„Moda” islamismului in Australia

Nu ştim cât de mult suferă, în realitate, de instabilitate mentală Man Haron Monis. Deocamdată trebuie să ne mulţumim cu afirmaţia primului ministru al Australiei, Tony Abbott. El este cel care l-a catalogat pe Monis drept un individ care din când în când o ia razna. Indiferent care este realitatea referitoare la sănătatea mentală a lui Monis, trebuie să precizâm că acesta a reuşit la începututl acestei săptămâni, luni 15 decembrie, să ia ostateci 17 australieni, ţinându-i blocaţi într-o cafenea din Sydney. Monis a venit în Australia în 1996. Este de origine iranian. Este de confesiune şiită. Are 50 de ani. Şi la câteva săptămâni după ce şi-a pus augustele sale picioare pe solul australian, spre uimirea autorităţilor, s-a autoproclamat şeic. După ce a făcut acest prim gest, Monis a început să adune în jurul său bruma de mususlmani care s-au refugiat în Australia. A trecut vremea şi Monis a mai făcut un gest. A anunţat public că renunţă definitiv la vechiul său nume: Mohammad Hasan Manteghi. Considerând că Manteghi nu-i sună bine în urechi lui Allah, a decis că trebui să-l cheme definitiv Monis. Următorul pas, tot public: A anunţat prin intermediul reţelelor de socializare că el şeicul Australiei a decis, în semn de respect, să devină supusul califului tuturor musulmanilor, Abu Bakr Al Baghdadi, şeful grupului jihadist Statul Islamic care reuşeşte deocamdată să ţină sub controlul său o parte din teritoriul sirian şi o parte din cel irakian. Apoi, pentru a demonstra întregii lumi că şi Australia va deveni pământ musulman, Monis a luat 17 ostateci, pe câţiva Nu ştim cât de mult suferă, în realitate, de instabilitate mentală Man Haron Monis. Deocamdată trebuie să ne mulţumim cu afirmaţia primului ministru al Australiei, Tony Abbott. El este cel care l-a catalogat pe Monis drept un individ care din când în când o ia razna. Indiferent care este realitatea referitoare la sănătatea mentală a lui Monis, trebuie să precizâm că acesta a reuşit la începututl acestei săptămâni, luni 15 decembrie, să ia ostateci 17 australieni, ţinându-i blocaţi într-o cafenea din Sydney. Monis a venit în Australia în 1996. Este de origine iranian. Este de confesiune şiită. Are 50 de ani. Şi la câteva săptămâni după ce şi-a pus augustele sale picioare pe solul australian, spre uimirea autorităţilor, s-a autoproclamat şeic. După ce a făcut acest prim gest, Monis a început să adune în jurul său bruma de mususlmani care s-au refugiat în Australia. A trecut vremea şi Monis a mai făcut un gest. A anunţat public că renunţă definitiv la vechiul său nume: Mohammad Hasan Manteghi. Considerând că Manteghi nu-i sună bine în urechi lui Allah, a decis că trebui să-l cheme definitiv Monis. Următorul pas, tot public: A anunţat prin intermediul reţelelor de socializare că el şeicul Australiei a decis, în semn de respect, să devină supusul califului tuturor musulmanilor, Abu Bakr Al Baghdadi, şeful grupului jihadist Statul Islamic care reuşeşte deocamdată să ţină sub controlul său o parte din teritoriul sirian şi o parte din cel irakian. Apoi, pentru a demonstra întregii lumi că şi Australia va deveni pământ musulman, Monis a luat 17 ostateci, pe câţiva obligâdu-i să afişeze la geamul cafenelei Lindt Chocolate Cafe un drapel negru pe care era scrisă în alfabet arab o şahada, adică profesiunea de credinţă a unui musulman. Pe drapelul negru era scris: „Nu există decât un singur Dumnezeu care nu este altul decât Allah iar Mahomed este profetul său”. Întrebat de negociatori ce pretenţii are, acesta le-a dat un răspuns care i-a blocat pe toţi: în schimbul eliberării celor 17 australieni dorea să i se aducă drapelul Statului Islamic pe care să-l înalţe deasupra cafenelei.
