Culmea ţăcănelii: comercializarea mirosului de mort

Iubirea necontrolată, vecină cu nebunia, poate lua forme neaşteptate, uneori capabile să îngrozească pe cei din jur. Un soţ extrem de gelos a trecut printr-o criză extremă devenind mai mult decât violent. Săptămna trecută, miercuri, în Africa de Sud un zimbabwean în vârstă de 35 de ani a fost condamnat la 18 ani de închisoare deoarece nu s-a mulţumit doar să-l ucidă pe amantul soţiei sale, dar i-a şi mâncat inima. Andrew Chimboza a recunoscut că este vinovat de asasinarea lui Mbuyselo Manona, amantul în vârstă de 62 de ani. Ca să-i bage minţile în cap soţiei sale, Chimboza l-a înjunghiat pe amant şi în prezenţa consoartei sale i-a despicat pieptul i-a scos inima pe care a consumat-o crudă. Actul de canibalis a avut loc în iunie 2014. Conform analizei făcute de un psihiatru care a fost audiat de către judecători, soţia lui Chimboza ar fi trebuit să fie şi ea condamnată la închisoare deoarece este autorul moral al uciderii amentului. în schimb, psihiatrul nu a putut să explice de ce Chimboza a mâncat, în prezenţa propriei sale soţii, inima victimei. Judecătorii au considerat că actul lui Chimboza este de o brutalitate care depăşeşte imaginaţia, iar faptul că nu a manifestat nici cea mai mică remuşcare pentru gestul făcut, ia determinat să-l condamne pe acesta la 18 ani de închisoare chiar dacă Chimboza nu avea cazier. După 400 de ani, guvernul islandez a anulat o lege ce permitea să fie ucis orice basc fără ca asasinul să poată suporta rigorile legii. Decretul care a fost anulat în data de 30 aprilie, a fost dat în anul 1615 de către comisarul districtului Fiordurilor occidentale, arii magnusson, fiind anulat simbolic de către Jonas Gudmundsson, actualul comisar. Acest gest de reconciliere a fost provocat de un episod sângeros în urma căruia marinarii islandezi au masacrat 32 de vânători de balene basci evenimentul petrecându-se anul acesta. Când autorităţile islandeze au început să ancheteze uciderea celor 32 de basci spanioli s-au trezit legate de mâni şi de picioare, neputând să ia nicio măsură din cazua decreturlui care data din anul 1615. Conform sorselor istorice, conflictul dintre vânătorii islandezi de balene şi cei basci are o singură explicaţie, foarte dură: Islanda nu are practic nici-un fel de resurse naturale pentru a asigura strictul necesar de hrană, locuitorii insulei fiind obligaţi să trăiască numai din pescuit, principala sursă fiind balenele. Acesta este şi motivul pentru care islandezii nu au văzut cu ochi buni, timp de secole, sosirea în apele lor teritoriale a vânătorilor de balene basci. Deşi trecuse un secol decând nu au mai avut loc astfel de evenimente sângeroase, anul acesta, spre surprinderea guvernului islandez, în virtutea acestei tradiţii istorice, pescarii autohtoni au ripostat foarte violent pentru apărarea fondului de hrană pe care îl constituie balenele, ucigându-i pe vânătorii basci care intraseră în apele teritoriale islandeze. După cum se ştie, Islanda este una dintre ţările foarte liniştite din lume, criminalitatea având cel mai scăzut procent în comparaţie cu alte state. Ultimul foc de armă tras de poliţia islandeză a fost în decembrie 2013, când organele de ordine au fost obligate să facă uz de armele de foc deoarece un islandez extrem de beat începuse să tragă de la fereastra locuinţei sale fără să ţine cont de avertismentele poliţiştilor. Acum, evenimentul care a implicat uciderea celor 32 de vânători de balene a decis guvernul Islandei să anuleze toate decretele cu caracter istoric care pot favoriza şi justifica crimele.
Ultima ţăcăneală care a început să facă furori în Occident este vânzarea de flacoane cu… mirosul fiinţei dragi care tocmai a decedat. Ideea dezvoltării unui astfel de comerţ i-a venit, în urmă cu 7 ani, unei franţuzoaice, Katia Apalategui care nu se putea consola cu ideea că şi-a pierdut tatăl al cărui miros îl aprecia foarte mult, ducându-i dorul. După cum a povestit Apalategui, după moartea tatălui îi spunea în fiecare zi mamei că duce dorul mirosului pe care-l răspândea tatăl său cât timp a fost în viaţă. Trebuie să precizăm un aspect care, în felul său, s-ar putea să spună ceva despre echilibrul psihic al franţuzoaicei: respectiva persoană are 52 de ani. Nevrând să renunţe la ideea sa, Apalategui a contactat universitatea din Havre. Geraldine Savarye, profesoară în cadrul universităţii din Havre, a fost singura persoană care a fost de acord să caute o soluţie pentru a satisface doleanţa neconsolatei Apalategui. După cum a explicat, Savarye a cerut să i se aducă obiecte ale persoanei decedate din care a extras rămăşiţele de miros ce reprezentau mai mult de o cincime de molecule cu ajutorul cărora, în laborator, a reconstituit parfumul tatălui decedat. Tot procesul chimic de reconstituire a mirosului a luat 4 zile. Văzând că ideea poate fi realizabilă din punct de vedere chimic, fiul Katiei Apalategui, încă student la Comerţ, a pus bazele unei afaceri, pe 15 septembrie anul trecut, recurgând la ajutorul unui chimist, prieten de-al său. Deşi, la început, au existat câteva semne de îndoială, ideea a dat roade, actualmente, în Franţa, multe familii comandând flacoane ce conţin mirosul fiinţelor dragi trecute în lumea celor veşnice. Dar fiul doamnei Apalategui nu are de gând să se oprească aici, intenţionând să contacteze şi firme de pompe funebre din străinătate în speranţa extinderii afacerii sale. în plus, tânărul Apalategui nu se gândeşte doar la mirosul morţilor. Are de gând să lanseze o altă variantă a afacerii sale: de Sfântul Valentin să pună în vânzare fiole ce conţin mirosul copiilor care sunt plecaţi în străinătate, nefiind alături de părinţii lor. Astfel, aceştia au ocazia să se consoleze cu absenţa provizorie a copiilor, cu fiole ce conţin mirosul ce le aminteşte de progeniturile lor.