BANI DIN DREPTURI TV PENTRU ECHIPELE DIN LIGA A II-A

Date:

SPORTIntr-un comunicat al Ligii a II a este atins subiectul comercializării drepturilor TV pentru noul sezon al Ligii 2. Auraş Braşoveanu îndeamnă reprezentanţii cluburilor din Liga 2, pentru a nu se mai crea dezechilibru şi polemici în privinţa vânzării acestor drepturi, să le cedeze individual Federaţiei, care ulterior să organizeze o licitaţie şi să le vândă la comun, banii obţinuţi urmând a se împărţi tuturor.
„In altă ordine de idei, pentru a nu se mai crea dezechilibru în privinţa comercializării drepturilor TV şi pentru a evita posibile viitoare polemici cu privire la programarea jocurilor care ar urma să fie televizate, dl. Auraş Braşoveanu îndeamnă cluburile de Liga a 2-a să cedeze dreptul individual de comercializare a drepturilor TV Federaţiei Române de Fotbal, care prin organizarea unei licitaţii, care să aibă drept scop comercializarea pachetului global a drepturilor TV, să asigure o sumă care să revină fiecărui participant în competiţie, creându-se astfel un echilibru. Pentru a evita discuţiile în contradictoriu legate de interesul crescut faţă de una sau alta dintre echipele de Liga a 2-a, reprezentanţii Federaţiei, împreună cu reprezentanţii cluburilor, vor stabili şi anumite criterii legate de distribuirea sumelor rezultate în urma comercializării drepturilor TV.
Dl. Burleanu asigură cluburile că Federaţia nu va reţine nicio suma cu titlul de comision, suma obţinută va fi direcţionată integral către cluburi”, este transmis cluburilor din Liga 2.
In încheiere, reprezentanţii cluburilor care ar trebui să se înscrie în noul sezon competiţional al Ligii 2 sunt invitaţi pe data de 22 iulie la sediul FRF, deci la două zile după expirarea termenului limită, să participe la o masă de lucru comună în care să se ajungă la un acord în privinţa formării noului campionat, cu o serie sau două.
„Totodată, pentru a stabili sistemul competiţional aferent anului 2015-2016 rezultat în urma înscrierii unui număr mai mic de 28 de echipe, dl. Auraş Braşoveanu, în urma discuţiei cu dl. preşedinte Răzvan Burleanu, invită în data de 22.07.2015 toate cluburile de Liga a 2-a la sediul F.R.F. pentru a participa la o masă de lucru comună astfel încât desfăşurarea şi sistemul competiţional pentru sezonul 2015-2016 să se facă în consens. Ora întâlnirii va fi comunicată ulterior”, mai scrie în comunicatul emis de Auraş Braşoveanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

5 lucruri pe care trebuie sa le stii inainte sa joci la cazino

Inainte de a incepe sa joci sloturi video sau...

Izolații cu vată minerală de calitate: Ghid pentru eficiență și durabilitate

Izolarea termică a locuinței este esențială pentru asigurarea confortului...

ALERTĂ! La temperaturi mari recipientele din plastic elimină o substanță toxică

Perioada cu temperaturi caniculare determină un consum mai mare...

A DOUA OPERAȚIE PENTRU DÂMBOVIȚEANUL OCTAVIAN POPESCU

În urmă cu două săptămâni, Mihai Stoica, președintele Consiliului...