Valul de caniculă se simte şi în Dâmboviţa

Date:

caniculaCanicula a pus stăpânire pe între-ga ţară. Nici judeţul Dâmboviţa nu a fost ocolit. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică de caniculă valabilă pentru toată ţara. Potrivit ANM, ţara noastră se va afla sub un val de căldură persistent, însoţit de un disconfort termic accentuat. Ziua de miercuri a fost la fel de călduroasă ca cea de marţi. Valul de căldură s-a intensificat şi a cuprins toate regiunile. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 35…37 de grade şi izolat 38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) a depăşit local pragul critic de 80 de unităţi, în zonele de câmpie şi podiş. Aici s-a instituit un cod galben de caniculă, fiind valabil şi pentru judeţul Dâmboviţa. Potrivit ANM, valul de căldură va persista şi în următoarele zile şi, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza avertizarea meteo.
Recomandările specialiştilor DSP Dâmboviţa
– Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00-18.00;
– Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;
– Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 grade Celsius;
– Dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă, la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine);
– Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;
– Pe parcursul zilei faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă;
– Beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15-20 de minute.
– Nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;
– Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;
– Consumaţi fructe şi legume proaspete Canicula a pus stăpânire pe între-ga ţară. Nici judeţul Dâmboviţa nu a fost ocolit. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică de caniculă valabilă pentru toată ţara. Potrivit ANM, ţara noastră se va afla sub un val de căldură persistent, însoţit de un disconfort termic accentuat. Ziua de miercuri a fost la fel de călduroasă ca cea de marţi. Valul de căldură s-a intensificat şi a cuprins toate regiunile. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 35…37 de grade şi izolat 38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) a depăşit local pragul critic de 80 de unităţi, în zonele de câmpie şi podiş. Aici s-a instituit un cod galben de caniculă, fiind valabil şi pentru judeţul Dâmboviţa. Potrivit ANM, valul de căldură va persista şi în următoarele zile şi, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza avertizarea meteo.
Recomandările specialiştilor DSP Dâmboviţa
– Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00-18.00;
– Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;
– Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 grade Celsius;
– Dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă, la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine);
– Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;
– Pe parcursul zilei faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă;
– Beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15-20 de minute.
– Nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;
– Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;
– Consumaţi fructe şi legume proaspete – mamele care alăptează trebuie să se hidrateze corespunzător cu apă plată sau apă cu proprietăţi organoleptice corespunzătoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casă fără adaos de conservanţi. Se va evita în acelaşi timp consumul de cafea sau alcool şi vor avea grijă să menţină o igienă riguroasă a sânului şi evident igiena generală
– la cel mai mic semn de suferinţă al copilului sau mamei, aceştia se vor prezenta la medicul de familie care va decide conduita terapeutică
– atenţie deosebită se va acorda condiţiilor de igienă atât pentru copil cât şi pentru mamă. Copilul va fi ţinut cu hăinuţe sau scutece curate şi uscate şi mama se va îngriji de igiena riguroasă a pielii acestuia. În acest sens copilul va fi îmbăiat cel puţin odata pe zi, şi obligatoriu seara la culcare iar în restul timpului i se va face toaleta locală ori de câte ori este nevoie
– copiilor preşcolari li se vor face duşuri cu apă la temperatura camerei.
Recomandări pentru persoanele vârstnice şi cu afecţiuni cronice
– crearea unui ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului;
– hidratare corespunzatoare cu apă plată sau apă cu proprietăţi organoleptice corespunzătoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casă fără adaos de conservanţi;
– alimentaţia va fi predominant din legume şi fructe proaspete
– se vor consuma numai alimente proaspete din magazinele care dispun de instalaţii frigorifice funcţionale de păstrare a alimentelor. Se va evita consumul alimentelor uşor perisabile;
– este interzis consumul de alcool şi cafea în timpul caniculei;
– se va evita circulaţia în perioadele de vârf ale caniculei, sau dacă este absolut necesar se va folosi îmbrăcăminte uşoară din materiale vegetale precum şi pălariuţa de protecţie pe cap;
– persoanele care suferă de anumite afecţiuni îşi vor continua tratamentul conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în aceste perioade, persoanele cu afecţiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulaţie, mentale sau cu hipertensiune să consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente;
– menţinerea cu rigurozitate a igienei personale, efectuarea a câte 3-4 duşuri pe zi.
Recomandări pentru persoanele care prin natura activităţilor lor depun un efort fizic deosebit
– vor încerca dozarea efortului în funcţie de periodele zilei încercând se evite excesul de efort în vârfurile de caniculă. Dacă valorile de căldură sunt foarte mari se va proceda la stoparea activităţii
– se va asigura hidratarea corespunzătoare cu apă plată sau apă cu proprietăţi organoleptice corespunzătoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casă;
– este total contraindicat consumul de cafea şi alcool în această perioadă
– utilizarea unui echipament corespunzător, din materiale vegetale şi echipament pentru protejarea capului de efectele căldurii excesive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...

Recomandările Salvamont Dâmbovița pentru turiștii din Munții Bucegi

Salvamont Dâmbovița atrage atenția tuturor celor care doresc să...

Controale  în unitățile de turism din Dâmbovița,  19 sancțiuni aplicate 

Controale de prevenire în unitățile de turism din Dâmbovița.Pentru...