Obicei unic în România Duminica Mironosiţelor, păstrată de femeile din Băleni de sute de ani

A treia Duminică după Paşte este numită în calendarul creştin ortodox Duminica Mironosiţelor, sărbătoare care preaslăveste ziua în care cele Trei Marii merg la mormântul lui lisus pentru a-i unge trupul cu mir. În localitatea dâm-boviţeana Băleni-Sârbi se păstrează de sute de ani un obicei unic în România care reuneşte la biserică femeile din sat. Aici preotul face slujba închinată celor trecuţi în nefiinţă, iar imediat după miezul nopţii se aprinde un foc mare în cimitir, iar enoriaşele se aşează în jurul lui şi înaltă cântece de slavă lui Dumnezeu. Tradiţia, păstrată cu sfinţenie de sute de ani spune că după cântarea primului cocoş din sat, femeile trebuie să aprindă luminâri la toate mormintele şi să le tămâie. Femeile din Băleni-Sârbi se mândresc cu faptul că li se zice mironosiţe. După aprinderea focului în mijlocul cimitirului, mironosiţele cântă intreaga noapte, aşează lumânări la toate mormintele şi dau cu tămâie şi cu mir pe fiecare cruce ca morţii să-şi găsească iertarea.
La final, mironosiţele se strâng în faţa bisericii unde cântă şi dau de pomană bucate alese în amintirea morţilor lor. Dacă până acum câţiva ani la cimitir veneau doar văduvele, astazi numărul femeilor care participă este foarte mare deoarece există dorinţa ca obiceiul să nu se piardă. Duminica Mironosiţelor, vine ca o altă mărturisire a Învierii, care este aceasta? Mesajul pe care îngerul îl împărtăşeşte femeilor mironosiţe venite la mormântul Domnului. Acestea devin astfel martore şi mărturisitoare ale minunii învierii lui Hristos din morţi. Femeile mironosiţe vin la mormântul Domnului ca să ungă cu miresme trupul Său cel mort şi îngropat, dar găsesc mormântul gol, iar giulgiurile zăcând singure. Din „slujitoare ale morţii”, femeile mironosiţe devin astfel mărturisitoare ale vieţii. Din perspectiva slujitoare a femeilor mironosiţe, cultul morţilor primeşte dimensiunea cultului Învierii, al vieţii în sensul autentic al cuvântului. De aceea, slujba înmormântării pentru creştini nu are nimic trist în ea, căci liturghiseşte cele ale Vieţii dintru Împărăţie. Sinaxarul Duminicii explică astfel aşezarea cinstirii femeilor mironosiţe în această duminică a treia după Paşti. Sinaxarul face de asemenea o asociere între femeile mironosiţe ca vestitoare ale Învierii şi femeia cea dintâi, Eva, prin care a venit stricăciunea neamului omenesc: „Aceste femei au mărturisit cele dintâi Învierea şi au vestit-o ucenicilor. Căci se cuvenea ca aceea, care căzuse mai întâi sub păcat, care auzise mai întâi blestemul: în dureri vei naşte fii, şi-l moştenise, să vadă mai întâi Învierea şi să audă ea însăşi bucuria”. Prăznuirea Mironosiţelor ne cheamă astfel pe toţi la mărturisirea lui Hristos Cel Înviat, prin vieţile noastre, chiar într-o lume ce pare atât de crispată în faţa evenimentului morţii (trecerii).
Duminica femeilor mironosiţe este ziua tuturor femeilor creştine. De ce? Pentru că s-au făcut pildă pentru slujirea acestora în societatea contemporană. Femeile creştine sunt astfel chemate la a fi mărturisitoare ale vieţii şi nu ale morţii, născând viaţa, pentru mântuirea lor şi înmulţirea neamului omenesc. Femeile mironosiţe sunt de asemenea chip de purtare smerită şi ţinută decentă pentru femeile din societatea zilelor noastre. Mironosiţele sunt, nu în ultimul rând, chip de mărturisire curajoasă a lui Hristos, chiar în mijlocul unei lumi din ce în ce mai cufundată în materialitate şi din ce în ce mai puţin sensibilă la valorile Evangheliei Mântuitorului.
Femeile creştine nu trebuie să treacă nepăsătoare şi neatinse de darurile minunate pe care această Duminică a Mironosiţelor le-o împărtăşeşte. Aceasta înseamnă o implicare directă a lor în viaţa Bisericii, cu sensibilitatea şi devotamentul de care ele sunt capabile. Pentru soţii creştini, această Duminică trebuie să se constituie într-un nou temei de delicateţe manifestată faţă de soţiile lor, delicateţe manifestată printr-o floare sau un cuvânt frumos, ca dovadă a iubirii şi preţuirii ce le-o poartă.