Ieri la Târaovişte. Flashmob de promovare a cărţii, cu preşedintele CJD şi prefectul judeţului Dâmboviţa

Date:

20150423_101701Din anul 1995, la iniţiativa UNESCO, în întreaga lume se marchează, la 23 aprilie, Ziua Mondială a Cărţii şi a Dreptului de Autor, având drept scop promovarea dreptului şi libertăţii lecturii, iar ca deviză „Lectura pentru toţi”.
Este şi o dată simbolică pentru literatura universală: în această zi, în anul 1616, au murit Cervantes şi Shakespeare. La aceeaşi dată, dar în alţi ani, s-au născut ori s-au stins din viaţă scriitori celebri, precum Maurice Druon, Vladimir Nabokov sau Josep Pla. Prin sărbătorirea Zilei Mondiale a Cărţii este adus un tribut tuturor scriitorilor şi, în acelaşi timp, sunt încurajaţi toţi cititorii, dar în special pe tineri, să (re)descopere plăcerea lecturii.
Considerând că lectura şi cartea nu pot fi gândite în afara bibliotecilor şi a bibliotecarilor, în 1998 Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi a Bibliotecilor Publice din România a adăugat la sărbătoarea internaţională a cărţii din 23 aprilie Ziua Bibliotecarului. Totodată, datorită contribuţiei fundamentale pe care învăţământul românesc cu profil bibliologic şi biblioteconomic a adus-o la conturarea identităţii culturale şi spirituale a poporului român, Guvernul a emis Hotărârea nr. 293 din 14 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial din 19 martie 2005, prin care a declarat 23 aprilie Ziua Naţională a Bibliotecarului din România. Şi pentru că cele două sărbători au loc în aceeaşi zi, ieri dimineaţă, Piaţa Tricolorului din Târgovişte a fost spaţiul de desfăşurarte al unui impresionant flashmob de promovare a cărţii la care au luat parte elevii-atât de la Şcoala Coresi din Târgovişte, cât şi liceeni şi nu numai.MARINESCU
Mai mult, lor li s-au alăturat prefectul judeţului – loan Marinescu şi preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa – Adrian Ţuţuianu, care au participat la activitate îndemnându-i pe cei prezenţi în zonă să citească cât de mult se poate.
„Astăzi sunt mai multe evenimente. În primul rând, marea sărbătoare a creştinătăţii – Sf. Gheorghe, şi în acelaşi timp este Ziua lnternaţională a Cărţii şi Ziua Bibliotecarului din România. Mă bucur că am marcat împreună cu Biblioteca Judeţeană din Târgovişte -instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean, zilele dedicate lor într-un mod mai special. S-au distribuit 800 de cărţi, pe care le-am primit sponsorizare de la Fundaţia „Mereu Aproape”!, condusă de Dan Voiculescu. Cred că este o modalitate inedită de a-i atrage pe tineri spre lectură. Din păcate sunt din ce în ce mai puţini cei care merg la sala de lectură.(…)
Eu personal citesc constant. Sunt iubitor de literatură istorică în general, este baza ca să spun aşa. La momentul acesta citesc cartea unui academician francez – Noaptea Sfântului Bartolomeu”. Mai zilele trecute am încheiat o carte despre Rasputin şi am parcurs un volum despre Napoleon. Eu sunt fan Napoleon, ştiu aproape totul despre el, este personajul istoric ce m-a impresionat cel mai mult. Zilele trecute mă gândeam să recitesc – pentru a nu ştiu câta oară – o carte care pe mine m-a marcat ca adolescent, este vorba despre Martin Eden scrisă de Jack London.
Însă aseară, m-am uitat puţin pe cartea lui Adrian Năstase – „Cele două Românii”, şi vreau să vă spun că am redescoperit cât de valoros este Adrian Năstase. A avut şi viziune politică, şi administrativă, are şi calităţi de orator indiscutabile, şi în acelaşi timp este un om care, totdeauna când a vorbit în public şi-a pregătit cu foarte mare preocupare discursul. Adrian Năstase este un reper, indiferent cum este privit, pentru că are şi foarte mulţi prieteni, dar şi personae care nu-l simpatizează”, ne-a declarat Adrian Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Optimizarea SEO pentru bloguri. Cum să crești organic și să-ți monetizezi conținutul?

În anul 2024, pe măsură ce algoritmii motoarelor de...

Bărbat salvat de la moarte de către pompierii dâmbovițeni 

Un bărbat în vârstă de 70 de ani a...

Clipe de groază pentru un șofer 

Noaptea trecută, pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervenim...

Incendiu puternic la un lan de grâu 

Alerta s-a dat la 112 și s-a solicitat intervenția...