aerian au intrat de duminică seara în grevă, spaţiul aerian belgian a fost mai nepoluat şi mai limpede ca niciodată. Din cauza acestei greve generale şi… naţionale, şcolile, spitalele, magazinele, întreprinderile din secotrul privat, toţi au fost obligaţi să renunţe la funcţionarea lor normală. Cele trei sindicate au încercat să-i mobilizeze şi pe transportatorii rutieri cu scopul ca aceştia să-şi folosească campioanele pentru a bloca intrarea în marile oraşe ale Belgiei. Au fost patroni care au încercat, ieri, să dea în judecată pe grevişti, considerând că acţiunea lor este ilegală, dar spre deosebire de judecătorii români, cei belgieni au considerat că acţiunile greviştilor sunt în totalitate conform legii, iar respectivii patroni nu s-au ales cu nimic. Un alt aspect care trebuie semnalat este faptul că grupuleţul patronilor ofticaţi că pierd din veniturile personale prin activitatea greviştilor, au apelat la poliţia belgiană ca să oprească greva. Şi de data aceasta, spre deosebire de poliţia română care dă din coadă aprobator la orice dorinţă a patronatului român, ieşind în stradă împreună cu fraţii lor jandarmii pentru a-i brutaliza pe cei ce au îndrăznit să intre în grevă, deci spre deosebire de confraţii lor balcanici, poliţia belgiană i-a trimis la plimbare pe respectivii patroni pe acelaşi motiv: acţiunile greviştilor belgieni sunt în conformitate cu legile ţării.
După cum se vede şi din primul eveniment, cel petrecut cu ani de zile în urmă, ne referim la criza parlamentară şi din cel actual, greva generală şi naţională, belgienii sunt uniţi. Mai clar, nu există niciun belgian de rând care să trădeze interesul comun şi naţional, alergând în patru labe să satisfacă poftele patronatului sau ale politicienilor. Motivul pentru care a fost declanşată această grevă generală şi naţională, repetăm cuvântul naţională deoarece îşi are, totuşi, importanţa lui şi semnificaţia lui, deci motivul pentru care a fost declanşat acest protest social, este existenţa în parlament a liberalului Charles Michel, din punct de vedere etinic francofon. Acest politician face parte din cualiţia de dreapta, din parlamentul belgian. Neavând ce face, fiind într-o prea prelungită pauză de gândire, pentru a ieşi şi el în evidenţă precum gândacul de bucătărie, Michel a propus ca vârsta obligatorie să fie la 67 de ani. Considerând că e prea puţin ce i-a trecut prin mintea găunoasă, Michel a mai propus ceva: să se îngheţe pe o perioadă nedefinită de timp indexarea automată a salariilor. Pentru ca totul să aibă frumuseţea unui foc de artificii naţional, Michel a mai propus şi reducerea bugetului acordat sănătăţii cu un procent oscilând între 33 şi 25%. Ceea ce a provocat nu focul de artifici, ci pur şi simplu explozia belgienilor a fost, ceea ce ei au considerat, faptul că Charles Michel e total paralel cu realitatea socială şi economică a Belgiei. Cel mai tare au vuit sindicaliştii când au aflat oficial că domnul Michel nu mai are chef ca salariile să fie indexate automat, fie că este vorba de secotrul privat, fie de cel bugetar. Trebuie să mai facem o paralelă între români şi belgieni. In timp ce liderii sindicatelor româneşti au cea mai mare grijă să-i pupe în fund pe patroni şi pe politicieni, fiind recompenaţi pe măsură, dovadă fiind foştii lideri sindicali Mitrea şi Ciorbea care au făcut o splendidă carieră politică cu avere personală pe măsură, liderii sindicali belgieni chiar sunt preocupaţi de nivelul de viaţă al omului de rând. Drept dovadă, au reuşit să obţină din partea guvernului, la vremea respectivă ca salariile lucrătorilor din sectorul privat, cât şi din sectorul bugetar să fie automat indexate, repetăm automat, în raport cu nivelul inflaţiei, astfel încât nimeni să nu mai dea din colţ în colţ că nu are posibilitatea să-şi plătească facturile sau să-şi cumpere minimul necesar de hrană zilnică. După cum se vede, politica socială, în Belgia, este făcut de sindicalişti, nu de către politicieni, ceea ce e o diferenţă enormă între români şi belgieni. Incă odată walonii şi flamanzii au dovedit că sunt capabili, spre deosebire de români, unguri şi ţigani să fie uniţi şi să spună nu decizilor luate de politicieni în defavoarea populaţiei.
Desigur politicienii belgieni nu putea să suporte să fie puşi la colţ de către sindicalişti. Foarte repede s-au gândit că pot să anihileze greva generală şi naţională cu ajutorul patronilor. In consecinţă, liderii sindicaliştilor belgieni, menţionăm flamanzi şi waloni, au anunţat guvernul că vor continua, dacă este nevoie, greva şi anul viitor fără să ţină cont de faptul că urmează sărbătoarea de Crăciun. DE Crăciun şi de Revelion, nimeni nu continua greva generală şi natională, dar după Crăciun şi după Revelion, walonii şi flamanzii vor continua greva până ce guvernul belgian va renunţa la propunerea cretină a liberalului Charles Michel. Liderii de sindicat belgienii dau o lecţie de solidaritate socială, nefăcând nicio deosebire între cei ce lucrează în sectorul privat şi cel de stat. Este o lecţie de la care liderii români de sindicat au lipsit intenţionat din motive de bunăstare individual pecuniară, garnisită cu funcţii profitabile.