CU FRUNTEA SUS

Date:

csmCSM Târgovişte a pierdut al doilea meci din cadrul play-off-ului Euroligii feminine, disputat vineri seara împotriva puternicei echipe Sparta&K M.R. Vidnoje cu
scorul de 68-63 (10-20, 15-12,
22-21, 16-15). În faţa propriilor suporteri, târgoviştencele au început meciul greu şi după primul sfert s-au trezit conduse cu 10-20 de către formaţia rusă. Echipa a început să-şi revină în al doilea sfert, ajungând la finalul primei reprize să se apropie la scorul de 25-32. După pauză CSM a continuat să lupte şi a câştigat următoarele două sferturi la limită, însă nu îndeajuns pe a obţine victoria mult dorită.
Partida a fost influenţată clar de către deciziile brigăzii de arbitri care au taiat elanul CSM-ului de cele mai multe ori, cel mai bun exemplu fiind finalul sfertului al treilea, când Robbins reduce diferenţa la 47-49 pentru rusoaice, iar arbitrii sacţionează cu fault şi fault tehnic la Anca Stoenescu, acordând împotriva târgoviştencelor patru lovituri libere.
Finalul consemnează vic-toria echipei Sparta&K M.R. Vidnoje şi în acelaşi timp califi-carea acestora în Final 8, care se va desfăşura în Rusia, la Ekaterinburg, între 18-24 martie 2013. Municipal Târgovişte lasă în urma acestor două meciuri o impresie bună şi, alături de cele-lalte 12 dispute din prima fază a Euroligii, dobândeşte o bogată experienţă care o va ajuta în mod sigur în evoluţiile viitoare.
Cifrele CSM-ului:
Puncte: Matic 18p, Robbins 15p, Ajavon 13p, Mărginean 8p, Pop 5p, Tikhonenko 4p;
Recuperări: Robbins 12r, Pop 10r, Matic 6r, Stoenescu 4r, Ajavon 3r, Mărginean 2r, Tikhonenko 2r;
Pase Decisive: Ajavon 2pd, Mărginean 2pd, Robbins 2pd, Matic 1pd, Pop 1pd, Tikhonenko 1pd, Huţanu 1pd.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Accident rutier grav produs în afara localității Comișani

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost informați cu...

RAR și polițiștii dâmbovițeni au desfășurat ample controale 

 Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița,...

PERCHEZIȚII în municipiul Târgoviște 

Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului...

Coliziune  pe DN 71, pe raza localității Bâldana

Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că un...