CALE CĂTRE VIAJA CELUILALT

Preot loan ŞTEFĂNESCU
M-am hotărât să public încă o carte din dorinţa de a mărturisi în continuare pe Hristos pentru lumea în care trăim. Observ că, pe zi ce trece, oamenii experimentează din ce în ce mai mult o lume fără Dumnezeu. Mă doare lucrul acesta! Vina nu o pun pe seama altora, ci cred că eu sunt primul vinovat de modul în care semenii mei trăiesc. Dacă eu m-aş schimba în interiorul meu, aş contribui prin aceasta şi la schimbarea interioară a semenilor mei. Aşadar, îi plâng pe ei, dar mai întâi de toate vărs lacrimi pentru mine şi pentru totala nehotărâta mea ridicare în Hristos, care încă mai persistă în viaţa mea.
Prin grija lui Dumnezeu, mergând să-mi vizitez fiica cea mare care lucrează în Dubai, am văzut cele mai înalte clădiri din lume care măsurau peste 800 de metri înălţime. Am văzut cât de entuziasmaţi sunt turiştii care le văd şi câtă dorinţă au să urce în ele, să se fotografieze cu ele, să arate celor dragi ce au văzut şi ce înălţimi au atins ei.
Mi se pare firesc să vezi astfel de edificii ale lumii, dar între edificiile lumii fără Dumnezeu şi înălţimea lui Hristos să alegi edificiile lumii realizate în numele strict al umanităţii, nu mi se pare firesc.
Ceea ce am văzut acolo, dar mai ales manifestările miilor de turişti, m-au făcut să cred că dezvoltarea entuziasmată a lumii este o mască, iar dincolo de mască se găseşte, de fapt, tragicul. Totul pe dinafară pare a fi fericire, comedie, stare confortabilă, împlinirea tuturor dorinţelor, însă falsul apare, înăuntrul său omul suferă, lumea este tragică, aparenţa înşelându-ne de cele mai multe ori. Spune părintele Iustin Popovici: „A exista într-o astfel de lume nu constituie un privilegiu. Nu e aşa? Dar, printr-o necesitate neînţeleasă, de îndată ce ai venit de la nefiinţă la fiinţă, te găseşti înhămat la jugul timpului şi spaţiului. Ce găzduire ciudată! Şi dacă ai fost trimis în lume cu nişte simţuri mai sensibile, vei simţi repede că un chin uriaş striveşte toate existenţele, că o boală nemiloasă mistuie din interior toate creaturile. Şi deodată inima se topeşte în lacrimi şi atunci înţelegi că orice făptură are ochi, ochi care plâng neîncetat din pricina unei dureri amare. Iar lacrimile tuturor făpturilor îndurerate se strâng în inima omului, inundând întreaga lui fiinţă” (Iustin Popovici, „Omul şi Dumnezeu-Omul”, p. 41-42).
Nu cred că părintele exagera atunci când scria aceste lucruri. Lumea e îmbrăcată în suferinţă. De aceea am şi lăsat în tot ceea ce am scris să curgă cuvântul, pentru că altfel tehnicile scrierilor ar fi artificializat exprimarea mea interioară şi tensiunea dinlăuntrul meu, iar cuvântul, expresia, fraza şi paragraful care se nasc în acel moment ar dispărea, înlocuite fiind întru totul de formele academice, fără a avea parte de gustul unei mărturisiri sincere, întotdeauna am considerat că adevărata mărturisire se face prin viaţa ta, prin felul tău cât de cât sincer de a vieţui. Scrierile se duc mereu poate prea departe, pentru că sunt tot felul de curente literare, filozofice, teologice ş.a.m.d. care îndulcesc exerciţiul raţional şi nu sensibilitatea fiinţei.
De aceea, noi creştinii, trebuie să venim cu alternative la toate formele pe care lumea aceasta încearcă să le „descopere” şi să le popularizeze, arătând ce este cu „adevărat” viaţa. Dacă mergi la chioşcul de ziare, revistele incitante cu privire la viaţă se găsesc în număr mai mare decât revistele de ştiinţă, decât revistele de religie sau de cultură. Aşa se întâmplă azi şi în librării. La cluburile de internet, datorită faptului că acestea se intersectează cu barul, tinerii, în afară de cunoscutele „games”-uri, accesează foarte intens site-urile pornografice. Mai rar vezi tineri „explorând” pe alte site-uri şi atunci fac un asemenea lucru pentru că au de dus la şcoală un referat şi, ca să nu mai muncească ei, îl „fură” de pe internet. M-am întrebat de multe ori de ce sursa aceasta de comunicare şi de cunoaştere, care este internetul, nu s-a dezvoltat în cadrul bibliotecilor, a caselor de cultură, unde accesul la informaţie să se facă într-un mod curat şi într-un loc destinat cunoaşterii şi comunicării? Poate că există şi astfel de realizări, dar prea puţin răspândite.
Cei ce cunosc felul meu simplu de viaţă şi cele ce le-am vorbit la biserică în duminici şi sărbători sau le-am scris în cărţile mele, întrând în contact cu acestea, poate vor „perpetua” dorinţa mea ca lumea să fie mai bună, să fie ancorată cu adevărat în tumultul valorilor esenţiale şi purificatoare ale vieţii, trasând conturul unei vieţi frumoase şi unei existenţe binecuvântate.
Omul împietrit al zilelor noastre să-şi poată reechilibra viaţa biologică, viaţa socială, viaţa economică şi chiar politică, viaţa de zi cu zi, folosindu-se de standardele credinţei şi ştiinţei. Aceasta pentru că doar creştinul poate reechilibra cu adevărat viaţa întregii planete. Creştinul este şi om al ştiinţei curate, deoarece viaţa lui este viaţa în Hristos, iar ştiinţa lui şi teoriile lui ştiinţifice sunt din ştiinţele lui Dumnezeu, Cel ce a sădit în lume principiul mişcării, legea gravitaţiei, legea morală naturală ş.a.m.d. Mi-aş dori o lume fără „turnuri Babei”, dar cu oameni credincioşi care să poată reechilibra viaţa planetei.
Nu am vrut să scot în evidenţă doar aspectele negative ale vieţii de azi şi nici să „lovesc” în persoanele aplecate spre un mod de viaţă diametral opus modului de viaţă creştin, ci doar în păcatele devenite „virtuţi” mai ales pentru tineri.
Îmi asum cele scrise şi nădăjduiesc că ele vor avea cale către viaţa celuilalt. Doresc tuturor să se bucure de Dumnezeu şi să-L bucure pe Dumnezeu, astfel încât să ne îndreptăm împreună paşii către o împlinire sfântă: „să devenim chipul Tău întru Tine, Doamne”- aşa cum mărturisea şi Simeon Noul Teolog.