Jandarmii sunt la datorie cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. Aceştia vor merge în zonele de desfăşurare şi adiacente din municipiul Târgovişte şi localităţile Răcari, Hulubeşti, Corneşti, Bucşani, Potlogi, Văleni-Dâmboviţa şi Sălcioara, unde se vor desfăşura activităţi cultural-artistice şi tradiţionale prilejuite de sărbătoarea religioasă „Sfânta Maria”. Pentru evitarea evenimentelor nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure liniştea publică, jandarmii recomandă cetăţenilor participanţi la aceste manifestări să fie atenţi la bunurile şi obiectele personale, să nu lase la vedere în autoturisme, bunuri de valoare care pot atrage atenţia, să evite consumul excesiv de alcool, să nu depăşească limitele decenţei sociomorale în manifestările comportamentale, să evite persoanele care se află în stare de ebrietate şi să nu intre în discuţii contradictorii cu acestea, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică. De asemenea, în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite ajutorul echipajelor de jandarmi sau să apeleze la numărul unic de urgenţă 112″, recomandă Jandarmeria.