Primul an fără Elena

Timpul trece nemilos pentru toţi. În vârtejul secundelor, minutelor, orelor, zilelor şi… anilor, ieri a trebuit să acceptăm că a trecut un an fără ea, fără Elena Alexandra Oprescu.
Greu, trist, apăsător. Un an fără acel inconfundabil „Bună dimineaţa doamnă!” rostit la fiecare început de zi. Sau „Noapte bună doamnă!”, cu siguranţa revederii de a doua zi.
Şi totuşi, despre Elena nu pot (încă) vorbi la trecut. O simt aproape, o simt că mă încurajează şi că este lângă mine în fiecare clipă. Aşa cum, devotată a fost cât a trăit fetelor ei, pe care le-a iubit din tot sfletul.
Şi pentru că despre Elena nu pot (încă) vorbi la trecut, nu am să o fac. Elena este aproape de toţi prietenii ei, în continuare. Îi iubeşte la fel de mult pe toţi şi le răsare în vise atunci când au nevoie de sfaturile ei.
Îmi este tare dor de tine! S-au întâmplat atât de multe în lipsa ta. Fetele ţi-au mai crescut, prin oraş s-au schimbat o grămadă de lucruri, doar absenţa asta mă năuceşte. Şi nu cred că mă voi obişnui prea curând cu ea.
La revedere, doamnă!