Monis este totuşi o cunoştinţă veche a autorităţilor australiene. În 2011 a trimis scrisori injurioase, inclusiv un mesaj înregistrat pe DVD tuturor familiilor care aveau un membru ucis în războiul din Afganistan. După cum a mărturisit ulterior, redactarea scrisorilor, înregistrarea DVD-ului şi expedierea iau luat în general 300 de ore de muncă. Toate scrisorile aveau practic acelaşi mesaj: începeau cu condoleanţe, urmau critici acerbe iar apoi se încheiau cu injurii la adresa soldaţilor australieni care au murit în războiul din Afganistan. Că omul e posibil mai puţin întreg la minte, dovadă stau mesajele transmise prin intermediul internetului, prin care afirma că este hărţuit zi şi noapte de către autorităţile asutraliene. Aberaţiile lui Monis au atins culmea în momentul în care a spus că el este un cinstit militant musulman care vrea să contribuie la răspândirea adevăratei credinţe, cea musulmană, com-parându-se prin destinul său cu australianul Julian Assange, fondatorul site-ului wikiLeaks. Pentru a convinge lumea că este o victimă, dar şi un militant pentru dreptate, Monis, tot prin interostateci au fost eliberaţi, drapelul Statului Islamic, deocamdată, neavând nicio şansă să fluture pe cafeneau din Sydney. Luni, 15 decembrie, a reuşit să ia 17 ostateci. În după-amiaza aceleiaşi zile cafeneau a fost înconjurată de forţele de ordine publică, aşa de numeroase, încât credeai că cel de-al Treilea Război Mondial a izbucnit în cafeneau din Sydney, iar a doua zi, 16 decembrie, la ora două jumătate dimineaţa, Monis a fost rănit cu un singur foc de armă. Glonţul a pătruns prin geamul cafenelei, punându-l în fund pe Monis care a început să se văicărească şi să urle după aceea că este nu doar vicitima, dar va deveni simbolul tuturor musulmanilor care mai devreme sau mai târziu vor stăpâni Australia. Se pare că indiferent care a fost intenţia celui care a tras, că o fi vrut sau nu să-l rănească, se pare că totuşi autorităţile australiene se cam săturaseră de Monis, iar povestea cu ostatecii a fost pretextul idelal ca să scape definitiv de el. Încă mai trăia când l-au luat din cafenea. L-au dus la spital unde a avut, putem spune cinstea şi onoarea, de a muri. Astfel s-a sfârşit viaţa singurului jihadist activ pe teritoriul Australiei. Mai în glumă, mai în serios, trebuie totuşi să menţionăm că episodul Monis poate fi catalogat şi ca un semnal de alarmă pentru cei care nu iau încă în serios pericolul latent pe care îl reprezintă islamismul fundamentalist şi intransigent. Asemenea grupări sunt răspândite peste tot în lume, mai puţin Polul Sud şi Polul Nord din cauza temperaturii aerului care e neprielincă credinţei foarte arzătoare a islamului purificator. Dar dincolo de orice ironie, trebuie să semnalăm faptul că ideile de tip conquisata ale lui organi-zaţieie Statul Islamic au început să prindă rădăcină în Libia, în Nigeria, în fosta Sahară spaniolă, ca să nu mai vorbim de ceea ce se întâmplă în Siria, Irak, să nu mai menţionăm că în realitate ideile Statului Islamic au început să dea roade şi în Palestina spre oftica Hamasului. Pe scurt, n-ar trebui să ne mirăm dacă cecenii vor primi atâţea bani încât de dragul lor vor deveni subit adepţi ai Statului Islamic şi vor declanşa o cruciadă musulmană pentru a crea un stat al credinţei în Allah, în Europa de Răsărit. Ocirât de optimişti sunt unii diplomaţi trebuie totuşi să deschidă larg ochii şi să înţeleagă că ceasul bombei islamiste a început să ticăie şi în Europa. Deocamdată islamiştii care au trăit bine merci în Occident au început să se scurgă către Orientul Apropiat şi să lupte alături de fraţii lor din Statul Islamic. Merită totuşi să vă mai spunem, deşi sunt cazuri foarte rare, că şi unii japonezi s-au culcat şintoişti, trezindu-se a doua zi musulmani fervenţi.