Surprize de proporţii în ultima şedinţă ordinară din acest an a Consiliului Judeţean Dâmboviţa! CJD are doi vicepreşedinţi noi: Marin Antonescu – (deocamdată) PNL şi Adrian Dumitru – independent (fost PP-DD). Vinerea trecută, Consiliul Judeţean Dâmboviţa s-a reunit în şedinţă ordinară. Pe ordinea de zi s-au regăsit 50 de puncte. Printre acestea s-au numărat şi proiectele de hotărâre privind privind eliberarea din funcţie a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Dâmboviţa, domnul Grozavu Ion Gabriel şi cel privind alegerea vicepreşedinţilor Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Consilierii PNL încă de la începutul şedinţei au cerut ca aceste două proiecte să fie retrase de pe ordinea de zi precum şi altele legate de desemnarea unor reprezentanţi în Consiliile de Administraţie ale unor instituţii şi societăţi. Însă acest lucru nu s-a întâmplat şi drept urmare consilierii PNL au părăsit sala dar nu toţi. Consilierii PNL. Marin Antonescu şi Neli Ion au rămas la şedinţă alături de consilierii PSD şi independeţii Marius Lupoiu, Mihai Trifan, Ion Ferariu, Vasile Moise Deju şi Adrian Dumitru. Astfel covrum a fost şi şedinţa a continuat. Aşadar s-a votat eliberarea din funcţie a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Dâmboviţa, domnul Grozavu Ion Gabriel după care s-au făcut propuneri pentru cele două posturi de vicepreşedinţi. PSD nu a avut o propunere însă l-a susţinut pe independentul Adrian Dumitru iar din partea celor doi consilieri PNL a venit propunerea în persoana domnului Marin Antonescu, acesta ocupând postul rămas vacant după eliberarea din funcţie a domnului Gabriel Grozavu: „Am fost convocaţi legal în şedinţă … Absenţele trebuie motivate, nu poţi să-ţi exerciţi mandatul după ureche. Am fost trimişi aici ca să asigurăm funcţionarea acestui organism în condiţii optime. Eu nu-mi permit să blochez activitatea judeţului pentru că cineva vrea să se aşeze în funcţia de voicepreşedinte. Despre asta era vorba… Trebuia să rămânem în sală. Am aflat cu stupefacţie că a existat un întreg proces de chemare la negocieri de către Adrian Tuţuianu pentru a sigura la vicepreşedinţia CJD un reprezentant PSD şi unul PNL. Prima obligaţie a noastră era să securizăm poziţia domnului Grozavu pentru că era vicepreşedinte din partea PNL. S-a dorit neapărat aducerea pe acest post a domnului Antoniu. Nu accept niciun reproş din partea celor care au ratat negocierile politice. Au avut timp două săptămâni să negocieze gârlă, dar au mers cu pumnul în faţă. Nu se face aşa. PNL este câştigător pentru că îşi menţine poziţia.Era singura variantă să avem o reprezentare onorabilă şi o ieşire onorabilă din blocaj. Având majoritatea domnul preşedinte putea să pună doi reprezentanşi PSD liniştit.s Unii se vor considera învinşi, dar, dacă nu acceptau trebuia să rămână pe teren să se bată. Unii sunt răni?i în orgolii. A fost o lipsă de abilitate politică (…) „, a declarat Marin Antonescu, după ce a fost ales vicepreşedinte. În tabăra liberalilor a intrat zânzanie datorită faptului că unii liberali il susţineau pe independentul Florin Antoniu pentru ocuparea unui post de vicepreşedinte lucru care se pare că i-a deranjat pe unii consilieri, cum ar fi Marin Antonescu şi Neli Ion care au rămas la şedinţă.